Dan Alexe: România – Cocktail zilnic de ranchiună istorică şi ţâfnos complex de inferioritate

Postat pe Martie 20, 2014 de Istodor

DA 201x300 Dan Alexe: România   Cocktail zilnic de ranchiună istorică şi ţâfnos complex de inferioritateDan Alexe. Acum carte la Humanitas Miros de roscata amara. Acum erotic. Prefata de Radu Paraschivescu.

Q. Experiente jurnalistice, lumi anapoda. Ce te arunca in lupta?

A. Stiţi, când a zis Shakespeare că lumea e o scenă, el nu căutase să formuleze o metaforă, ci să descrie un mecanism social universal. Spune el de altfel tot acolo că suntem cu toţii actori şi că jucăm multe roluri de-a lungul vieţii, ba chiar vorbeşte de intrări şi ieşiri din cadru, de pe scenă… Jurnalistul intră în piesa altora, în “lumi anapoda” cum frumos ziceţi, pentru a le decripta codurile şi a face piesa uşor de urmărit pentru alţii. Eu am ajuns la jurnalism prin teatru… Primele mele scrieri şi texte publicate au fost piese de teatru, strânse abia recent de Luca Piţu într-un volum, iar ajungând la jurnalism m-am ghidat după aceleaşi tehnici narative. Am descoperit pentru prima oară asta in Cecenia, pentru primul meu documentar, filmând ceremoniile sufi. M-a frapat elementul teatral din ele, teatral nu in sensul de neautentic, ci de hieratism, de mizanscenă ordonată. In filmele mele documentare, am căutat întotdeauna să găsesc un personaj, sau două personaje în conflict în miezul lumii pe care o descriam vizual şi narativ. Si zic bine “personaje”, pentru afară de cazul în care vorbeşte de albine sau de găurile negre, un film documentar trebuie să aibă personaje credibili croite. Autenticipatea unei situaţii reiese doar dintr-o naraţiune bine construită.

Jumbo Cismigiu Dan ALexe 300x208 Dan Alexe: România   Cocktail zilnic de ranchiună istorică şi ţâfnos complex de inferioritateQ. Cum crezi ca s-a nascut lumea asta a noastra?

A. Hahaha, stai să râd… Hăhă. Ce întrebare capcană pentru un ateu total şi fără complexe ca mine. Da, nu vreau religie în şcoli. Nu, la moaşte nu m-aş duce, decât cu o cameră de filmat, ca să captez dovada că orice cult e o rătăcire. Toţi intelectualii ăştia ai noştri care s-au reconvertit în pupători de icoane, trădându-şi rolul de denunţători ai escrocheriilor intelectuale, toţi repetă searbăd aceleaşi platitudini preoţeşti, extaziindu-se în jurul câte unui guru molfăitor de aforisme totalitare, uitând că la baza libertăţilor noastre nu stă creştinismul, ci Secolul Luminilor. Am ajuns să avem iar nevoie de un Voltaire, într-o lume sufocată în chinga inflaţionarilă a popilor Arsenie şi Serafin şi Cleopa şi alte nume de bărboşi cu fascinaţie pentru iţari şi cămăşi militare.

Q. Fiecare zi este o apocalipsa pentru tine?

A. Lumea funcţionează îngălat, iar scriitorul, prin rânduirea mincinoasă dar binevoitoare a vorbelor, îi dă o consistenţă convingătoare şi respirabilă. De aceea orice virgulă contează. Cine scrie sau vorbeşte prost comite un păcat ontologic. Iar apocalipsa a venit verbal începând din momentul în care până şi criticii literari au început să spună că au citit cărţi “naşpa” şi “mişto”.

Q. Dar Romania? Ce-o tine in viata?
A. Un cocktail zilnic de ranchiună istorică şi ţâfnos complex de inferioritate. Un amestec ce dă adicţie şi în care negustorii de ideologii strecoară toxine peste limita indicată pe pachet.

Q. Nationalismul, ramasita din secolul 20, de ce functioneaza si in secolul 21? vezi evenimentele din Tg Mures din zilele astea.

A. Naţionalismul e starea de beţie produsă de cocktailul de care spuneam… E adicţia la mitologii liniştitoare sau revanşarde. Iubind limba română, eu am spus întotdeauna cu fruntea sus că sunt român, oriunde am fost. Ego-ul şovăielnic e cel care cere să fie protejat. Dacă vreun incult occidental binevoitor îmi laudă “sufletul slav”, e absolut inutil şi deplasat să-l corectezi ţâfnos explicându-i că românii nu sunt slavi, ci o “insulă de latinitate”, şabada… El nici nu vede importanţa nemăsurată a erorii pentru plaga identitară din tine. Da, mi s-a intâmplat şi mie să mi se spună că rom vine de la român… Am râs cu poftă blândă. Cei care insistă cu petiţii stupide pe la Parlamentul European ca romilor să nu li se mai zică aşa şi care dau ochii peste cap când un străin confundă Bucureşti cu Budapesta sau Bratislava ar trebui întrebaţi dacă ei ştiu de pildă să numească în ordine contiguă ţărişoarele alea din America Centrală, alea înşirate ca inelele pe piciorul porumbelului.

Q. Cum gandesti fictiunea?

A. Ca pe un mod de a pune în evidenţă splendoarea furioasă a limbii noastre. Aşa cum un film, indiferent de povestea narată vizual, trebuie să fie o reflecţie asupra imaginii, la fel o operă literară trebuie să fie, prin coerenţa ei, o reflecţie asupra limbii. Asta caut eu, chiar dacă scriu aparent despre sex… Dar scriitura e de fapt un act erotic.

Un raspuns pentru Dan Alexe: România – Cocktail zilnic de ranchiună istorică şi ţâfnos complex de inferioritate

  1. ComiCultural a spus: Aprilie 27, 2014 at 1:57 pm

    ”Scriitura e, de fapt, un act erotic.” Pe jumătate erotic, Maestre, dacă permiţi. Dacă ziceai ”erospiritual”, te îmbrăţişam 100%. Dar şi-aşa sunt de acord cu tine. De la circumspecţia faţă de ”cele sfinte” şi până la asumarea carapacei identitare româneşti. Şi aşa mai departe, cum sigur ai scris şi-n carte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>