Ioan Big a luat interviul acesta pentru MEDIAFAX Cultură și artasunetelor.ro. Îi mulțumesc și lectură copioasă, vouă fanilor! Ne vedem la Concertul “The Hollywood Vampires” (06 iunie, Bucureşti, Romexpo).

 

Legendarul chitarist Joe Perry de la Aerosmithîn compania lui Johnny Depp şi Alice Cooper, secondat de Duff McKagan şi Matt Sorum de la Guns N’Roses... WOW, evenimentul anului!
Joe Perry / “Hall of Fame”-uri, clasamente care îl includ în “Top 100 Greatest Guitarists of All Time”, milioane de discuri vândute, premii Grammy, MTV şi Billboard, o nominalizare la Oscar. Ce naiba l-a mânat să se implice într-un proiect (şi turneul aferent)numit după fostul ‘drinking club’ din anii ‘70 a lui Alice Cooper din L.A., născut ca tribut adus celor care au plătit preţul exceselor (de la Keith Moon şi John Belushi la Lemmy de la Motörhead)? Evident, asta am încercat să aflu,direct de la sursă. Din fericire, s-a întâmplat în miez de noapte (căci, după cum bine ştim, vampirii dorm ziua), în legătură telefonică din Los Angeles cu un Joe Perry surprinzător deafabil şi doritor să mă lămurească.
În ciuda succesului comercial de la acea vreme, consider că albumul tău “Let the Music Do the Talking”(1980) rămâne subevaluat în istoria muzicii. Poţi să ne dai mai multe detalii despre cum l-aiconceput pentru cei doritori săîl (re)asculte?
Ei bine, acel album a avut o doză mare de energie străină până atunci mieîntrucât tocmai încetasem să mai cânt în Aerosmith... Acest prim disc al meu a fost realmente focusat pe despărţirea mea de Aerosmith iar cântecele, incontestabil, sunt influenţate de starea în care eram atunci şi de modul în care judecam la acea vreme şi, OK... ‘Let the Music Do the Talking’, deoarece aşa am simţit întotdeauna. E parte a filosofiei mele legată de orice aspect. Nu numai legată de muzică, în ciuda faptului că de asta compui cântece şi nu... scrii, de asta nu sunt un scriiitor, de asta nu sunt un poet, de asta nu sunt, aşa cum se mai foloseşte ca termen, un cantautor. Nu sunt un pictor sau un performer dedicat unei alte forme de artă. Sunt un compozitor. Sunt capabil săîmi pun simţămintele proprii pe un disc în forma cea mai expresivă, emoţionalăşi plinăde energie.

