AZI: Baronul Munchausen la Humanitas si Harry Tavitian la Bacau

Postat pe Decembrie 12, 2010 de Istodor

AZI, Tîrgul de pe Lipscani

Apoi, Baronul Munchausen Lansare ora 11.30, la Galeria Galateca (str. C.A. Rosetti nr.2-6)

Si, de la ora 17, pianistul Harry Tavitian concert la Bacău.
Concertul va avea loc în sala Ateneu a Filarmonicii Mihail Jora. Intrarea este liberă.
Tavitian
: „Publicul va putea asculta de la colinde (fie arhaice româneşti – unele din ele din colecţia Béla Bartók – fie de tradiţie bizantină, fie armeneşti) până la Negro-Spirituals afro-americane – una din formele muzicale primitive din care jazzul însuşi s-a născut. Voci dintr-un alt timp, plin de veselie şi frumuseţe. Alergând după cele pământeşti, cred că suntem în mare primejdie să uităm de însăşi bucuria marelui praznic al Naşterii Mântuitorului. Şi sper din toată inima ca în concertul de la Bacău să fim întru împreună prăznuire”.

Lucian Boia (FINAL): "Am înclinare spre lenevie. Cel mai mult îmi place să stau să mă gîndesc."

Postat pe Decembrie 10, 2010 de Istodor

„Ce dă asta? O situaţie românească”

Rep.: Istoria nu ne învaţă, istoria nu se repetă, dar cum de sîntem atît de tîmpiţi trăindu-ne viaţa noastră?
L.B.: Ce vreţi, să vorbim despre România? România e o ţară dereglată, cum să spun, într-o lume care şi ea este dereglată. Noi am avut neşansa să pierdem anii buni ai Occidentului şi am intrat şi noi în lume cînd aceasta era dereglată. Ce dă asta? O situaţie românească.
Rep.: Nu ne găsim pe noi înşine. Nu ne găsim drumul.
L.B.: Bine, România a fost mereu o ţară neorînduită. Dacă lipseşte ceva evident în România e spiritul de organizare. De aici admiraţia noastră pentru nemţi, ori nu degeaba: revin în forţă acum. De unde era uitat Carol I, de unde primarul Sibiului nu era băgat în seamă, iată-i acum reveniţi în mentalul colectiv ori invocaţi pentru originile sale.
Rep.: cum de noi putem fura şi să fie ţară fără fund.
L.B.: păi, e ţară fără conştiinţă publică.
Rep.: Cum de ne plac dictatorii?
L.B.: Tendinţe paternaliste ale conducătorilor nu sînt contrabalasate de o conştiinţă civică a românului. Dacă românul îi permite conducătorului să fie dictator e chestie de tradiţie. priviţi Franţa. Acolo sarcoky vrea, dar imediat e contrat de zecemiide oameni în stradă.

(more…)

Lucian Boia, interviu (PARTEA A DOUA): România a fost mereu o ţară neorînduită

Postat pe Decembrie 8, 2010 de Istodor

Maine,joi, 9 decembrie, ora 18.00 la Galateca, BCU, intalnire cu Lucian Boia si cartile sale:
“Tragedia Germaniei” şi “Franţa, hegemonie sau declin?” AZI partea a doua a interviului.

„E un deficit de speranţă şi unul de credinţă”

Rep.: Ploaia, viitorul, catastrofa sînt numai din cauza omului. Nu vă e frică de singurătatea noastră pe pămînt, făr’ de Dumnezeu?
L.B.: E o mare problemă. E un deficit de speranţă şi unul de credinţă. Dumnezeu s-a erodat. În Europa Occidentală, în SUA a început demult declinul providenţei. Omul trebuie să creadă în ceva, e o fiinţă disperată, s-a regăsit un timp în religiile secularizante, în naţiune, în patrie. S-a murit pentru fiecare dintre ele. Dar nu mai sînt nici ele ceea ce erau şi nici omul nu mai crede cu aceeaşi fervoare. Puţini îşi organizează viaţa în acest sens. Se crede tot mai puţin, acest lucru lasă un gol în sufletul oamenilor, societăţii. Vorbeam de speranţa de viaţă, de faptul că s-au cîştigat ani de zile de viaţă, dar s-a pierdut viaţa de apoi, e adevărat, iluzorie poate, cea care îţi dădea altfel de speranţă. Singura religie, secularizantă şi ea, este cea a sănătăţii perfectă: planeta curată, omul ferit de boli, planeta să se simtă cît mai bine. Ăsta e valul ecologist.
Rep.: Alerg şi sînt alergat. Nu vă e frică de goana asta a omului?
L.B.: Da, istoria se accelerează. Vorbeam de conflicte între generaţii? Acum vorbim de conflicte între sfert de generaţii. Istoria merge tot mai repede înainte. Priviţi, internetul, telefonul mobil.
(more…)

Lucian Boia, interviu (prima parte): „Despre viitor, vă spun eu, se spun numai prostii”

Postat pe Decembrie 7, 2010 de Istodor

Pur şi simplu Lucian Boia. Fiindcă dintre istorici e întîiul ce-mi place şi mă-nvaţă. Fiindcă-i sorb cărţile cu nesaţ şi le povestesc şi le discut fără încetare.

