bogdan georgescu - foto credits stephen motika

“Antisocial” – piesă de teatru inspirată din drama elevilor de la Cluj: postare pe Facebook discuții ”privat” despre școală și profesori. Profesorii află și “dau foc” școlii.

Turneul Manifest pentru Dialog cu spectacolul Antisocial, demarat în data de 3 noiembrie, a adunat până în prezent, în sălile de spectacole, peste 2.500 de părinți, profesori și elevi, alături de iubitorii teatrului tânăr.

În următoarea perioadă Antisocial va ajunge în mai multe orașe din țară:
27 noiembrie, ora 19:00, Colegiul Național de Artă „Ion Vidu“ Timișoara, Sala de concerte
29 noiembrie, ora 19:00, Teatrul Arcadia, Oradea
30 noiembrie, ora 19:00, Teatrul Municipal Baia Mare
2 și 3 decembrie, ora 19:00, Fabrica de Pensule, Cluj Napoca
4 decembrie, ora 19:00, Teatrul Național „Radu Stanca“ Sibiu
14 decembrie, ora 19:00, Arcub, Hanul Gabroveni

Pagina de forum:

https://www.facebook.com/notes/antisocial/manifest-pentru-dialog/190757464597276

 

bogdan georgescu, foto lucien samahaReporter: De fapt, de ce le este frică profesorilor?
Bogdan Georgescu: De pierderea autorității, de lezarea ei, știrbirea ei. Iar această frică e mascată în “presigiul”, “onoarea”, “faima” școlii. Sunt mulți “profesori”, la fel ca în oricare altă profesie, care “joacă” rolul profesorului, nu sunt profesori, iar conceptul este superioritate, condescendență, autoritate, agresivitate, dispreț. Singurii profesori care m-au interesat au fost cei pe care i-am simțit prieteni și care erau curioși să afle cine sunt, eu ca elev, profesori cu care exista un schimb, o relație de colaborare. Stupiditatea de mentalitate patriarhală maestru-discipol ar trebui depășită și predată ca model de proastră practică.
Rep.: A avea altă părere - cum te-ai confruntat tu în școală cu această problemă. Cum sunt elevii din Cluj?
B.G.: Am fost genul de elev din cauza căruia se organizau ședințe cu părinții. La un moment dat s-au revoltat ceilalți părinți, spunând că ei au și altă treabă decât să vină la școală să afle că Georgescu a fost iar obraznic. Obraznic. Răspundeam profesorilor. Și asta era inadmisibil. Drumul până acasă părea interminabil când trebuia să le spun alor mei că e ședință cu părinții. La un moment dat mama a renunțat să mai meargă. Iar după asta cred că nici nu se mai țineau, că nu era fun.
Eu sunt din Bistrița, nu știu cum sunt elevii din Cluj, însă Clujul e un fel de Bistița cu vreo două cartiere dormitor în plus. Tot “ce-o să zică lumea” sau “să nu ne facem de mândra minune” e preocuparea principală. Îmi aminesc o situație cu profesoara de matematică în liceu. După ce mă transferasem la secția Limbi Moderne ca să scap tocmai de matematică, fizică sau chimie, ea totuși insista. Problema nu era că insista, ci că nimeni nu înțelegea nimic. Și i-am spus asta. Dezastru. A înscenat o întreagă poveste în care eu sunasem la ea acasă și o înjurasem la telefon. Apoi a schimbat povestea și zicea că de fapt ea nu era acasă și că la telefon răspunsese fiul ei de zece ani. În timpul în care ea susținea că eu făceam aceste lucruri, eu eram în direcțiune, împreună cu directorul și încă o colegă, propunând un spectacol de teatru pe care aveam apoi să-l realizăm în sala festivă a liceului. Mama și domnul diriginte au ajuns la un consens și dumnealui, înțelegător, a zis că poate o idee ar fi să-mi scadă nota la purtare cu un punct și ea va fi mulțumită. Sper că a fost.
Rep.: Pedeapsa. Cui folosește?
B.G.: Nimănui. Iar efectul sigur e perpetuarea aceluiași sistem și acelorași metode. Pentru că, dacă ai fost pedepsit, greu te vei abține să pedepsești sau greu te vei auto-educa să nu acționezi așa, în momentul în care ești într-o poziție care-ți permite asta, fără repercusiuni asupra ta.