Florida – vorbită un pic de rău de Anca Ciuciulin, Esquire

Postat pe Mai 25, 2010 de Istodor

IMG 2106 300x225 Florida – vorbită un pic de rău de Anca Ciuciulin, EsquireAnca Ciuciulin, redactor sef adjunct Esquire, povesteste Florida:

Acolo nu e chiar totul ca în Baywatch.

Baia de soare topless e interzisa prin lege

Nuante de rasism

Ribs marinate ca la carte

Iata tot ce-a bucurat-o-pus-o sa vorbeasca de rau:

Adică la Boca Raton, Deerfield şi Pompano Beach turnuleţele de pază sunt la fel de dese, însă salvamarii nu au toţi fizicul lui Hasselhoff & Co. Sunt la fel de vigilenţi – nu-ţi dau voie să intri nici cu degetele în apă când rechinii patrulează la 20-30 m de nisip –; însă vigilenţa lor durează fix până la 17.30, când ies din tură şi soarta bronzabililor nu mai e în responsabilitatea juridică a salvamarului.

IMG 2138 300x225 Florida – vorbită un pic de rău de Anca Ciuciulin, EsquireBaia de soare topless e interzisă prin lege

(doar prin Miami Beach, lângă Ocean Drive cu hotelaşele sale pastelate Art Nouveau, mai întrezăreşti un sfârc de starletă), ca şi consumul de băuturi alcoolice în orice loc public. Motiv pentru care plajele sunt pline de cetăţeni ce beau vârtos din pungi de hârtie maro sau, mai rafinat, din pahare din carton cu capac. Inclusiv nuntaşii veniţi pentru poze cu mireasă şi valuri.

IMG 2346 300x225 Florida – vorbită un pic de rău de Anca Ciuciulin, Esquire(Aproape) surprinzătoare sunt nuanţele subtile de rasism;

zic „aproape” – suntem doar pe foste plantaţii, unde sclavii Floridei, Georgiei, Louisianei numai menajaţi nu erau. La Naples, oraşul aristocrat de pe partea vestică a peninsulei (unde apusul de soare în Golful Mexic merită înghesuiala de pe ponton), nici şoferii nu-s negri sau hispanici; bănuiesc că sunt est-europeni cei în serviciul localnicilor purtători de moşteniri concretizate în haciendas, plaje private ascunse de palmieri, avioane la fel de private şi automobile la fel de europene. E un trend american, să-şi procure maşini nemţeşti.
Miami şi Fort Lauderdale sunt paradisurile posesorilor de iahturi şi ale pensionarilor americani şi canadezi,

dar şi porţile prin care intră America Latină – în ultimii 10 ani, populaţia Floridei a sporit cu peste 3 milioane, din care un milion sunt emigranţi veniţi (legal sau nu) mai mult din Cuba. Foarte multe inscripţii sunt bilingve, în supermarketurile deschise şi noaptea anunţurile se fac doar în spaniolă; atunci fac shopping oamenii muncii – pensionarii umplu magazinele dimineaţa, pe o relativă răcoare, când încă nu sunt 35 de grade la umbră.
În Semiole Hard Rock, în cazino, nimeni nu mă împiedică să fotografiez pensionarii cu pretenţii burgheze şi turiştii captivaţi de manetele aparatelor. Da, un kitsch mega cultivat, amortizat oarecum de nostalgii muzicale: pe pereţi atârnă chitare şi costume de rockeri, de la Elvis la Prince.

Florida nu e singurul stat cu autostrăzi pe câte 10 benzi, cu megahipersupermarketuri şi cu 100 de km de plajă.

Cireaşa de pe tortul sudist e vasul de croazieră domiciliat în portul Everglades: Oasis of The Seas; în zare, pare un bloc cu 10 etaje. De fapt, asta şi e, de vreme ce găzduieşte 9000 de persoane, din care 6000 turişti plimbăreţi prin Caraibe. E cel mai mega simbol al acestui un popor eficient, energic şi organizat, dar cumplit de exagerat.

Bucatarie la chintal

Ghidul Lonely Planet oferă sugestii de cazare şi mâncare pe trei categorii de buzunare;

am reuşit să le testez pe toate, începând cu cel low buget.

O experienţă suculentă la Crabby Jack, taverna unde toată lumea cunoştea pe toată lumea, părinţi şi copii ronţăie cot la cot Spare ribs (marinate ca la carte şi glazurate cu o haină caramelizată şi decadent de savuroasă). Am trecut la nivelul bugetului culinar mediu în restaurantele de pe plajă, unde lumea comandă şi japonezeşte; mâncăm miso – zeamă sănătos de verde – şi sushi cu wasabi.

