2007: “Cartea vieții mele. Şulea 31, N3, sc. 2. Cu ocazia comunismului”

Istoria unei traume de familie, istoria comunismului povestită în bucătăria mamei, "istorii orale" - în notă antropologică - de pe vremea lui Ceauşescu, culese de pe scara blocului copilăriei mele. Editura Polirom (2007).


 

ARGUMENT: "Între 2004 și 2007, acolo, pe scară, mi-am pierdut inocența stînd de vorbă omenește cu tantile printre fustele cărora am crescut"

 

„Genuțu! Sînt Victorița. Te-am ținut în brațe cînd erai mic! Cînd treci pe la mine să vorbim?.” Îmi spusese Genuțu, ce mi se putea întîmpla?

 

2007 - Eugen Istodor - Cartea vietii mele (Polirom)Era tanti Vicky la telefon. Chiar tanti-mea Vicky, de la zece. Eu, mama și tata stătusem pe aceeași scară cu ea, la etajul șase. În București, pe bulevardul Șulea 31 (azi Ressu 31), în blocul N3, la scara 2.

 

Între 1967 și 1987, acolo, în bloc, îmi petrecusem și lăsasem în urmă copilăria. Între 2004 și 2007, acolo, pe scară, mi-am pierdut inocența stînd de vorbă omenește cu tantile printre fustele cărora am crescut. Scriind această carte, am pă]it-o, dus de nas de poveștile femeilor. În dreptul stației de tramvai Voluntarilor. Aceasta este cartea vieții mele.

 

2007-03-18-13-01-50_1Dacă vrei să comanzi cartea, click aici.

 

 


 

 

ANDREI PLEȘU: "Lectura cărţii lui Istodor m-a epuizat. Care poate fi bilanţul unei vieţi?"

"Eugen Istodor a inventat o nouă specie a interviului. La limita între real şi închipuit, între contingenţă brutală şi fantezie ironică. E greu să separi ceea ce este autentic de ceea ce este joc, caricatură, adaos divagatoriu. Ansamblul este însă perfect plauzibil şi oferă un portret veridic al interlocutorilor. Nimeni, din cîte ştiu, n-a protestat pentru replicile care i s-au atribuit abuziv, prin verva hărţuitoare a intervievatorului.

Transferat în literatură, acest procedeu echivoc trece, pe neaşteptate, într-un registru mai grav. În Cartea vieţii mele („destinul interviului, al statului de vorbă, al ascultatului a creat-o“), Istodor practică un soi de neorealism cu nimb fantasmagoric. Imediatul e atît de dens, de colorat, de abundent, încît se transformă în mitologie. Scara 2 a blocului N3 de pe bulevardul Şulea din Bucureşti se învecinează halucinatoriu cu Macondo.

Copilăria „la bloc“, indigenţa epocii, comunismul, amestecul de duios şi exasperant, de haz, mizerie şi evaziune, de magie şi sordid, toate laolaltă aşază asupra lumii un voal de inconsistenţă, de relativism erodant, de barbară irealitate.

Lectura cărţii lui Istodor m-a epuizat. Care poate fi bilanţul unei vieţi? Cît am trăit cu adevărat din toate cîte le-am trăit? Cum să ţii minte o perioadă – ca aceea comunistă – în care s-au întîmplat o mulţime de lucruri şi în care, totuşi, nu s-a întîmplat nimic?

De regulă, amintirile au un efect coagulant: consolidează identitatea celui care şi le aminteşte. Amintirile lui Eugen Istodor sînt, dimpotrivă, destructurante, şterg contururile, se resorb, volubile, într-o materie pestriţă şi flască. Cartea de imobil a unor spectre...".

Comments are off this post