10857718_862056507148311_7917525951526100688_nAndrei Greceanu este student astăzi. A terminat Sf.Sava-București, liceu clasificat drept primul din România. Andrei, în "Dezvăț", este Premiantul (a încheiat liceul cu zece pe linie).

Sistemul nu s-a reformat. Mai degrabă a fost “dat la reformă.” Măcar de ar fi fost lăsat în pace aşa cum era. L-au înrăutăţit.

Un profesor memorabil este un profesor care iese de după catedră şi se înfăţişează ca un om, cu ale sale caracteristici, trăiri, pasiuni. Un om cu personalitate e un om puternic.

Încolo, deruta. Conform sistemului, trebuie să învăţ, să acumulez informaţii. Foarte bine. Problema e că îmi serveşte nu informaţii, nu idei, ci definiţii şi clasificări, multe, multe definiţii şi clasificări. Este o adevărată febră în învăţământ cu acestea.

• Profesori memorabili. Ce anume îi făcea astfel?
Puţin din ceea ce face un profesor memorabil are legătură strictă cu amploarea cunoştinţelor sale. A fi profesor presupune a îndruma, a inspira, a face să înţeleagă, nu a transmite informaţii ca prin telegraf. Profesorul trebuie să adune elemente care compun viaţa, realul şi să îl introducă pe elev în aceste sfere, în acelaşi timp dându-i toate mecanismele de a continua singur această călătorie. De aceea, profesorul trebuie să fie uman. Un profesor memorabil este un profesor care iese de după catedră şi se înfăţişează ca un om, cu ale sale caracteristici, trăiri, pasiuni. Un om cu personalitate e un om puternic. E un om pe care îl simţi aproape, deci care te poate influenţa. Din spatele catedrei, profesorul este pentru elevi ceea ce funcţionarul de la ghişeu este pentru cei care stau la coadă. Profesorul care vorbeşte cu pasiune despre autorul lui preferat, care păstrează la ore o atitudine relaxată, sigură pe sine, profesorul care poate trece cu naturaleţe de la un subiect la altul şi de la care poţi învăţa şi printr-o anecdotă pe care ţi-o spune în pauză, acela este profesorul cu adevărat memorabil.
Pe lângă aceasta, un profesor nu poate cu adevărat să influenţeze elevii, să-i ajute cu adevărat şi să le câştige stima dacă nu face uz de povestire, dacă nu povesteşte. Unii ar spune că asta s-ar aplica numai la copii mici. Nu. Prin povestire, eu înţeleg tratarea unui subiect cu introducere, cuprins şi încheiere, explicarea contextelor, detalierea în punctele cele mai importante, descrierea completă, naraţiunea sinceră a lecţiei, resortul la sursa primară. Profesorul trebuie să fie onest şi să prezinte netrunchiat un subiect. Unii profesori ignoră aspecte ale problemei tratate pentru că n-ar fi relevante pentru programă, pentru că n-ar avea un uz direct pentru cine-ştie-ce test, pentru că nu sunt acel tip de informaţii pe care le asimilezi şi apoi reproduci pentru un examen. Dar sunt atâtea aspecte ale lucrurilor care trec de aceste mundane preocupări şi care ţin de tabloul complet a ceea ce se tratează. Cât despre sursa primară, ea este experimentul, textul în original, documentul istoric însuşi (şi nu un comentariu asupra lui). Sursa primară este punctul de pornire. Orice profesor care face uz de sursa primară îşi câştigă elevii, pentru că informaţia de apoi va decurge din ceva palpabil. Elevii vor vedea, auzi, simţi despre ce este vorba, şi apoi vor fi mult mai interesaţi să afle ce, cum, de ce.
• Ce anume v-a derutat în sistemul de învățămînt?
Sistemul nostru de învăţământ este axat pe informaţii, toată lumea o ştie. Unii laudă acest lucru, alţii critică acest lucru. Cei care laudă (inclusiv din interiorul sistemului) justifică părerea lor prin faptul că elevii noştri ies mai deştepţi, cu mai multe în cap, că elevii noştri se obişnuiesc cu munca şi cu învăţatul şi deci nu sunt leneşi.
Încolo, deruta. Conform sistemului, trebuie să învăţ, să acumulez informaţii. Foarte bine. Problema e că îmi serveşte nu informaţii, nu idei, ci definiţii şi clasificări, multe, multe definiţii şi clasificări. Este o adevărată febră în învăţământ cu acestea. Totul are o definiţie, iar fiecare lucru trebuie clasificat, trebuie divizat în cel puţin 3 alte părţi, care la rândul lor trebuie divizate. Impărţim totul, punem pe orice o etichetă, de multe ori fugitiv, fără explicaţii. Dumnezeu e un zeu (dar singurul), împărţit în Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh: cam acesta ar fi modelul a atâtea clasificări şi definiţii, care n-au sens, eludează esenţialul şi distrag elevii de la ce contează. Informaţiile relevante de fapt îi scapă sistemului.
• Cît de mult au contat lipsa de chef a profesorilor, salariile mici, etc.?