Numai că porţiile lor nu au nimic din modestia est-asiatică. O porţie medium tradusă în americăneşte – de pizza, să zicem, sau de paste, sau de orice –, poate hrăni lejer o familie de patru francezi. Fiind şi hipercalorică, nu mai pare o bizarerie că, din zece trecători tineri, unul este obez. La fel de gigantică friptura de la Hard Rock, groasă de patru centimetri, cu o aromă primară de vânat lângă care cere vin roşu de California. Singurul prânz floridez la care nu m-a săturat a fost la un restaurant high end din Naples.

Fileul de peşte, deşi delicios de suav, fusese minuscul, iar ciocolata caramelizată şi plutitoare în sos de mentă şi afine, efemeră ca o vacanţă la mare.

Key West, by Sever Voinescu: despre Hemingway

Postat pe Martie 22, 2010 de Istodor

Am preluat parte din articolul scris de Sever Voinescu in Dilema veche. Merita o citire:

  • La Key West, Hemingway se scula în zori, se ducea la un pavilion pe care îl construise în grădină, la doi paşi de casă, urca spirala îngustă a unei scări exterioare de fier forjat şi intra în camera lui de lucru. Scria pînă aproape de prînz, cînd soarele devenea de nesuportat. Apoi dormea puţin şi, imediat după prînz, mergea nu departe, la barul prietenului său, Sloopy Joe. Acolo, intra în vorbă cu oricine vroia să converseze. Asculta poveştile altora, sătul de poveştile sale. Şi bea.

Noaptea, se întorcea acasă pe străduţe întunecoase fără să se rătăcească. Casa lui era imediat lîngă far. Fixa cu privirea aburoasă sursa luminii farului şi mergea într-acolo neabătut, clătinîndu-se. Ajuns la far, ştia bine că peste drum e poarta sa.

  • Cînd a venit vremea divorţului, i-a cerut lui Pauline două lucruri: să- lase să-şi ia toate manuscrisele din camera de lucru şi toată băutura din pivniţa casei. Adunase acolo, de-a lungul anilor, în cantităţi pe care nici el nu le mai ştia, alcooluri – vinuri din Europa, dar şi spirtoase americane de toate felurile, din toate locurile pe unde umblase. Pauline a plecat de acasă o săptămînă să îl lase să-şi împacheteze manuscrisele şi sticlele. “Cînd mă întorc, să nu te mai văd aici” – i-a cerut ea. Nici Hemingway nu avea de gînd să mai aibă o confruntare cu Pauline, aşa că, prevăzător, şi-a aranjat plecarea în zorii zilei revenirii ei. Cu manuscrisele a fost uşor – în două zile le-a ordonat, le-a împachetat în cutii de carton şi le-a expediat. Dar cu sticlele din pivniţă era mai greu. Erau atît de multe! Cînd a început să le învelească în hîrtie cerată, una cît una, şi apoi să le pună în lăzi, după mărime şi volum, a înţeles repede că nu va reuşi. Aşa că, i-a venit o idee. S-a dus la barul lui Sloopy Joe. Barul e larg, are cam 60 de mese înalte, intră uşor cam 100 de clienţi. I-a chemat pe toţi la el acasă. Au intrat în pivniţă şi Hemingway le-a cerut ajutorul. Nu, nu la împachetat, ci la băut. Au băut, în acea noapte, toată rezerva de băutură a unuia dintre cei mai mari băutori ai lumii. A fost o beţie colectivă de mare magnitudine. Şi azi, la 60 de ani distanţă, poţi auzi pe insulă poveşti colorate despre cele petrecute în acea noapte în pivniţa domnului Hemingway. A plecat din Key West la ora stabilită, abia ştiind pe ce lume se află. Cînd a sosit Pauline, a găsit splendida curte cu palmieri, tufe înflorite în culori de curcubeu şi iarbă paradisiacă, desfigurată de urmele mizerabile ale acelui dezmăţ alcoolic.
  • La Key West, toate încep în ocean şi sfîrşesc în ocean. Dacă te aşezi în mijlocul străzii şi priveşti la stînga, vezi cum strada se îneacă, fără alternativă, în ocean. Dacă priveşti spre dreapta, vezi acelaşi lucru. Atîrnate între infinituri de culoarea ochilor lui Elizabeth Taylor, trotuarele susţin oamenii care merg, parcă, fără rost. Între ape neţărmurite, fiinţa se clatină agonic, zdrobită de atîta soare. Unde să te duci? Strada se cheamă Duval, mergi puţin spre est şi dai de “Sloopy Joe’s Bar”. E aproape seară. Pe insulă, culorile paradisului adorm. Intri şi ceri o bere. Jazzul e doar o parte a zgomotului impregnat în duşumea, în pereţi, agăţat de tavanul înalt. Un grup gălăgios te cuprinde în dinamica aleatoare proprie aglomeraţiilor în care se bea mai mult în picioare decît la masă. Grupul e dominat de un tip cu aspect neîngrijit, înalt, solid, cu mustaţă, cu ochi adînci, blond murdar în genul lui Marlon Brando şi cu o cicatrice pe frunte. Te invită în pivniţa lui, să îl ajuţi să bea depozitul de vin, căci divorţează şi pleacă din Key West şi nu vrea să lase soţiei nici o picătură. Îl priveşti amuzat. Parcă te-ai duce. Zice că nu stă departe…

