UnknownRadu Umbreș, lector Antropologie SNSPA răspunde întrebărilor mele despre învățământul românesc. Doctor în antropologie socială al University College din Londra. licențiat în sociologie al Universității din București și master în sociologie al Universității din Oxford.

Doctoratele pe naspa au facut ca toate doctoratele sa fie puse sub semnul intrebarii. Iar daca doctoratul isi pierde puterea simbolica, la ce bun sa te mai chinui sa il obtii cu spagi, cu mese festive, cu sacose? La final ramai cu o foaie de hartie aspra. Problema cea mare este ca ai transformat diplomele tuturor in maculatura, inclusiv a celor care si-au pierdut noptile scriind si citind.

As zice doar ce am invatat in toate dintre ele: am (re-)invatat sa iubesc invatatura. Sa imi placa sa fac scoala. M-am re-educat. Am invatat sa pun intrebari , sa raspund la ele (si ca nu toate intrebarile sunt relevante de cercetat sau demne de raspuns), sa apreciez competentele dar sa evaluez critic ideile, sa particip la o conversatie - ceea ce este abordarea rationala si morala a vietii.

 

Ca om, ți-a folosit atâta învățătură în viața de fiecare zi? Cum vedeai lucrurile înainte, cum le vezi acum, cu o Londră, un Oxford, un Paris?

Da. Nu mai stiu cum vedeam lucrurile inainte, dar stiu ca toata experienta mea de zi cu zi reflecta ceva din ce am invatat, atat din locurile prin care am fost, cat si prin viata academica la care am participat. Cumva, nici macar nu e un defect profesional. Un antropolog exceptional, Maurice Bloch, spunea ca activitatea de antropolog nu este deloc speciala. Orice om este antropolog in viata de zi cu zi - incearca sa analizeze relatii sociale, se confrunta cu dileme morale, cauta sa priceapa norme culturale, si asa mai departe. Incearca sa ii inteleaga pe ceilalti, mai pe scurt. Marele privilegiu al antropologului este ca i se permite, si se educa, sa acorde mai mult timp acestei intelegeri, si cu posibilitatea alegerii instrumentarului interpretativ. Asa ca, zi de zi, car cu mine perspectiva antropologului, ce mi-a devenit a doua (si mai buna) natura.

As putea spune ce am invatat despre viata in fiecare dintre aceste locuri, dar m-as lungi prea mult. As zice doar ce am invatat in toate dintre ele: am (re-)invatat sa iubesc invatatura. Sa imi placa sa fac scoala. M-am re-educat. Am invatat sa pun intrebari , sa raspund la ele (si ca nu toate intrebarile sunt relevante de cercetat sau demne de raspuns), sa apreciez competentele dar sa evaluez critic ideile, sa particip la o conversatie - ceea ce este abordarea rationala si morala a vietii.

 

Si la cele trei nume de locuri puternic rasunatoare, mai adauga si pe Sateni, numele fictiv al satului in care mi-am facut etnografia. Am invatat cel putin la fel de multe lucruri acolo pe cat am cules din biblioteci si sali de curs. Dar si Sateniul l-am inteles altfel dupa ce citisem despre societati din Papua Noua Guinee sau Madagascar, sau despre mutualism la primate.

Te-ai întors. De ce?

Motive personale si profesional-academice. Cele dintai au fost imboldul initial, dar au deschis o usa interesanta. E un moment foarte misto sa fii antropolog in Romania. In special pentru antropologia cognitiva, ramura de care ma simt eu cel mai aproape. Cumva, slabiciunea traditiilor si in special a frontierelor dintre disciplinele socio-umane este un avantaj in acest moment. Cum nu avem departamente de antropologie cu traditii de decenii, abordarile interdisciplinare si mai departate de mainstream sunt binevenite, iar asta imi da o libertate binevenita. Apoi, imi place foarte mult sa predau, si invat foarte mult cand predau, si ma bucura foarte mult cand vad ca merge, si iese o discutie de seminar initial banala dar care merge spre dileme teoretice, si primesc cate un eseu care ma da pe spate de bun ce e. Acum predau la SNSPA, imediat dupa ce am terminat stagiul postdoctoral, si ma bucur foarte tare. In final, m-am intors pentru ca nu mai inseamna ca ai plecat nicaieri. Nu mai circulam articole prin posta, si ne vedem o data pe an la Congresul International de XXX. Comunitatile academice se prelungesc virtual, mediul este mult mai democrati, toata lumea buna publica open access, bibliotecile sunt digitale. Se poate face antropologie foarte bine in Romania, nu geografia ne opreste ci… (si aici trecem la punctul 3)

Cum vezi astea? Facultatea. plagiat (doctorat) și impostură (Steaua României)?

Asta cu doctoratul si cu medaliile si cu plagiatul este un exemplu clasic de dilema sociala cu finalitate negativa. O dilema a prizonierului, daca vreti. Fiecare dintre cei care isi falsifica sau isi achizitioneaza o entitate care nu exista decat prin increderea celoralti in ea, contribuie la distrugerea institutiei  E legea lui Grisham: bad money drives out good money. Cand falsifici bani, nu or sa mai circule decat bani falsi pentru ca ceilalti vor fi retrasi. Doctoratele pe naspa au facut ca toate doctoratele sa fie puse sub semnul intrebarii. Iar daca doctoratul isi pierde puterea simbolica, la ce bun sa te mai chinui sa il obtii cu spagi, cu mese festive, cu sacose? La final ramai cu o foaie de hartie aspra. Problema cea mare este ca ai transformat diplomele tuturor in maculatura, inclusiv a celor care si-au pierdut noptile scriind si citind. Avem mii de doctorate, nu stim ce e in ele, nici nu avem cum sa le luam pe toate la mana, si nu stiu cum s-ar putea selecta graul de neghina. Avem nevoie de o solutie institutionala care sa faca doctoratul sa se bazeze exclusiv pe o cercetare originala, relevanta, si competenta. Cred ca acelasi lucru ar trebui aplicat si la Ordine, Medalii, Alte Premii si Onoruri. Sa le tinem pentru oameni care chiar merita, sau sa le desfiintam de tot. Sau invers, sa dea girofar la toti cu doctorat.

 

Liceul Teona Galgoțiu?

Liceul Teonei Galgogiu a fost clar diferit de liceul meu. Si cred ca a fost in bine, macar prin ce reactii a trezit in ea. Dar as vrea sa stiu mai mult despre cum este acum in educatia primara, in primii ani in afara familiei. Acolo cred ca e jocul cel mare, atat ca dezvoltare psihologica, cat si ca invatare a ritualurilor si a institutiilor formale si informale. Deja in liceu, cei mai multi au o personalitate conturata, chiar daca nu perfect exprimata.