Risnov, de vinerea asta o saptamina de festival. Film Istoric. Interviu cu Nicolae Pepene

Postat pe August 4, 2010 de Istodor

Nicolae Pepene 1 300x206 Risnov, de vinerea asta o saptamina de festival. Film Istoric. Interviu cu Nicolae PepeneIntre 6-15 august rîşnovul se trezeşte la viaţă. E în festival. De film istoric.
Iata viziunea lui Nicolae Pepene, directorului de Festival de la Rȃşnov

Ce mai este istoria astazi?
Nimic pentru mulţi, totul pentru cei ce vor să ştie. O sperietoare pentru trecutul unora, propagandă facilă pentru alţii, profesori mucegăiţi sau elevi plictisiţi. Fiecare alege ce vrea.
De ce festival de film istoric in Cetatea Râsnov?
Pentru că şi filmele fac istorie.
cetate rasnov 300x225 Risnov, de vinerea asta o saptamina de festival. Film Istoric. Interviu cu Nicolae PepeneFaceti o scurta istorie a propriilor filme istorice vazute de dvs., din copilarie pina astazi.
M-am trezit şoim cu ,,Pistruiatul”, am devenit pionier cu ,,Mihai Viteazul”, am refuzat să devin UTC-ist cu ,,Nemuritorii”, m-am păcălit în decembrie 89 cu ,,Ringul”, în studenţie m-am dedulcit la filmele istorice poloneze, l-am corupt pe primarul Râşnovului cu ,,Bătălia pentru Roma”, ,,La vita e bella” a fost primul film văzut cu viitoarea soţie şi la Râşnov o să revăd, peste câteva zile, ,,Pistruiatul” împreună cu cei doi copii ai mei.
Risnov azi este un tirg prin care treci ca sa ajungi in Moeciu-Bran. Ce e Risnovul, ce e de vazut in Risnov, ce e traditional de mincat si baut in risnov?
Târg? Poate burg… şi merită să-l vizitaţi tocmai pentru că ne-am păstrat departe de kitsch-ul vecinilor din trecătoare. În 1920, un oaspete al Râşnovului scria pe spatele unei cărţi poştale prietenului său din Bucureşti: ,, Aer bun, peisaje frumoase, mâncare bună, treabă chibzuită, mă văd expus la îngrăşat”. Este bine dacă nu s-a schimbat nimic de atunci?
Cetatea in sine e deschisa? Care-i istoria uitarii ei?
În sinea noastră a fost deschisă tot timpul. Da, cetatea s-a redeschis; ,,cârciuma investitorilor” s-a închis. Uitare?! Nimeni n-a uitat nimic! Din fericire…

Cuşma din Bistriţa, de Ioana Bradea: Calatorie dupa apa fermecata. Pe muzica de Roger Waters

Postat pe August 3, 2010 de Istodor

casuta cusma 1 300x225 Cuşma din Bistriţa, de Ioana Bradea: Calatorie dupa apa fermecata. Pe muzica de Roger Waterssă zicem că brusc, peste noapte, te trezeşti cu o poftă năucă de apă vie – apă fermecată, curată şi rece cum nu se găseşte

în nici un magazin, la nici un robinet – şi ştii că există o asemenea apă – tocmai în Cuşma, un sătuc aruncat la vreo 20 de kilometri de Bistriţa noastră… Aşa că, dis de dimineaţă, pe răcoare şi cu ochii abia mijind, îţi struneşti maşina s-o ia direct pe Calea Moldovei, spre ieşirea din oraş. Laşi în urmă Cibela (un fel de complex Europa local) şi observi că s-au mutat dăbulenii cu zecile pe stînga şi pe dreapta şoselei cu pepeni cu tot, cu umbrele şi corturi. Dar asta nu te impresionează. Dai drumul casetofonului de pe bord – îţi imaginezi că, dacă tot e să vizitezi un sat prăpădit şi uitat de lume, cel mai bine s-ar potrivi nişte melodii sfîşietoare îngînate de Grigore Leşe. Dar nu există în stoc aşa ceva. Există, în schimb – coincidenţa sau potriveala naibii –o casetă cu Roger Waters care ştie de asemenea să cînte sfîşietor despre grădina raiului, măduva şi lacrimile oaselor sau cine ştie ce cvartet vienez.

cai 1 300x225 Cuşma din Bistriţa, de Ioana Bradea: Calatorie dupa apa fermecata. Pe muzica de Roger WatersÎntre timp treci de Hotel Diana iar panourile publicitare uriaşe îţi alunecă necitite printre degete.