Key West Florida, by Sever Voinescu: Muzici, povesti si "faimoasele pisici cu şase degete"

Postat pe Martie 22, 2010 de Istodor

sever voinescu 200x300 Key West Florida, by Sever Voinescu: Muzici, povesti si "faimoasele pisici cu şase degete"Sever Voinescu in Key West:
Alchimia calatoriei
Atmosfera caraibiana
Dormit la Bad&Breakfast
Plaja, Muzica de banduri, povestile locului si Hemingway. Ce-ti mai trebuie? Drum bun spre Key West! America.
  • Nu pot avea un clasament obiectiv al călătoriilor mele. Ştii diferenţa dintre călătorie şi turism? Călătoria conţine şi ceva alchimic în ea – o dată cu deplasarea, se schimbă şi sufletul. Aşa cum, la alchimişti, amestecul substanţelor ducea nu doar la o nouă substanţă, ci şi la îmbogăţirea spirituală a celui care amestecă substanţele, la fel şi în cazul călătoriilor: deplasarea fizică duce la o dezvoltare spirituală care se cere a fi mărturisită. Aceasta este o călătorie! Dimpotrivă, turistul este căutătorul de plăceri rapide, fără disponibilitate la modificări interioare. Turistul nu poate fi urmărit toată viaţa lui de un peisaj văzut în deşertul Sahara, de sentimentul adînc al fiordului norvegian sau de cerul neverosimil de apropiat din Tibet. Turistul merge la schi la sfîrşit de săptămînă sau la shopping la Milano sau la odihnă într-o pensiune austriacă. Mă grăbesc să precizez că nu e nimic rău cu turismul. Să vrei să mergi la munte ca să dormi, să respiri altfel decît în Bucureşti şi să bei vin fiert este propriu oricui. Acesta e turism! Ca noi toţi, sunt şi eu un turist ocazional. Cel mai adesea, sunt un călător. Ca să călătoreşti, trebuie să pleci de la bun început în dispoziţia de a primi o modificare interioară. La Key West nu poţi merge decît în călătorie.
  • Dar, gata cu teoria. Să trec la recomandare. Recomand Key West, Florida. America, bineînţeles. Am fost acolo acum vreo 4-5 ani. Eram în vizită în America şi cîţiva prieteni m-au dus, de ziua mea, la Key West. M-am îndrăgostit instantaneu de acel loc. Şi azi am reverii cînd mă gîndesc la Key West. De acolo, am scris un text pe care l-am plasat imediat în rubrica mea de la ”Dilema Veche” .
  • Atmosfera este caraibiană, cu o bună doză de boemie elitistă (da, există o boemie a celor care nu mor de foame!). De altfel, acolo se organizează anual unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de literatură din lume, iar scriitorii care citesc sau conferenţiază acolo în fiecare an sunt din prima linie a marilor edituri din toată lumea.
  • 2076291 Key West Key West 300x225 Key West Florida, by Sever Voinescu: Muzici, povesti si "faimoasele pisici cu şase degete"Se ajunge cam greu, din România. Cea mai simplă cale este să zbori la Miami şi de acolo să iei o maşină. Există aeroport la Key West, dar nu există legături la îndemînă pentru cineva care pleacă din Bucureşti.
  • Cazare: recomand fie un Bad & Breakfast curat, din zona veche a oraşului, fie unul dintre nenumăratele hotels&resort. Avantajul celui de-al doilea este acela că ai plaja privată la dispoziţie, cu o grămadă de servicii. Plajele publice sunt, şi ele, extrem de primitoare.
  • Ce e de făcut? Plajă, desigur. Se pot lansa mici croaziere pe insule din împrejurimi. Se pot practica toate sporturile nautice imaginabile. Plimbările sunt cu totul speciale. Toate străduţele din jurul străzii Duval trebuie să fie atinse. Plus Malory Square şi ce e prin împrejurimi. A se vizita portul şi Fortul Zachary Taylor.
