2000: “Oameni cu care aș muri de gât”

The power of storytelling: interviuri cu oameni pe care i-am întâlnit pe stradă. Prefață de Radu Cosașu. Editura Nemira (2000).


 

ARGUMENT: "Reporter fiind, am devenit orice, de la procuror și legist, la avocat și masochist".

 

"Demersul de față este continuarea cărții “Interviuri contra naturii”. În sfîrșit, români importanți și români simpli au devenit egali. […]

2000 - Eugen Istodor - Oameni cu care as muri de gat (Nemira)N-am întâlnit oameni mai cîrcotași. Faptul că am scris, că le-am ascultat povestea, nu le-a oprit vehemența. O dată vorbiți, eliberați, mă căutau cu și mai multă strășnicie. Povestea lor nu se mai sfîrșea, țineau neapărat să revin, fiecare detaliu avea importanță covîrșitoare. Delirul lor făcea parte din viața mea și, cu cît știam mai mulți, cu atît îmi pierdeam curajul de a le fi prieten. Erau, în ceasul al treisprezecelea, prea atenți cu viața lor trecută, acum spusă.

Ei au devenit bolovanul meu și i-am adunat la capătul acestei frînghii, cartea de față, un fel de spovedanie, un fel de sporovăială, un pic de ședință de psihanaliză, un pic de interviu de dezangajare, un soi de investigație. Reporter fiind, am devenit orice, de la procuror și legist, la avocat și masochist. Singurul meu avantaj este că eu, alături de starea civilă și de fisc, am mărturia trecerii lor prin viață. Ascultîndu-i și nepricepîndu-mă decît la întrebări, s-ar părea că eu am devenit bolovanul lor. Oricum, viețași și reporter, ne vom arunca în uitare cît de adînc vom putea. Dar nu se poate altfel, așa scrie în cărțile bune: o mînă mai lungă abia așteaptă să tragă cîte un cititor-doi, după noi în puț. Oameni sîntem, vieți avem".

 


 

RADU COSAȘU: "Postapocalipsa lui Istodor"

(fragment din prefața cărții)

 

"Tocmai am ieșit din cartea lui Istodor și aruncat aici, în față, încerc să-mi revin. Am mai ieșit odată așa - de la un film. De la Clovnii lui Fellini. Lumea perfect serioasă înțelesese că e vorba de clovni când, de fapt, era vorba de ea însăși, ca în Gogol: “De cine rîdeți? De voi înșivă rîdeți!”. Clovnii lui Fellini au rămas printre cele 3-4 filme ale mele, într-un clasament special, nu al celor mai bune, ci al celor care n-au loc în niciun clasament. Al inclasabilelor, adică. Cartea lui Istodor e de acolo, asta mi-e clar, din genul fără gen, dar cu ceva geniu:

- nu e roman, conținînd însă cel puțin 200 de romane prinse în două rînduri (cum visa un rus de Nobel, Bunin…);

- nu e poezie, avînd la fiecare pagină un poem dintr-un singur vers pe care îl poate emite oricine, fie portarul cimitirului “Izvorul Nou”, fie (poezie letristă!) o fostă literă P din coloanele care defilau prin fața lui Ceaușescu formînd cuvîntul Pace;

- nu e teatru și e bazată numai pe dialog;

- nu e reportaj, deși dă numele adevărat și profesia fiecărui erou rupt din viață și din piață;

- nu e eseu, dar e de densitatea bunelor eseuri, ocolindu-le plictisul;

- nu e ficțiune, fiind totuși imposibil să crezi că toate astea și toți ăștia nu ar fi fost inventați sau fabricați de Istodor.

Autorul se laudă peste tot că “așa e…”, “așa au zis…” și că nimeni nu a contestat vreodatp benzile pe care i-a înregistrat, mot-a-mot. El bate capul degeaba: toți poartă marca indeniabilă a stilului său. Dacă, în incultura mea, n-am citit tot ce-a apărut la noi după ’89, am curajul să pun pe hîrtie că dintre toți cei citiți, nici unul nu scrie ca Istodor; poate că unul-doi, hai, trei, au urechea lui muzicală (fără de care, oricum, nu se face literatură în țara lui Caragiale și Marin Preda); dar mai nimeni nu a dovedit că ar avea reportofonul lui, întrebările, ritmul și mai ales electrizanta lui concizie care ține de mecanica și montajul comediei umane de cînd e ea socotită o tragedie. Dau, mai bine zis, o fragedie.

Fiindcă n-a apărut din neant, cartea lui Istodor vine cumva, istoric vorbind, din “Caracterele” lui Monciu-Sudinski, cenzurată, de nu arsă, prin ’73, pentru subversivitatea cu care putea să întrebe, live, oameni ai muncii dacă le place orașul în care trăiesc și dacă au fost vreodată concediați. Mai aproape, ea are ceva din desenele “incalificabile” ale lui Perjovschi în care aglomerează milioane de indivizi rotocol, ca o magmă a unui etc. convingător din p.d.v. logistic. La Istodor, magma vorbește, într-un delir de un laconism și de o fascinație proprii “marii trăncăneli” descoperite de Mircea Iorgulescu".

Comments are off this post