107438Tot într-o piesă de pe unul din albumele tale solo, “Once A Rocker, Always A Rocker”, spuneai: “I might love the ladies, you know I love the life/And I’ve been down all around, I wanna do it twice/Once a rocker, always a rocker”... pe de altă parte, la ferma ta numită“Sleepy Hollow” creşti cai frizieni. Care este ‘motorul’ ce te împinge să continui neobosit în turnee, fie ele cu Hollywood Vampires sau Aerosmith, promovarea cărţii sau concerte de caritate? Cum îţi găseşti echilibrul între aceste aspecte extrem de diferite din viaţa ta?
Au existat perioade diverse din viaţa mea, atât muzical cât şi personal. Aveam pe atunci 33 de ani şi eram implicat într-un ‘young men’s game’. În acel moment aveam deja patru băieţi [Adrian, Tony, Roman şi Aaron – n.r.], eram o familie, şi era firesc (ca adult) săîmi pun problema cum ne asigurăm existenţa. Dar... după zile de gândire, am zis: “Hell, yeah! I love playing Rock’n’Roll too much!”. Nu pot să mă dezic de asta. Sigur că am avut timp să mă ocup şi de alte lucruri de pe lista mea personalăînsă trebuia să continui să fac muzică. Nu poţi să negi faţă de tine însuţi că te-ai născut cu un anume talent. Poate ai o înclinaţie mai mare într-o anume direcţie şi mai puţin talent într-altele dar aşa te-ai născut şi nu poţi să negi această realitate. De la aceasta trebuie să pleci, să fii fericit când întâlneşti oameni care simt la fel ca tine. Ce voiam să spun este că, în acest punct, la vârsta meaşi din ceea ce am învăţat până acum, singura explicatie este că da, sigur, a face scubadiving sau săînoţi în ocean e în regulă, dar eu prefer să mă aflu într-un studio de înregistrări iar soţia mea, care este şi ea artistă, mă susţine şi măînţelege. Pictează, scrie, este poet şi fotograf şi... înţelege. Asta este ceea ce ştiu şi ceea ce îmi doresc să fac. E cea mai bună explicaţie pe care pot săţi-o dau.
Concluzionez citând din versurile compuse pe vremuri de tine: “Just looking through your future/Just looking through your past/.../we’ve still got a long way to go”. Mai departe, ştiind de unde vine numele trupei “The Hollywood Vampires” şi faptul că a plecat ca un omagiu adus starurilor din cultura Pop care au decedat în urma exceselor, spune-ne totuşi cum s-a născut acest proiect şi cum ai ajuns tu personal implicat în el?
313FCA6100000578-3448710-Big_night_The_Hollywood_Vampires_will_perform_Ace_of_Spades_in_t-m-32_1455589282022Am lucrat cu Steven la un disc, restul trupei a venit şi ea iar când albumul a fost finalizat... m-am împrietenit cu Johnny, Johnny Depp. El terminase “Alice in Wonderland” şi lucra la “Dark Shadows”, adaptarea cinematografică a serialului de televiziune foarte popular prin anii ’60 sau ’70, în care Alice Cooper avea şi el un rol. Ne-am împrietenit. Lui Johnny îi plăcea să cânte la chitară iar Alice i-a scris câteva piese şi mi-au zis: “Hai săînregistrăm ceva din astea”, aşa că, în momentul în care am revenit în L.A.... ştii, locuiam în casa lui Johnny pentru că mi-a spus că e inutil săînchiriez o alta din moment ce pot să stau la el iar studioul lui este uimitor, toate chitarele mele sunt acum acolo şi nici măcar nu trebuie să le pun în cutii... au continuat să mă cheme, hai să facem şi asta, hai săînregistrăm şi aia, săîncercăm şi altă bucată, şi, fiind parte a unui mic grup, am început inevitabil să avem discuţii legate de a susţine ceva concerte.
Suntem excitaţi de perspectiva turneului dar trebuie să luăm lucrurile pas cu pas. Pe parcurs, vom face şi modificări de setlist deoareceştim deja că unele piese au prins dar altele mai puţin, din dorinţa de a oferi publicului cel mai bun spectacol la care a sperat. Şi mai este ceva... în ultimile luni, am pierdut câţiva oameni valoroşi, astfel încât este probabil să cântăm o piesă a lui David Bowie, una a lui Prince, ca omagiu pentru cei care au plecat dintre noi, fiindcă am făcut deja acest lucru la Grammy cand am cântat pentru Lemmy de la Motörhead. A fost un an trist pentru Rock’n’Roll. Încă sunt în stare de şoc de când am aflat de moartea lui Prince. Dar ştii ceva? Muzica trăieşte vesnicşi despre asta e vorba în albumul nostru, o celebrare a muzicii. Indiferent de cauzele datorită cărora aceşti oameni au murit, ei au lăsat în urmă creaţii incredibile iar noi o să le cântăm pentru a îiomagia. Muzica ta, precum orice altă artă, indiferent că eşti pictor sau scriitor, trăieşte pentru totdeauna. Chiar dacă te-ai mutat într-un alt loc eşti încă viu pentru că arta ta continuă să existe.
Ai în colecţia personală câteva sute de chitare. Pe ce criterii le achiziţionezi şi care sunt ‘bijuteriile coroanei’?
Ei bine, se schimbă de la un turneu la altul şi de la un an la altul. Au fost destule cazuri ca într-un oraş cineva să intre pe uşă cu o chitară, fie aceasta de vânzare sau un cadou pe care nu îl pot refuza... multora dintre chitariştii care colecţionează li se întâmplă acest lucru, dar am ajuns într-un punct în care am concluzionat că mi-e de ajuns şi că...încep să uit ce am. Aveam la un moment dat peste 500 de chitare dar, în ultimii ani, am început să vând o parte din ele, în general pentru proiecte de caritate. Este păcat să ai o chitară frumoasăşi să nu o foloseşti. Sigur căîmi este greu să rezist, e ca o legăturăde suflet, dar am început săînvăţ să mă controlez... am un catalog a lor dar, aşa cum ziceam,pe unele dintre ele le-am vândut iar pe altele le-am făcut cadou, deoarece mi s-a schimbat perspectiva. Mi-am dat seama că este irelevant să stai peste un morman de instrumente din care, poate, pe unele le utilizezi în studio sau mai târziu dar pe altele nu, şi atunci am simţit nevoia să le duc în altă parte.

Citiți interviul în întregime:

http://www.gandul.info/magazin/interviu-cu-un-vampir-joe-perry-aerosmith-hell-yeah-i-love-rock-n-roll-15301073