  • E musai de stat pe terase seara şi de ascultat bandurile la rînd. Pe Duval Street, nimeni nu cîntă prost. Nimeni!
  • hemingway cat 920 medium1 300x199 Key West Florida, by Sever Voinescu: Muzici, povesti si "faimoasele pisici cu şase degete"Vizita la casa lui Hemingway este obligatorie şi, veţi vedea, cu adevărat interesantă. Veţi găsi acolo faimoasele pisici cu şase degete. Acum, sînt vreo cîteva zeci care stau chiar acolo – casa memorială este casa lor! Veţi afla cum a contribuit scriitorul – un mare iubitor de feline, altfel – la înflorirea acestei specii bizare de pisici. Plimbările sunt superbe la orice oră din zi sau noapte. Cele de seară-noapte au, totuşi, ceva în plus. O experienţă care mie mi-a plăcut a fost găsirea casei lui Tennessee Williams. Nu e muzeu, nu e în circuitul turistic, are proprietari privaţi care nu au nici o legătură cu dramaturgul. Doar că au cumpărat casa în care el a stat. Şi nu sunt deloc fericiţi că vine lumea şi se zgîieşte sau fotografiază casa. Casa este îngropată în botanici luxuriante – un veritabil ecran verde, greu de pătruns din stradă. Totuşi, operaţiunea de descoperire a casei merită făcută.
  • Apoi, lecturile. În puţine locuri am avut imboldul lecturii, ca la Key West. E ceva în aer… Dacă mai ai şi apucătura scrisului, atunci pregăteşte-te bine! Ideile vin imediat, inspiraţia te inundă, aspiraţia îţi umflă pieptul.
  • Apoi, să afli poveşti… Poveştile locului sunt fascinante. Nu fac decît să evoc cuvintele cheie ale cîtorva dintre cele pe care le-am aflat şi eu: Anexa lui Harry Truman şi plaja Truman, desantul cubanezilor plecaţi de pe plaja Mariel, Republica Conch (locuitorii din Key West şi-au declarat independenţa faţă de Statele Unite în 1982 şi, de atunci, se tot adaugă episoade simpatic-politice într-o microistorie fermecătoare, dar şi plină de învăţăminte pentru orice cetăţean al lumii libere), salvarea încărcăturilor cargourilor naufragiate pînă în secolul al XIX-lea.
  • De mîncat, poţi mînca orice este ”american” , ”cuban” în special şi caraibian în general. Pentru un buzunar ca al meu, de român obişnuit, e cam piperat. La Key West, cel mai bine să fii invitat de alţii.
  • Ca să nu ratez nimic din ceea ce m-ai rugat să spun despre destinaţia sugerată de mine, revăd lista celor ce trebuie spuse. Am spus cam unde e bine să dormi-mănănci-bei, ce e de făcut, am povestit şi ceva despre preţuri. Mai am de spus şi ce e rău pe-acolo. Nu există nimic rău la Key West!

Gata!

ONU New York, by Iulia Motoc: "And find I'm king of the hill, top of the list, head of the heap"

Postat pe Februarie 25, 2010 de Istodor

15338 1139041439439 1329508567 30361140 3260289 n 200x300 ONU New York, by Iulia Motoc: "And find I'm king of the hill, top of the list, head of the heap"ACUM iulia motoc si uichendist sint in direct! ATACA-I pe hotnews. Iata tot interviul lor

Continuam periplul nostru. ONU de la Geneva l-am pasit dimineata. Acum sa ni se auda pasii la ONU New York. Sau in afara lui?

DE LA ORA 15 uichendistul si Iulia sint in direct pe Hotnews. Pina atunci ce ne spune Iulia Motoc? Despre New York:

Angelina Jolie, Nicole Kidman, Catherine Zeta-Jones fara machiajul de scena URA!

