2016, 1947. Regalitate, dar nu pentru „căței”
Comunicatul Regelui Mihai, pe 2 martie, într-o după amiază a lui 2016, a sunat sec. Sunt bolnav, o deleg pe fiica mea, Margareta, Custodele Coroanei, să mă reprezinte în acţiunile mele publice.
Cea mai virulentă reacție 2016 a fost:” Regele Mihai a murit, dar nu are familia loc de veci.” Reacția nu a fost sancționată în mod real, ci sharuită de mediul online, a dobândit prestigiu mai mare decât comunicatul regal. Totuși, Regele trăiește.
În 1947, decembrie 30, documentul de abdicare suna la fel de sec. Constat că există schimbări în societate. Aceste schimbări nu mai corespund Constituției României. Las poporului să aleagă forma potrivită de guvernare.
In 2016, cea mai virulentă reacție, un comentariu postat pe rețele de socializare, suna așa: ”mort sau nu, de ce nu s-a sinucis în 1947?”. Nici acestui comentariu nu i s-a dat o replică pe măsură.
Articolul de față pune o întrebare: La ce ne folosește Regele?

1. Ce știm despre Rege
”A fugit cu tablourile”,”e bâlbâit”,”e cu evreii/ungurii într-o conspirație contra României”, ca să preiau cele mai blânde dintre aprecieri. Știm ceea ce ne-au spus fostul președintele Ion Iliescu sau naționalistul C.V.Tudor, în perioada 1990-1992. Toată această imagine este una, atenție, rămasă din ceea ce regimul comunist a repetat despre Rege timp de aproape 50 de ani. Însuși actul de la 23 august a fost confiscat, înainte și după 1989, în favoarea grupului comunist.
2. Ce ne-a spus acest cap încoronat
Privind în urmă, vedem că Regele nu a avut, de fapt, posibilitaea să-și spună cu adevărat istoria. În 1992, a existat un interviu acordat lui Mircea Ciobanu, pentru o carte cu tiraj major. Cartea n-a avut impact în afara susținătorilor regalității (”Convorbiri cu Regele Mihai”, Humanitas, 1992). În 2011, în Parlament, la împlinirea vârstei de 90 de ani, Regele Mihai I a fost bruiat de denigrările publice aduse de Traian Băsescu în favoarea personajului Paul, urmărit astăzi penal de către DNA, dar și privit cu indiferență de noua generație activă: generația revoltei din 2012 și a tragediei Colectiv.

Prima concluzie: Regele și-a rostit istoria în pustiu
În niciun moment istoria Regelui Mihai I al României nu a fost, în linii mari, cunoscută. Regaliștii s-au bucurat, tinerii aveau alte ținte pentru care să lupte. Aceleași stereotipuri despre rege s-au rostogolit generație după generație. Noi și monarhia, o neînțelegere de ani.

O istorie: Regele Trădător, între 1990 și 2011, dela Ion Iliescu la Traian Băsescu

Ce a făcut Regele, după 1989?
A fost el însuși. Fără excese de comunicare, dacă este să privim în urmă. Încercările de a intra în țară între 1990 și 1996 au fost demonstrații de forță și exerciții de manipulare a imaginii regale. Iată o scurtă cronologie, în care nu sunt prezente decât extremele, abuzul, entuziasmul, revanșa.

