Om bătrân, ce mai poți tu vinde? Eram culcat pe două mese. Cu melonul pus lumânare pe piept, cu papion purpuriu la gât, pantofi talpă de talpă. Mi se spusese că-n podul ăla, unde așteptam, scoate capul o pisică. Să nu mă sperii. Dar eu dădeam din fund, din coate, din când în când, să nu mă ia pisica drept mort. Pisica nu mai apărea.

După o emoție, după o sută de vodcă băgate drept în venă, acum mi se așezase o apatie, de-o crăpai ca pe pepene. Mă lăsasem gravid în gândurile mele. Trecuseră emoția, vodca. Nu puteam coborî în sală, să mai iau o sută de vodcă. Eram prins. Eram îmbrăcat pentru o reprezentație cu "Amor și foc", show-ul meu cu Gigi Melody despre iubirile Bucureștiului dintotdeauna.

Cândva îl făcusem de foame. Prin 2007-2008 nu mai aveam chior în buzunar, nu mă angaja nimeni și așa am născut un stand-up history. Eu, cioara, spuneam; el, Gigi, cânta. Mergeam prin crâșmele care mai aveau un ban și ne băgam pe gâtul clienților, să ne asculte. Am strîns vreo zece cântări de astea. Și lumea ne aplauda, și noi trăiam din banii ăia.

Dar acum? 2016: un tip și-a amintit de mine și de cântarea mea și m-a vândut unei firme. Dar acum nu mi-era foame în gât - și nici Gigi Melody nu mai este. Ce vând eu în seara asta? Stăteam părăsit de alcool, de pantaloni, de pisică, sus în pod, în așteptarea momentului. Apatic ca un pepene necopt.

Ce vând? Cuvinte potrivite? Da, dar mi-era frică: mi le-a înghițit pisica. Cum vorbesc eu oamenilor de la masă? Cântece, istorie? Care-i rostul meu? Să se simtă omul bine. Dar cum să fac? Cuvinte, muzici, stări. Invizibilul cum îl vinzi, cum te lupți cu el?

Nu mai știu. Nu mai țin minte. Am coborât din pod. Am înfrânt. Au fost aplauze. Am vândut invizibilul: vodca dusă, pisica nevăzută, istoria netrăită, puterea mea de a povesti, absența cântecului lui Gigi, tot ce știam despre poveștile de altădată.

Apropo, vreți și voi? Invitați-mă să vă povestesc. Să trăim împreună istoria mea de nelămuriri, de cruzimi.

TEXTUL MEU din DILEMA VECHE