Vedete sint doar “Pendulul lui Foucault” si vitraliul lui Chagall 1)

De mincat? restaurante etnice din imprejurimi, in  special asiatice 2)

MET-opera si muzeu, la Moma si Guggenheim Museum sau la Carnegie Hall 3)

Shopping la Woodeburry 4)


Iulia ne este ghid:

  • “La New York  este sediul construit in 1961, de 11 arhitecti. Poti vedea ” Pendulul lui Foucault” cel despre care povestea Umberto Eco, un vitraliul a lui Chagall si multe alte obiecte donate de fiecare tara inclusiv o tapiserie roamaneasca.
  • Poti manca  la etajul 4 sau la 12 dar este mai bine sa iesi din cladire la nenumaratele restaurante etnice din imprejurimi, in  special asiatice,  cu riscul de a vedea la masa de langa de tine colegii care isi ascund mai mult sau mai putin vizibil badgurile de ONU.
  • Favoritul meu ramane” Les deux amis” un bistrou frantuzesc de pe strada 52 condus de libanezi unde o poti asculta pe Edith Piaf. Oficialii etajului magic 39 nu ies din cladire, ii poti vedea rar la restaurantele din interior sau in masinile care ii conduc spre obisnuitele lunchuri de lucru.
  • Cand ai sesiune la ONU la New York iti propui de fiecare data sa ajungi la MET-opera si muzeu, la Moma si Guggenheim Museum sau la Carnegie Hall. Se intampla rar sa mai timp si disponibilitate pentru mai mult de una sau doua expozitii si un concert. Iti ramane laptopul pe care poti sa-l aduci in sala unde citesti in pauzele de spete cronicile din New York Times.
  • Se intampla relativ des in ultimul timp sa asculti concerte importante mi-l amintesc pe cel a lui Borenboim in sala Adunarii Generale care are din pacate o acustica destul de slaba.
  • O mostenire a epocii “glamour” Annan au ramas “goodwill ambassador” asa ca ai a sansa sa le poti vedea pe Angelina Jolie, Nicole Kidman, Catherine Zeta-Jones fara machiajul de scena ceea ce te face sa reflectezi la notiunea de talent si arta de Hollywood sau pe George Clooney, banal in afara platourilor de filmare.
  • Shoppingul este cu adevarat extraordinar la New York in special la Woodeburry unde vin charteruri cu clientii din Europa sau in ciuda aparentelor chiar la Saks.
  • Interesant este cum conceptul de ” mall” pe care pe buna dreptate BHL il vedea ca unul din locurile populare americane care ajuta la vidarea creierelor s-a transformat in Romania intr-o notiune pe lux. La sesiunea de la New York de la ONU pleci intotdeauna cu senzatia ca a fost prea scurta.

Harry Tavitian, uichendist.ro: „TSB – Tristete, Sedentarism, Batranete"

Postat pe Februarie 19, 2010 de Istodor

mare4 208x300 Harry Tavitian, uichendist.ro: „TSB   Tristete, Sedentarism, Batranete" Ceea ce face acest om este Jazz. Cinta la pian.

  • Nu sunt nici urs si nu am nici imaginatie. Sunt doar lenes si calatoresc cu mare greutate si doar din obligatie. Inca de la inceputul anilor ’80, cand mergeam la festivalul de

jazz de la Costinesti organizat de BTT (Biroul de Turism pentru Tineret) cu sloganul “Bucurie, Turism, Tinerete”, intreaga statiune stia ca participarea mea era sub deviza „TSB – Tristete, Sedentarism, Batranete”.

  • Imaginatia imi lipsea chiar din frageda pruncie. De atunci si pana acum nu ma visez decat acasa, in pijamale si papuci.

PRIMA CALATORIE

  • In America in 1997, ’98, ’99. Dupa o viata traita in comunism, sa mergi in tara fagaduintei ca sa vezi comunismul in floare… mai rar asa ceva!

INGHETATA

  • Da’ de unde stiti? Cea mai buna a fost la Moscova in februarie ’91.

GADGETURI

  • Nu cheltuiesc banii pe nimic. Daca e nevoie, fac si foamea.

HAINE

  • Prima si ultima data cand mi-am luat niste haine a fost in 1984 in RFG. Prietenul meu Hans-Gerd Schwarz care imi organizase concertele, privind inmarmurit cum platesc la casa aproape 1000 de marci pe discuri, m-a obligat sa-mi iau ceva de imbracat (vazandu-ma si in ce hal arat). Si m-a dus cu forta la magazinul unui prieten al lui si i-a povestit ca sunt din Romania, la care ala, foarte induiosat, mi-a facut o reducere de vreo 25%.

mare11 300x269 Harry Tavitian, uichendist.ro: „TSB   Tristete, Sedentarism, Batranete"