Pe nesimţite, ai intrat în Unirea – pînă nu demult un sătuc aflat la 3 kilometri de oraş – acum devenit cartier limitrof, pentru că distanţa între cele două puncte a fost ştearsă de vilele strident colorate răsărite peste tot. În viteză te minunezi cum de rezistă oare casele săseşti, cum reuşesc să rămînă în picioare de două sute de ani încoace – istoria nu ajunge niciodată proştilor iar memoria se învăluie într-o mantie de străin întunecat în pragul unei porţi rotunde – case bătrîne, uşor cocoşate, cu livezi mici în faţa intrării.

capite de fin 300x225 Cuşma din Bistriţa, de Ioana Bradea: Calatorie dupa apa fermecata. Pe muzica de Roger WatersLaşi în urmă şi Tenis Club Unirea,

cele cîteva sălcii de pe margine, apoi pensiunea Miracolo şi două, trei staţii de benzină. Treci şi de panoul care te anunţă că ai terminat-o cu Unirea dar că urmează îndată Livezile – alt sat deformat în cartier.
Tremură vocea lui Roger Waters şi curge în valuri pe sub roţi. Caseta asta ar trebui înlocuită cu alta nouă – deja se simte c-a fost prea des ascultată. Hold on! Hold on soldier, căci trebuie să opreşti acum la trecerea de cale ferată. Rezemate de barierele mici – două fete cu găleţile de afine culese chiar în zori. N-ai de ce să opreşti, nu ştii să faci nici afinată, nici dulceaţă. Poate cînd vor aduce zmeură…
Totul are sens.

Expressed in dollars and sex.
Pe dreapta Tîrgul Auto cu orar şi aglomeraţie în fiecare duminică, apoi pensiunea Mitică – 2 stele şi un roz înfiorător.
Începe să plouă. Picăturile izbesc sec parbrizul şi se lăţesc deasupra lui ca insectele zdrobite sub talpă. Îţi dau lacrimile cînd auzi pe bandă un întreg stadion răcnind că totul are sens – inclusiv barza care se lasă plouată dincolo de gard, poate, inclusiv groapa din mijlocul drumului în care cineva a îndesat un copac de semnalizare – cu crengi pe jumătate uscate de arşiţă – te pomeneşti că noaptea frunzele devin fosforescente ca triunghiurile.
Pe dreapta se desface în sfîrşit ce te interesează: drumul spre Cuşma via Dorolea. Vreo 200 de metri şoseaua e asfaltată. Dar urmează pietrişul şi praful înalt de un metru. Oare ce mai face Roger Waters ? Ce mai citeşte, ce mai simte, ce mai gîndeşte, ce mai scrie ? Că tu, deocamdată, nu poţi decît să laşi în spate şi ultimele case din Livezile, sfîrşite brusc într-un pod peste rîul Bistriţa.
Podul, spre deosebire de restul străzii principale – e asfaltat aşa că e plin de copii cu biciclete şi role care se învîrt pe fîşia de bitum îngustă. Tragi un claxon ca să se ferească naibii din calea ta. Asta şi fac, enervaţi că le-ai întrerupt joaca.
cazanul de tuica 300x225 Cuşma din Bistriţa, de Ioana Bradea: Calatorie dupa apa fermecata. Pe muzica de Roger WatersDincolo de pod, răsare iar bolovănişul din belşug dar poţi să înaintezi cu curaj şi să mergi pe uliţă încă vreo zece minute,

