2009: “Dicționarul ideilor fixe. După 20 de ani”

Singura sinteză social-politică a României post-'89. Un proiect în linia lui Flaubert, de ce nu?). Editura Polirom (2009).


 

ARGUMENT: "Povestea celor mai frumoși ani. De la Revoluţie înainte, spre Tranziţie şi pînă-n Criză. Idei fixe care încă-mi bîntuie generaţia".

 

Într-o dimineaţă întîmplătoare, 8 august 2008, m-am trezit în pijamaua mea imprimată cu friza Parthenonului.

 

2009 - Eugen Istodor - Dictionarul ideilor fixe (Polirom)M-am spălat pe faţă, m-am bărbierit, am făcut duş. Am simţit nevoia să fiu deosebit de disciplinat. M-am aşezat în faţa televizorului. Am butonat după ştiri. Comentatorul anunţa acelaşi dezastru ca-n ianuarie, dar cu un ton mai ferm, asta înseamnă, mi-am zis, că e de rău, asta înseamnă că cineva l-a supărat pe patronul postului. Sînt ziarist de aproape 20 de ani şi recunosc astfel de execuţii sumare. Cititorul de prompter ţinea să-mi intre în casă şi să mă dădăcească. Şi cu ochii la promptangiul care voia să mă locuiască, m-am gîndit la un joc de „rezistenţă, pace şi cadenţă”:

 

Ce-ar fi să-mi notez rostogolirea acestei ştiri în zilele ce urmează, hai, să vedem unde se ajunge pe fluxul şi din impulsul ăsta de isterie. Şi, deodată, 8 august n-a mai fost o zi oarecare.

 

Mi-am luat o coală de hîrtie şi am consemnat, „fără ură şi fără răzbunare”, dar cu oarecare perseverenţă, evenimentele importante pe care presa, scrisă-audiovizuală-blogărească, mi le-a adus în cale, am luat aminte la subiectele şi comentariile româneşti „aliate”, conjugate cu criza din America.

Ce face un dicţionar?

 

Dicţionarul meu îi face epocii o poză. De la Revoluţie înainte, spre Tranziţie şi pînă-n Criză. 21 decembrie 1989 - 9 mai 2009.

 

Dicţionarul meu trage linie personajelor, întîmplărilor, presei, prejudecăţilor găsite pe drumul sau pe lîngă drumul frămîntărilor publice.

 

Dicţionarul meu încearcă să aducă în ochii tuturor realitatea ce „fuse şi se duse”, construită de minţi zăpăcite de egoism, „românism” şi libertate şi învelită în aproximaţie şi rating de presă: lucrurile acelea treisferturi întîmplate, un sfert fabulate, întîmplările neduse pînă la capăt de societate, de guvernanţi sau neurmărite de presă „pînă în pînzele albe”. Pe scurt, este o odă a nefăcutelor. A abandonatelor şi abandonurilor. Încotro ne duc ele?

 

Dicţionarul readuce în arenă oameni publici, leii ce fac spectacolul, leii cu „dinţii de lînă”, după vorba lui Ciocîrlie, care ne-au schimbat, micşorat, destrămat, creat un destin în Europa. Nu, nu căutăm legile lor, nu-i întrebăm de viaţă, ci pur şi simplu le numărăm şi privim paşii propriei afirmări, descreşteri şi, pe unde-i cazul, uitări. Oricum, mai rar atîta suflare politică şi transpiraţie într-un timp atît de scurt. Era lumea nevorbită, necoaptă, neemancipată după 50 de ani de comunism... spun institutele de cercetare.

 

Dicţionarul este construit stilistic pe jocurile de cuvinte tipice media, pe tiparele de scriere şi reţetele de supravieţuire ale presei, imitîndu-i limbajul şi prejudecăţile. Şi asta fiindcă mi-a fost la îndemînă, dar şi pentru că limbajul presei a ţinut „pasul cu viaţa”, din acest punct de vedere. Un dicţionar explicativ al limbii adună semnificaţia unui cuvînt dintr-o epocă. Lingvistul îi ştie originea, îi ştie circulaţia prin alte epoci şi limbi înrudite, dar rostul unui dicţionar explicativ e să-i arate „sclipirea” în acel moment, biruinţa supravieţuirii cuvîntului pre limba contemporanului. Dicţionarul acesta asta face. Se joacă de-a presa, vorbind despre presă. Se joacă „de-a cotidianul”, vorbind despre epocă. Strînge „cotidianul” într-o limbă ce-i este contemporană şi care a ţinut să-şi facă un titlu de glorie din a-i fi fidelă. Şi de aceea dicţionarul ideilor fixe este şi dicţionarul ideilor fixe ale presei de-a lungul acestor vremuri [...].

 

Să nu credeţi că e o carte fără mine. Ar fi o carte tristă. Fără o deznădejde adîncă şi un optimism incurabil n-aş fi putut s-o scriu. Este cartea generaţiei mele. Aceste idei sînt încă fixe fiindcă îmi bîntuie generaţia.

 

Este dicţionarul felului de a traversa o epocă, al trecerii de la idealuri la uitarea idealurilor şi la ameninţarea cu idealuri tot mai mici. Că doar nu aţi fi vrut să înnebunim...

 

E dicţionarul celor mai frumoşi ani ai contemporanilor mei. Cîte generaţii au ocazia să schimbe lumea şi n-au făcut-o decît „pe ici pe colo, prin părţile esenţiale”?

 

Mulţumesc celor care mi-au fost contemporani şi mi-au dat făină să-mi frămînt Dicţionarul. Mulţumesc cuvintelor ce s-au lăsat spuse, faptelor ce s-au lăsat întîmplate, prejudecăţilor ce s-au lăsat iubite, cu toate mi-au scris, definit şi datat Dicţionarul. Fiind el gata, nu mai pot sări peste umbra mea.

În sfîrşit, poate nu ştiu nici acum ce vreau, dar îmi ştiu lungul nasului: acesta mi-e caietul de aminitiri şi impresii. Sînt „absolvit” de cei 20 de ani. Ce n-am ţinut minte nu înseamnă că nu există. Dar înseamnă că nu mi-a smuls nici măcar speranţa unei amintiri".

 Dacă vrei să comanzi cartea, click aici.

Comments are off this post