Lucian Boia: cu ploaia trebuie să începeţi, cu ploaia. Sînt o persoană foarte plouată.
Reporter: Aţi scris despre meteorologie, cum de niciodată nu purtaţi umbrelă, ori pălărie?
L.B.: Mi-e imposibil să răspund la întrebarea asta. N-am apucat să port vreodată aşa ceva. Şi dacă eu nu apuc să port ceva, aşa merg înainte.
Rep.: Mie îmi dă angoase.
L.B.: Mie îmi place să mă plimb prin ploaie. Azi, poate a cam exagerat ploaia. Mă deranjează mai degrabă soarele prea arzător.
Rep.: Ploaia de astăzi are o istorie?
L.B.: Toate au o istorie.
Rep.: Catastrofele îmi par azi de „cămăşi albe”, cu mănuşi.

L.B.: O, cum aşa? Te termină. Nici potopul care e arhetipul acestor catastrofe nu i-a terminat pe toţi. Logica sfîrşiturilor de lume lasă în urmă supravieţuitori care s-o ia de la capăt. Scenariile astea recente sînt inspirate de ştiinţă. Nu mai intervine divinitatea, omul este responsabil sau iresponsabil de ceea ce i se întîmplă. Scenariile abundă: războiul atomic, degradarea ecologică, poluarea, încălzirea globală, nici una nu e blîndă, vă contrazic. Ne aşteaptă o nebunie. Şi cu toate acestea în ciuda catastrofelor de după 2100, există scenarii valorizante, omul va deveni tot mai rezistent, mai longeviv, speranţa de viaţă a crescut. La 1900, sub 50 de ani era speranţa de viaţă. Acum s-a ajuns la 80 de ani. Vă daţi seama? Într-un secol omul a cîştigat 30 de ani. Concluzia este că 1900 e mai aproape de preistorie, prin cifra aceasta, hahahaha, doar din punctul acesta de vedere.

Rep.: Vă puteţi prevedea viitorul?
L.B.: Eu? Slavă Domnului, nu! Vă daţi seama, să ştii ce te aşteaptă, ce lucru cumplit! Viaţa n-ar mai avea rost să fie trăită. Din fericire, viitorul nu poate fi prevăzut. De acest lucru sînt absolut sigur. În fapt, noi ne imaginăm într-un spaţiu care nu există. În fapt, există doar ca potenţialitate, viitorul nu există. Dacă ar exista, ar fi prezent. Avem trecut şi prezent. De prin secolul 18, de pe vremea progresului tehnic, de atunci încep scenariile. Dacă te uiţi la ele, toate sînt de un comic extraordinar, nu ai cum să prevezi.
Rep.: Comici sînt şi Nostradamus, Baba Vanga.
L.B.: E, bine, cei care credem în raţiune, nu luăm aşa ceva în serios, dar priviţi futurologia, ştiinţa care are toate aparenţele. Despre viitor, vă spun eu, se spun numai prostii. Sigur, nu ne putem opri să nu ne gîndim la un viitor apropiat, să ne facem planuri pe cîţiva ani, dar cei care „văd” în 2050, 2100 o fac ca să se afle în treabă, nimeni nu are nici cea mai mică idee de ce-l aşteaptă.

Lipscaniul ART&uichendist.ro. Despre ce Lipscani vorbim? Limite, obiective, strazi.

Postat pe Decembrie 7, 2010 de Istodor

hartaBucurestiulVechi 232x300 Lipscaniul ART&uichendist.ro. Despre ce Lipscani vorbim? Limite, obiective, strazi. Orasul nostru vechi e clar. Iata cum il cucerim:
Pînă-n Lupoaică şi paragina de magazin Bucureşti de pe Bld Brătianu
intrînd prin Blănari, Lipscani, Şepcari
Pînă-n strada Doamnei şi BNR
intrînd prin Smîrdan
Pînă-n Calea Victoriei şi CEC şi magazinul Victoria
intrînd prin Lipscaniul din capul celălalt ori prin Franceză
ori Tonitza şi Filliti
Pînă-n Unirii şi cu Hanul lui Manuc, intrînd prin Şelari.

Asta înseamnă:

De fotografiat-filmat fiecare straduţă, casă. Să avem imaginea exactă a locului.

De bătut în jur de 70-80 de crîşme de toată mînă, de vizitat două muzee (Muzeul Naţional de Istorie şi cel al Bucureştilor)
de închinat în trei biserici (Sft. Dumitru, Sft. Anton, Stavropoleos), de văzut cum trăiesc oamenii, de văzut noile reguli şi mituri ale oraşului acesta, seara aglomerat ochi, de descoperit în cărţi istoria locului.

ATENŢIE: să nu-mi rup picioarele, să nu-mi frîng gîtul. Străzile sînt neterminate, casele (unele-multe) în avansată stare de degradare-moarte clinică.

Muncă de sclav, de reporter, de om, de visător, de îndrăgostit.