pînă cînd te intersectezi cu două, trei căruţe trase de cai. Asta înseamnă că eşti pe drumul cel bun şi că urmează alte douăzeci de minute de şosea hurducată pînă dai, pe dreapta, de o pensiune cochetă, cu trei stele la blazon – poate destinată occidentalilor pasionaţi de vînătoare care poposesc aici, în grupuri organizate şi jeep-uri prăfuite ca să participe la vînătoare pe Dealul Negru, vizibil deja la cîţiva kilometri în zare. Este chiar locul în care obişnuia să vîneze şi Ceauşescu, în anii optzecismului glorios.
Adică a trecut şi el pe drumul ăsta în vreun ARO înecat cu praf comunist ?
Nu, dragul moşului, în ARO veneau doar securiştii transpiraţi la costum şi cravată – îşi amintesc încă bătrînii din împrejurimi. Ceauşescu şi-a construit mai la deal un heliport pentru că obişnuia să vină cu hhhelicopterul. Şi-a asfaltat impecabil şi o juma’ de kilometru pînă la poarta cabanei de vînătoare. Ţăranii din jur n-au văzut-o niciodată pentru că e înconjurată de brazi lungi şi păzită straşnic de o poartă de lemn uriaşă. Ar fi avut ocazia după ’89 dar, bîntuiţi de teama cea veche, n-au îndrăznit. Acum cabana a rămas în gestiunea Romsilva, pare-mi-se, care o pune la dispoziţia vînătorilor dispuşi să scoată din buzunar 500 de euro pentru fiecare glonţ tras (indiferent dacă nimereşti sau nu urşii cu colţi argintii).

paza biserica 2 300x225 Cuşma din Bistriţa, de Ioana Bradea: Calatorie dupa apa fermecata. Pe muzica de Roger WatersPe marginea dreaptă a drumului îngustat se văd, acum, căminele fostei ferme CAP – încă locuite, deşi ferma a dat faliment de zeci de ani. Cîteva minute mai încolo, din iarba înaltă se iveşte indicatorul cu Dorolea. Una din primele case peste care îţi alunecă ochii are anul 1867 inscripţionat deasupra uşii de intrare. Şirul de case continuă, impresionant, cu alte case dotate hilar cu termopane, case învelite cu totul în placaj subţire de pvc sau case placate cu faianţă de prost gust. Oricît te-ai strădui, din orice unghi ai privi – nu au cum să treacă drept azulejos. Poate că nici nu şi-au propus aşa ceva.
În mijlocul satului se curbează pămîntul într-un fel de deal mititel. În vîrf – biserica iar mai jos, în poalele dealului, a fost construit un fel de chioşc cu o uşă pe care zac scrise cîteva litere roşii: PAZA. Pesemne că cineva s-a temut să nu fugă enoriaşii de la slujbă spre cazanul de produs ţuică – obiectiv turistic aflat în apropierea bisericii. Din păcate, cazanul este deocamdată pustiu şi sechestrat cu lacăt – sezonul încă nu a început.

Se mai pot admira, în treacăt, un ARO dezmembrat şi aranjat frumos pe butuci, steagul deşirat al României sau minute întregi de plantaţii cu răchită (ţăranii locului le transformă în nuiele lungi pe care le vezi în piaţă, marţi sau vineri, îmbrăţişate, îmbîrligate şi croşetate în tot felul de coşuri). Se poate admira şi drumul suspect de pustiu şi un pîrîu spontan care a început să-i curgă, unduit, tocmai pe mijloc, din cauza ploii anterioare. În final, răsare şi cişmeaua cu apă vie. Este chiar semnul că de-aici încolo se lungeşte o altă aşezare, una care n-are nevoie de nici o prezentare, de vreme ce nu găseşti la intrare panoul cu numele satului. Doar cunoscătorii ştiu că este vorba despre Cuşma.

Aşa că n-ai decît să-ţi parchezi armăsarul undeva pe dreapta, să păşeşti cu grijă printre pietricele şi să bei apă pe săturate, pînă se ostoieşte pofta de peste noapte. Apoi, dacă tot ai ajuns atît de departe, să dai o raită şi prin tîrg. Poate întîlneşti vreun înţelept care să-ţi amintească iar că nu eşti decît un instrument (de scris?) în mîna lui Dumnezeu. Poţi să depăşeşti liniştit prima căsuţă albastră, s-o ţii tot înainte vreo zece minute, să-l ignori pe băiatul cu bluetooth care gesticulează în preajma unor vaci, pînă cînd ajungi la grămada de lemne în care se sprijină bătrînul cu nas roşu. Îţi face semn cu mîna de parcă nu v-aţi mai fi văzut de ieri. Îl saluţi şi tu cum se cuvine şi-l întrebi ce naiba fac în locul ăsta uitat de Dumnezeu. Nimic spectaculos – după ce-şi termină treaba la cîmp, oamenii se adună cîte doi, cîte trei pe laiţa de lîngă poartă şi îşi şoptesc unul altuia întrebări. Urmăresc cu ochi lacomi maşinile rarefiate care le traversează drumul şi se întreabă: oare de-a cui e? ce-o mai vrea? la cine a venit? i-o fi adus bunătăţi de la oraş? şi cam cît stă? Tinerii dau cîte-o fugă la oraş şi îşi petrec serile prin discoteci sau pe la prieteni. Spre nouă seara, moşii şi babele lor se retrag tiptil în case şi se pun cuminţi la somn. Nu vor striga niciodată – mama, the president’s a fool – iar manuale n-au citit decît în clasa a 2-a.