Abuz de forță, 11 aprilie 1990
Guvernul propune Regelui Mihai să-și amâne vizita după alegerile din 20 mai, afirmând că prezența fostului suveran ar putea tulbura echilibrul fragil al vieții politice.
Abuz de forță, Crăciun 1990
Regele Mihai intră în România. Îndreptându-se spre Curtea de Argeș, este oprit de către autorități pe autostradă și reîmbarcat în avion.
Entuziasm, Paște 1992
Regele Mihai, în sfârșit, în țară. Este însoţit de Regina Ana, Principesa Margareta și nepotul său, Princepele Nicolae. Se scandează: ”Iliescu ce mai stai, vine regele Mihai”/ ”Nu mai vrem 10 mai fără Regele Mihai”/ ”Maiestate te iubim, ori învingem, ori murim”/” Maiestate nu pleca România-i țara ta”
Revanșa, 29 aprilie 1992
Ion Iliescu, în Vaslui, într-o vizită de lucru la Combinatul de creștere a porcilor Roșești, declară: ”Nu a plecat decât cu zece vagoane din țară, cu 3 automobile, adică un prăpădit de cetățean”.
Exotism, 18 iulie 1992
Radu Câmpeanu, liderul PNL, îl propune pe Rege drept candidat al partidului pentru președinție. Propunerea venită din partea opoziției, bucură Puterea, Opoziția susține că este o gafă, o crimă de lejmajestate.
Abuz de Putere 7 octombrie 1994
Regele Mihai si Regina Ana îmbarcați din nou cu forța, o dată ajunși la Otopeni. Dinu Patriciu, membru PNL atunci, pe pista de pe Otopeni este eroul zilei.
Autoritățile vor continua să refuze acordarea vizelor din varii motive, mai mult, guvernul se constituie parte juridică împotriva regelui, în vederea recuperării a 42 tablouri.
Prima rupere de susținătorii regali 1996
Actorul Radu Duda se căsătorește cu principesa Margareta. Acest gest este văzut ori ca o mezalianță, ori ca infiltrarea unui „agent al Securității” în patul monarhiei.
Recunoaștere oficială 1997
Emil Constantinescu îi acordă cetățenia română regelui Mihai, dar nu și proprietățile. Actul este văzut ca o dezicere de propriile declarații din campania electorală (când vorbise de o posibilă revenire a Regelui la onorurile binemeritate). Totuși, în timpul acestui mandat, Regele și-a recăpătat cetățenia română și a devenit ambasadorul onorific al țării sale în relație cu țările NATO.

Împăcarea cu Ion Iliescu după anul 2000
Regele Mihai a acceptat reconcilierea. Regelui i s-a oferit o reşedinţă oficială – Palatul Elisabeta – şi i-a fost restituit domeniul de la Săvârşin.
Lovitură de imagine și acreditare a lui Paul, 2011 Președintele Traian Băsescu despre Regele Mihai: „A comis un act de trădare. Doar pentru că unul a fost slugă la ruşi îl iertăm de toate păcatele?”

De ce nu s-a sinucis în 1947? Propunere pentru o înțelegere adecvată a Regelui Mihai
Cu ce ne-am ales? Cu un act ratat de cunoaștere a unui personaj istoric, a unui contemporan. Între stereotipuri de gândire și etichete de trădător, n-am făcut niciun pas. Să încercăm acum o înțelegere a Regelui Mihai, privind biografia Regelui Mihai.
1. Născut în 1921, va prelua prerogativele regale la 6 ani, apoi, din nou la 19. De fiecare dată având o regență alături, de fiecare dată în momente în care zarurile istoriei erau aruncate. În oricare din cazuri, deciziile sale erau luate, în mod real, de către un grup de încredere al monarhiei. Întoarcerea armelor împotriva sovieticilor este un gest al grupului regal, într-un final de război agonic. Recunoașterea internațională a gestului Regelui de la 23 August 1944 arată că acesta a scurtat războiul, nu neapărat a schimbat soarta sa. Dat fiind contextul românesc legionar-fascist, cu un Antonescu greu de convins să întoarcă armele, gestul asumat al Regelui este unul calculat, dar și, de ce nu, curajos. Dacă adăugăm că este singurul conducător de stat care a supraviețuit dela război încoace, ar fi putut fi, dacă nu respectat, mai ales întrebat. Cum a fost Mihai, Majestate, cu ultimul război al secolului?
2. Abdicarea din 1947. De ce nu s-a sinucis? 1947 este al doilea an de speranță. Se spera ca anglo-americanii să nu ne lase sub talpa sovieticilor. În 1947 aceasta era credința elitelor politice, culturale, păturii de mijloc a societății de atunci.
Să nu uităm că avea 26 de ani. Ca om, avea toată viața înainte. Omenește, ce tânăr se sinucide la o asemenea vârstă? Cert, la 26 de ani, Regele Mihai I și-a asumat un moment istoric și a contribuit la sfârșitul războiului. Care-i vina? Nimeni nu a prevăzut următorii 50 de ani de comunism românesc.

3. Regele este pasiv, nu este spectaculos. Este o dezamăgire. Să nu uităm însă care sunt modelele umane directe, față de care Mihai s-a raportat.
Regina Elena, o mamă îndepărtată din preajma sa la 9 ani (plus o campanie întreagă de denigrare în 1930) și un tată văzut de cei din preajma sa ca fiind iresponsabil (Carol II revine și abandonează tronul în varii momente).

Finalul articolului pe Gândul.info