Au contat mult în sala de clasă şi s-a văzut. Ca orice dezastru, sistemul de învăţământ românesc este rezultatul unor vicii adunate în timp, prinse într-un cerc din care nu s-a mai ieşit. Salariile ridicol de mici descurajează mult pe un profesor, în plus, îl obligă să se împrăştie, să caute să îşi facă norma la mai multe şcoli, să scoată un ban, îl oboseşte. Mai grav este că debutanţii primesc nişte sume… aproape că nu le mai poţi numi „sume”. Se descurajează atât de mult apariţia unor noi profesori, încât n-ar trebui să ne mire situaţia actuală. Dar un profesor n-ar trebui să fie motivat doar de salariu. Motivaţia lui o găseşte în ceea ce face. Dar aici e damblaua cea mai mare: nici măcar treaba lui nu şi-o poate face bine! În primul rând, e împiedicat de birocraţie, apoi de lipsa de înţelegere a altor profesori şi a directorilor. Mai amintesc şi teroarea inspecţiilor, rigiditatea programei, lipsa materialelor de studiu. Nu mă miră că atâţia profesori sunt lipsiţi de chef. Cred cu tărie că un profesor poate să facă minuni pe un salariu mic, dar cu libertatea sa intactă.
• Ați simțit în vreun fel schimbările, reformele din sistem?
Sistemul nu s-a reformat. Mai degrabă a fost “dat la reformă.” Măcar de ar fi fost lăsat în pace aşa cum era. L-au înrăutăţit. În 2011 se vorbea de învăţământ axat pe competenţe... După aceea s-au desfiinţat şcolile profesionale, s-a distrus conceptul de ucenicie şi au apărut liceele cu promovabilitate 0, care nu scot nici oameni de facultate, nici ucenici. E ceva la mijloc, un om care cică are cunoştinţe practice, dar care are şi cunoştinţe de teorie, pentru Bac. De fapt, nu are nimic. E un linşaj. Un linşaj al meseriilor şi al unei categorii largi de oameni care nu se vor face doctori, avocaţi, procurori, IT-işti, jurnalişti. Oameni care ar fi putut avea şansa să facă una din multele meserii existene într-o civilizaţie şi necesare acesteia.
• Vedeți viața fără învățare, fără educația de la școală? Bani se fac și fără învățătură.
Nu văd viaţa fără învăţare. Unii fac bani şi fără învăţătură, dar ei nu îi produc şi nu îi înmulţesc. Banii provin din schimburile economice, iar economia se bazează pe mişcare, pe progres, sau măcar pe păstrarea unui nivel al civilizaţiei. Prin învăţare, omul îşi însuşeşte ceea ce generaţiile trecute au adunat pentru a forma, menţine şi dezvolta civilizaţia care ne susţine. Ca civilizaţia să prospere, acest bagaj de cunoştinţe şi mentalităţi trebuie mereu dezvoltat. Dacă nu înveţi deloc, nu numai că nu dezvolţi civilizaţia, ajuţi la căderea ei. Iar fără civilizaţie, toţi aceşti oameni care acum fac bani fără să fi învăţat nimic la viaţa lor n-ar putea exista. Dar n-am nevoie de acest argument ca să spun că eu nu văd viaţa fără învăţare. A vrea să înţelegi, să afli, să dezvolţi şi să îmbunătăţeşti ţin de umanitate şi nu vreau să pierd nimic din aceasta.
• De ce profesor?
Îmi doresc să fiu profesor din multe motive. Nu sunt hotărât încă, dar înclin spre această profesie. În primul rând, mi se pare a fi cea mai plină de posibilităţi profesie din lume. Profesorul poate să îşi diversifice foarte mult sfera preocupărilor. Nu ai tot timpul ocupat de munca propriu-zisă de la catedră, poţi face şi altceva, legat de profesia ta, poţi mereu să te ocupi într-un alt mod de elevi, să te împarţi între un liceu sau facultate şi o firmă. Poţi să îţi duci în atâtea locuri, cu atâtea persoane misiunea de a aţâţa curiozitatea, de a lumina şi de a lămuri, de a încuraja cercetarea, de a face să înţeleagă, de a insufla încredere.
Un profesor este un far, un model, dar şi un prieten. E un om care te îndrumă către o nouă etapă în viaţă. E un om care procesează viaţa însăşi şi ţi-o oferă într-o variantă uşor de digerat, de înţeles. Doresc să fiu profesor pentru a percepe acea minune a transformării omului din neofit în iniţiat, din novice în maestru. Profesorul este doar un mediator. Dar ceea ce mediază el este extrem de preţios.
• Așteptări, facultate?
Incerc să n-am nici prea multe, nici prea puţine. In primul rând, mă aştept să pot scăpa de măcar o parte din ceea ce este irelevant şi să mă pot concentra pe ceea ce este demn de cunoscut şi înţeles. Apoi, mă aştept să găsesc profesori mai mulţi cu care să poţi, cu adevărat, discuta. Profesori care să te poată îndruma pe drumul pe care ţi-l alegi. Nu în ultimul rând, mă aştept la o atmosferă mai serioasă, unde frica de iniţiative să nu existe, unde asocierea pe baza unor reguli să nu fie ceva de râs sau de nedorit.