casuta cusma 3 300x225 Cuşma din Bistriţa, de Ioana Bradea: Calatorie dupa apa fermecata. Pe muzica de Roger WatersAha. Trebuie că are şi asta un sens.
Cerul în spate se învineţeşte. Se lungeşte un curcubeu flămînd peste două dealuri. E timul să se adune fiecare pe lîngă casa lui. De-acum poţi să faci cale-ntoarsă şi să te întrebi cam cît costă totul. Mai nimic – adică, uneori enorm. Din Bistriţa pînă la Cuşma sînt cam 40 de kilometri dus-întors (benzină de 30 de lei) iar cazare şi masă se pot găsi oricînd la unul dintre ţărani, dacă vrei să rămîi peste noapte într-unul din satele mai sus înşirate. Dacă nu, tragi peste noapte la vreun hotel din Bistriţa sau la una din pensiunile drumului naţional E 58. În plus, costă muzica. Costă şi faptul că te-ai minunat de barza din ploaie sau de pietricelele de sub pîrîul din mijlocul uliţei. Costă privirea cailor şi gesturile senine de ultimi ţărani, costă căsuţele mici sau praful de pe drum. Totul costă.
Şi nu scapi atît de uşor încît să plăteşti doar dolari.
Cenţi, lire, şilingi sau pence.

Tasuleasa Social a curatat de gunoaie Dorna Candrenilor. Simplu si omeneste

Postat pe Iulie 2, 2010 de Istodor

Alin Uhlmann Useriu  Laura Sgarcitu 300x200 Tasuleasa Social a curatat de gunoaie Dorna Candrenilor. Simplu si omenesteVeţi citi un comunicat. E mişto Tăşuleasa lui Alin Uhlmann Uşeriu dincolo de aceste comunicate. Un om care cinsteşte locul. “Un loc deşteptat” din amorţire. Un lucru simplu s-a-ntîmplat: omul a strîns bani pentru a face curat în jurul lui, printre munţii din apropiere şi-n mintea oamenilor care trăiesc acolo. E simplu. Bravo lui!

MG 6948 1 300x200 Tasuleasa Social a curatat de gunoaie Dorna Candrenilor. Simplu si omeneste“Scriitorul român de origine maghiară Attila Bartis, realizatorul TV Cătălin Ştefănescu, caricaturistul Ion Barbu şi trupa Fără Zahăr au participat miercuri, 30 iunie, în Dorna Candrenilor, judeţul Suceava, la inaugurarea unui Centru de educaţie pentru voluntari, în cadrul proiectului Paşaportul Verde.

Catalin Stefanescu 300x200 Tasuleasa Social a curatat de gunoaie Dorna Candrenilor. Simplu si omenesteAsociaţia Tăşuleasa Social şi Coca-Cola HBC România au desfăşurat în perioada 15 martie – 30 iunie proiectul educaţional Paşaportul verde, susţinut de Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Parcul Naţional Călimani, prin care au încercat să schimbe mentalităţile localnicilor din Poiana Negri, judeţul Suceava, şi să-i convingă să colecteze gunoiul selectiv. În cadrul proiectului au fost implicaţi peste 200 de tineri, cea mai mare parte dintre aceştia elevi la liceul din Dorna Candrenilor.

MG 6974 1 300x200 Tasuleasa Social a curatat de gunoaie Dorna Candrenilor. Simplu si omenesteMiercuri, 30 iunie, a fost inaugurat un Centru de educaţie pentru voluntari, amenajat de elevi într-un spaţiu pus la dispoziţie de Coca-Cola HBC România. La Centrul de educaţie vizitatorii vor găsi pliante, vor putea vedea fotografii realizate de Cosmin Bumbuţ la Rezervaţia Geologică 12 Apostoli şi vor primi informaţii despre obiectivele turistice din zonă. Ghizii locali sunt chiar elevii care au participat la programul de training.

Scriitorul Attila Bartis, realizatorul TV Cătălin Ştefănescu şi caricaturistul Ion Barbu au fost conduşi de voluntari, printre care 20 de tineri voluntari din Germania, pe un traseu turistic amenajat de ei până la Rezervaţia 12 Apostoli. Proiectul Paşaportul Verde s-a încheiat cu un concert al trupei Fără Zahăr susţinut la Căminul cultural din localitatea Dorna Candrenilor.

MG 7050 300x200 Tasuleasa Social a curatat de gunoaie Dorna Candrenilor. Simplu si omenesteElevii din Dorna Candrenilor au participat, timp de patru luni, la un program de training în campusul Tăşuleasa Social, unde au învăţat despre importanţa protejării mediului, despre turismul responsabil şi despre obiectivele turistice din această zonă: Parcul Naţional Călimani şi Rezervaţia Geologică 12 Apostoli. Pentru a-i încuraja să fie mândri de zona în care locuiesc şi să vrea ca localităţile lor să rămână curate, Tăşuleasa Social a amenajat împreună cu ei, în cadrul proiectului Paşaportul Verde, un traseu turistic până la Rezervaţia 12 Apostoli şi Centrul de educaţie pentru voluntari.

Tinerii au desfăşurat pe parcursul celor patru luni o campanie locală de informare în Poiana Negri şi le-au vorbit sătenilor despre consecinţele depozitării deşeurilor în apă şi despre avantajele reciclării. Mai exact, ei au împărţit saci pentru colectarea selectivă a plasticului, care sunt predaţi de săteni unui colector local, într-o anumită zi din lună. Odată cu sacii, localnicii au primit şi un calendar pe care sunt notate datele la care se face colectarea. În schimbul sacilor cu PET-uri şi ambalaje, sătenii primesc un tichet care

reprezintă valoarea plasticului adunat, prin care beneficiază de reducerea taxei de salubrizare. Acest mecanism a fost propus de Tăşuleasa Social, iar autorităţile locale au fost de acord să îl susţină.

Attila Bartis 199x300 Tasuleasa Social a curatat de gunoaie Dorna Candrenilor. Simplu si omenesteLa sfârşitul proiectului Paşaportul Verde, peste 90% dintre localnicii din Poiana Negri reciclează plasticul, iar modelul propus de Tăşuleasa Social a fost preluat deja de autorităţile din Lunca Ilvei, judeţul Bistriţa-Năsăud.

Attila Bartis, scriitor
„Atunci când primesc o invitaţie undeva, rar mi se întâmplă să simt că e un lucru important. Dar atunci când am primit această invitaţie am simţit că neapărat trebuie să fiu aici. Alin Uhlmann-Uşeriu, preşedintele Tăşuleasa Social, este un sfânt nebun care a făcut un mic rai aici. Ce se întâmplă la Tăşuleasa este extraordinar, dar toată ţara ar trebui să fie plină de raiuri ca acesta. Oamenii implicaţi în Paşaportul Verde ştiu exact de ce sunt aici şi de ce are rost ceea ce fac.“

Ion Barbu, caricaturist
„Am vrut să vin aici în mod special pentru că nu am paşaport şi mi-am zis că un Paşaport Verde mi-ar prinde foarte bine. Faptul că puţini îl au din ţara asta mă face să cred că este un paşaport diplomatic. De copii aceştia, care vin la Tăşuleasa Social, sunt la fel de mulţumit ca de copiii mei. Cred că peste tot în ţara asta există copii extraordinari, rămâne doar ca cei ca noi, adulţii, să îi punem în valoare.“

Cătălin Ştefănescu, realizator TV
„Cred că perioada romantică a ONG-urilor, în care abia începeam să înţelegem rolul lor, a cam trecut. Perioada în care o vedetă sau o persoană politică puteau să confişte o cauză socială a spus. Acum a venit vremea campaniei pentru slăbit, în care să vedem imaginile cu ‹înainte› şi ‹după›. Trebuie să putem măsura rezultatele activităţii unui ONG. Tăşuleasa Social are astfel de rezultate. Felul în care reuşeşte să mişte tinerii şi felul în care ştie să îşi facă treaba conturează deja imaginea unui ONG contemporan. “

Alin Uhlmann-Uşeriu, preşedinte Tăşuleasa Social
„Paşaportul Verde este un pas important pentru comunităţile locale: prin acest proiect am arătat că există soluţii eficiente prin care apa să fie mai curată, iar oamenii să nu-şi mai arunce gunoaiele în natură. În plus, tinerii sunt motorul pentru dezvoltarea comunităţilor şi pentru conservarea lor. Toţi elevii care au participat la acest proiect au arătat că îşi doresc să îl ducă mai departe şi să rezolve astfel problema gunoaielor din localităţile lor. Vestea bună este că un astfel de proiect, propus de un ONG, poate fi oricând preluat ca model şi implementat în alte zone. Din păcate, orice ar face un ONG, dacă implicarea autorităţilor nu este suficientă, atunci proiectul moare. O organizaţie nu poate înlocui Primăria sau sistemul de salubrizare.“

Laura Sgârcitu, specialist în programe comunitare la Coca-Cola HBC România
„Noi ne îmbuteliem apele în această zonă, aşa că ne-am dorit să restituim comunităţii o parte din ceea ce ne-a oferit. Am conceput un program de pregătire, pe termen lung,

pentru copiii din zonă, pe care l-am desfăşurat alături de partenerul nostru, asociaţia Tăşuleasa Social. Centrul de educaţie pentru voluntari are ca scop informarea tinerilor în legătură cu resursele naturale şi cu tradiţiile, obiceiurile şi legendele zonei. Ne-am propus să îi încurajăm pe copiii din bazinul Dornelor să fie mândri de istoria şi bogăţia acestui loc şi să nu permită degradarea lui. Primul demers a fost o campanie de informare locală, prin care tinerii le-au vorbit localnicilor despre colectarea selectivă a deşeurilor şi au demonstrat că au o putere mare de convingere asupra adulţilor: Peste 90% dintre localnicii din Poiana Negri, judeţul Suceava, şi Lunca Ilvei, judeţul Bistriţa Năsăud, colectează acum plasticul selectiv. Colectarea selectivă a deşeurilor din zonele rurale este cea mai importantă soluţie pentru protejarea apelor!“

Călin Drăgan, director general Coca-Cola HBC România şi Moldova
„Suntem foarte mândri de acest proiect! Voluntarii companiei noastre au lucrat alături de tinerii din zona Dorna Candrenilor şi împreună au făcut posibile aceste rezultate. Faptul că Centrul de educaţie pentru voluntari funcţionează într-una dintre clădirile noastre este o dovadă că parteneriatul strategic dintre Coca-Cola HBC România şi societatea civilă, reprezentată de Tăşuleasa Social, este unul pe termen lung, în beneficiul comunităţii locale.“

Despre Tăşuleasa Social
Tăşuleasa Social, înfiinţată în Bistriţa, în urmă cu nouă ani, şi-a propus să schimbe mentalităţile tinerilor şi să arate că aceştia doresc să se implice în probleme de mediu. Tinerii care au participat la acţiunile asociaţiei au fost pregătiţi ca, la rândul lor, să desfăşoare pe cont propriu activităţi similare. Una dintre cele mai cunoscute campanii Tăşuleasa Social a fost Verde 003, proiect la care au participat peste 2.200 de adolescenţi şi o serie de personalităţi precum Ada Milea, Marcel Iureş, Radu Naum, Amalia Enache, Cătălin Ştefănescu sau Ivan Paţaichin.

Despre Coca-Cola HBC Romania
Coca-Cola este una dintre primele multinaţionale care au investit în România. Chiar din anul intrării pe piaţă, 1991, Sistemul Coca-Cola (alcătuit din Coca-Cola România şi Coca-Cola HBC România) a aplicat principiul parteneriatului social, arătându-şi disponibilitatea de a se implica în acţiuni menite să sprijine şi să impulsioneze dezvoltarea unei societăţi educate şi a unui mediu sănătos. Grupul Coca-Cola Hellenic, din care face parte Coca-Cola HBC România, a inclus în 2007 în strategia de afaceri conceptul de dezvoltare durabilă. Astfel, direcţiile principale de responsabilitate socială ale companiei sunt: perfecţionarea angajaţilor la locul de muncă, protejarea sănătăţii consumatorilor, conservarea şi ocrotirea resurselor de apă şi a climei, recuperarea şi reciclarea ambalajelor.”

Clujul intre crucea de tabla si turla gotica

Postat pe Iunie 8, 2010 de Istodor

P1010003 300x225 Clujul intre crucea de tabla si turla goticaV-ati gindit vreodata ca nu priviti destul, pardon, deloc, de sus un oras? Venit de la Cluj si depanind amintiri, developind poze, iata-ma-s in fata unei perspective. de la etajul sase al hotelului belvedere ma crucesc, ma amuz, ma sochez: vad intii turla de tabla a unei biserici, apoi una gotica de biserica. Ghiciti care dintre ele e mai mindra? Care va ramine in istorie? Care va fi prima parasita?

Cluj Napoca TIFFului. Concluzii

Postat pe Iunie 7, 2010 de Istodor

Cluj. Festivalul TIFF 2010. Vorbesc de filmele româneşti.

Marea confruntare. Răzvan Rădulescu l-a învins pe Cristi Puiu. Dar niciunul, nici celălalt n-au spart gura tîrgului. Diversitate. Prin Puiu, Rădulescu, Maftei, cei 2 Muntean, Gabrea, Florin Şerban, Netzer avem chiar tacîm de filme ca la holiud, dar cu toatele apropiate de temperamentul de la Cannes. Şi nu e unul rateu. De mestecat, de digerat şi de bătut cîmpii.

Revelaţie. Cîştigători oficiali au fost Netzer, Rădulescu, Şerban, dar revelaţia Festivalului a fost Maftei.

Scurt metrajul. „Colivia” lui Sitaru e perlă.

Documentarul. Shukar Collective experiment. Savuros în ciocnirea electronicilor cu ţiganii de prin Gratia.

Puţe. Avem primele apariţii concrete, artistice, mult comentate. Cristi Puiu şi Mimi Brănescu.

Timpul, incredibilul timp. Deja avem trei filme ţinînd timpul în loc, dînd spectatorului migrena timpului psihologic: Porumboiu (Poliţist adjectiv), Puiu(Aurora) şi Rădulescu („Felicia, înainte de toate”). Anul ăsta, un criminal şi o femeie mişcaţi în cuşca timpului. Timpul ăsta ce sminteşte capul. Care nu vindecă, care aparent pune la punct. Filmul caz de viaţă. „Marţi, după Crăciun” de Radu Muntean, fiziologia unui divorţ.

Haideţi să povestim ceea ce n-am mai văzut pînă acum.

„Aurora” lui Cristi Puiu. Despre cum ucizi. Diabolicul detaliu ce apasă pe trăgaci. Viorel îşi încheie conturile cu cei care au contribuit la divorţul său. Notarul şi părinţii nevestei. Mintea face curat, mintea se-ntunecă, mintea se predă Poliţiei. „Aurora” e cap tăiat, ca modalităţi de funcţionare cu „Poliţist, adjectiv”, mai mult, îşi dă obştescul sfîrşit în secţia de poliţie. Care-i mai bun Puiu sau Porumboiu? Porumboiu.
„Felicia, înainte de toate” de Rădulescu&de Raaaf. Felicia face o vizită părinţilor. Trăieşte în Olanda, e divorţată, are copilul în tabără. Ce vrea ea? Să-şi ia avionul spre a se-ntoarce-n colţul ei de rai. Nu-i aşa uşor. Întîrzieri repetate, invizibile piedici, o întîrzie pe Felicia. Aşa că, „stă şi-nghite”, cameleonic, fără milă. Pînă-n final, cînd răbdarea îi dă peste margini. Felicia rupe lanţul, dezbrăcîndu-şi apropiaţii de falsele lor amabilităţi. Se răcoreşte şi ea, se răcoreşte şi spectatorul.
Marţi, după Crăciun de Radu Muntean este cel mai comercial dintre toate. Bărbatul îşi descoperă pasiunea pentru dentista fiicei sale. El şi dentista se iubesc pînă cînd omul, de Crăciun, nu mai poate, gata, îşi dă pe faţă, nevestei, amorul. Vine criza, vine separarea. Nevasta însă face cu ochiul soartei, îşi revine din pumni şi-şi joacă bărbatul în foi de viţă. Mişto observaţie de familie.
Bună, ce faci de Alexandru Maftei este un film frumos. Genul: comedie. Plictiseala dintr-o familie e alungată de chat. Soţ şi soţie evadează în lumea virtuală în care nu se recunosc, deşi sînt jumătăţi ale aceluiaşi întreg. Povestea e cu divorţ, adică cu happyend. Degeaba povestesc. Filmul e o bomboană. Pontos, plin de culoare, idilic. Bun pentru toate angoasele şi bolile vieţii.
Concluzie:
Eu, abia acum, zic. Avem film.