Dan Alexe: România – Cocktail zilnic de ranchiună istorică şi ţâfnos complex de inferioritate

Postat pe Martie 20, 2014 de Istodor

DA 201x300 Dan Alexe: România   Cocktail zilnic de ranchiună istorică şi ţâfnos complex de inferioritateDan Alexe. Acum carte la Humanitas Miros de roscata amara. Acum erotic. Prefata de Radu Paraschivescu.

Q. Experiente jurnalistice, lumi anapoda. Ce te arunca in lupta?

A. Stiţi, când a zis Shakespeare că lumea e o scenă, el nu căutase să formuleze o metaforă, ci să descrie un mecanism social universal. Spune el de altfel tot acolo că suntem cu toţii actori şi că jucăm multe roluri de-a lungul vieţii, ba chiar vorbeşte de intrări şi ieşiri din cadru, de pe scenă… Jurnalistul intră în piesa altora, în “lumi anapoda” cum frumos ziceţi, pentru a le decripta codurile şi a face piesa uşor de urmărit pentru alţii. Eu am ajuns la jurnalism prin teatru… Primele mele scrieri şi texte publicate au fost piese de teatru, strânse abia recent de Luca Piţu într-un volum, iar ajungând la jurnalism m-am ghidat după aceleaşi tehnici narative. Am descoperit pentru prima oară asta in Cecenia, pentru primul meu documentar, filmând ceremoniile sufi. M-a frapat elementul teatral din ele, teatral nu in sensul de neautentic, ci de hieratism, de mizanscenă ordonată. In filmele mele documentare, am căutat întotdeauna să găsesc un personaj, sau două personaje în conflict în miezul lumii pe care o descriam vizual şi narativ. Si zic bine “personaje”, pentru afară de cazul în care vorbeşte de albine sau de găurile negre, un film documentar trebuie să aibă personaje credibili croite. Autenticipatea unei situaţii reiese doar dintr-o naraţiune bine construită. (more…)

înCîntătorii: Lăutarul&Povestitorul la Violeta. 31 Mai.

Postat pe Iunie 3, 2012 de Istodor

Vedea-v-aş la chef! Cu Amor si Foc. Petrecere de vin bun şi viaţă lungă. Un concept Istodor. Despre vremuri de altădată. Cu poveşti Dintotdeauna.
WP 000883 300x225 înCîntătorii: Lăutarul&Povestitorul la Violeta. 31 Mai.

Bucuresti, al nostru esti! CENTRUL CENTRULUI ISTORIC, Fotocabinet declara: Bucurestiul merita sa aiba un Centru Istoric

Postat pe Aprilie 14, 2010 de Istodor

chaplin si ciocan 2 300x225 Bucuresti, al nostru esti! CENTRUL CENTRULUI ISTORIC, Fotocabinet declara: Bucurestiul merita sa aiba un Centru IstoricDe astazi descoperim Bucurestiul. Pornim din Centrul Centrului Istoric cu Gelu Ciocan.

De ce cu el? El are atelierul de fotografie situat chiar pe Lipscani. El a redeschis acest atelier cu expozitia Versus, expozitie de fotografie in care oameni importanti de arte si idei pozeaza in locuri paraginite, dementizate de mina nesimtita a romanului. Sa-i vedeti pe Rebengiuc, Plesu, Puric pozind prin tot soiul de ruine si locuri urite.

Cu maitre photograph Gelu Ciocan, cu un standard al normalitatii, cu un om care stie si respecta frumosul, pornim la drum. Vom parcurge Bucurestiul si va vom povesti orasul cum nimeni n-a facut-o!

Da, vom porni din CENTRUL CENTRULUI ISTORIC: Fotocabinetul si vom vedea intii Lipscaniul, centrul istoric. “Care-i treaba aici? Colaje, ciini vagabonzi, golani care vandalizeaza peretii”, dar si cladiri bine puse pe picioare.

Totusi, sintem in centrul istoric. Putina lume stie asta. Se crede ca e doar un loc de bere ieftina si de plimbat fetele. E, dezamagire. Nu-i asa. Sint secoli de cultura aici, nu vitrine de termopan. Cind intri in Centrul Istoric e normal sa fii constient de asta. Nu e nici o indicatie in acest sens.

Fara nici o indicatie insa, de ce nu am veni in acest Centru Istoric, e tot ce avem in acest sens, cu un gind dedicat?

Urmariti-ne comentariile si reportajul. Merita! Veti stii pe ce lume sinteti! Veti trai o aventura

Bardarski Geran – Bulgaria (partea a 2-a): Maria Dauerbach, moasa Sofiei, si Franziska Girgolova, iubita de un tractorist omenos

Postat pe Martie 29, 2010 de Istodor

P10100462 300x225 Bardarski Geran   Bulgaria (partea a 2 a): Maria Dauerbach, moasa Sofiei, si Franziska Girgolova, iubita de un tractorist omenosLe-am gasit simplu: Bucuresti-Ruse-Plevna (popas de mincat cirnati si baut bere) – Bardarski Geran (Fintina lui Bardar). Un localnic ne-a dus direct la Maria Dauerbach. Seara am petrecut-o povestind incredibila ei poveste. La 19 ani, tatal ei este arestat. Venisera comunistii la putere. “Se ascunde” casatorindu-se cu un comunist. Din interes, mi-o spune fara ocol. Devine moasa in Sofia, la Spitalul Militar. Pensionata, se retrage nostalgica la Bardarski. Si-a numit ciinele chiar Timisoara. Acum are 82 de ani. Sotul, paralizat, 94.
Noaptea ne-o dormim la Vratza. Mincare? Vin bulgaresc. Mazaak. Eu sforaind temeinic pe o asemenea muzica:

P10100621 300x225 Bardarski Geran   Bulgaria (partea a 2 a): Maria Dauerbach, moasa Sofiei, si Franziska Girgolova, iubita de un tractorist omenosDupa ce umblam o dimineata prin Vratza, prin orasul vechi, ne intoarcem in Bardarski Geran. Aici, cu ceaiuri de plante nenumite, fermecate si o prajitura de pandispan, ne intimpina Franciska Girgolova (nascuta Welsch). Dintotdeauna a luat lucrurile asa cum erau. A muncit de-a rupt la Cooperativa. Apoi, tot din interes s-a casatorit cu un bulgar tractorist. Era om de treaba. Ii privesti, amindoi par de un leat. Fericiti si acum. Plini de putere. Au fost 2 ani plecati in Germania. s-au intors. N-aveau ce cauta acolo. bulgarul era de un farmec nebun. Cred ca a comunicat cu noi mai mult decit cele doua femei.
Femeile se lauda cu singura bucurie: copiii. Au reusit sa perpetueze singele svabesc.

Am dormit la Oriahovo. Dunarea ne scalda degetele. Mincare: peste proaspat pescuit din Dunare, vin de Tirgoviste (Bulgaria). Ne-am dorit peste afumat si vin de adus acasa, asa ca am umblat pe tot malul Dunarii, apoi bacul la Turnu Magurele pornea la sfintul asteapta. Am ajuns la Ruse. Si de la Kaufland ne-am luat pesti murati si pastrama de bivol. Vin.
Asta a fost pe scurt excursia. Nu pierdeti insa detaliile. Urmeaza: Maria Dauerbach vorbind impecabil engleza, o reteta de prajitura de la Franziska si multe altele despre gospodaria fiecareia. Minunatul Wc din curtea Franciskai, descoperit de Bumbut este vedeta viitoarele postari.

Tirgu Mures FINAL: Bune-rele. Endorfine. Cuvintul cheie: Os cu maduva

Postat pe Februarie 2, 2010 de Istodor

P1010058 300x225 Tirgu Mures FINAL: Bune rele. Endorfine. Cuvintul cheie: Os cu maduvaBilanţ al călătoriei mele în Tîrgu Mureş. Cea mai frumoasă poză făcută de mine e aici.

Am ajuns în Tîrgu Mureş la invitaţia Teatrului 74. Invitat la Conferinţele Cetăţii şi la o reprezentaţie a “Vieţaşilor de pe Rahova”, cartea mea apărută la Polirom. Merită şi teatrul şi piesa.

Drumul: Ieşirea din Bucureşti e aerisită de Pasajul de la Băneasa. Am rămas fără benzină, aşa că am luat-o pe la Cocoşatul. Cei doi mici tradiţionali, ritualici nu mi-au dat benzină, dar stomacul a început să funcţioneze, sarea şi piperul călătoriei. Am luat drumul Ploieşti-Braşov, DN1. Şi m-am înmormîntat la Sinaia. frecangii de volan, băieţii ce au bucuria să se plimbe din staţiune în staţiune au creat dop de o oră între Sinaia-Buşteni. Să vii la munte şi s-o arzi prin staţiuni e jocul favorit al unor tîmpiţi. Bravo lor!  Pînă-n Tîrgu Mureş pustiu şi bine pentru mine.

Oprire la Predeal, Rozmarin. Chelneriţa mi-a dat tochitură-n loc de pastramă. Vinul mi-a despărţit stomahul. O senzaţie de dihotomie de lipsă de armonie, de fără sens a mîncării în faţa furtunii vinului m-a enervat. Reparaţia a fost pe seară la “La Teo” în Tîrgu Mureş.

Somn? Hotel Tineretului. Prima seară? nuntă în creieri. O “stare civilă” cum spunea recepţia. Şi-o înmărmurire: “Mai staţi?” fiindcă cerusem un bec pentru cameră. Un bec. Şi de cîteori am ieşit din cameră, recepţia m-a întrebat simplu: “Mai staţi?”. Habar nu aveam de ce. Chiar de ce? Hotelul? Era cald înăuntru. Apă caldă. Nu poţi cere mai mult.

Ieşirea în Oraş. Am pozat tot ce mi-a ieşit în cale. Cea mai frumoasă vilă de pe Mihai Viteazu este a lui Frunda, senatorul. Am descoperit asta duminică după amiază. E aur casa, o observasem la dus, i-am văzut proprietarul la întors. Oraşul e un tîrg cu prestanţă. E o tihnă a lucrurilor, plăcută.

Dincolo de orice uichendire, bloggerii spun altceva. Locuitorii, de fapt. Am luat interviuri. Unui ziarist şi unui doctor.

Ziaristul povesteşte despre mafii locale şi o tihnă aparentă. Romanii si maghiarii se respecta, dar visează separat. Forfota aceasta n-o puteam simţi eu în cîteva ore petrecute, ore de uichend.

Doctorul vorbeşte despre fricile locuitorului de rînd.

Uichendul meu a fost unul al plimbării şi mîncării. Am trecut pe la fiecare dintre restaurantele povestite de către vizitatorii blogului uichendist. Şi mi-am dat seama că mîncarea e gustoasă peste tot. Spectacolul aparţine chelnerilor. Amabili. Incredibili. La Laci m-am luat după chelner şi n-am regretat. La La Teo chelneriţa recomandatoare şi ea, dar aeriană complet. Suplinită de şef şi piccolo. La Mitică, om al lui Dumnezeu, cu milă pentru banii tăi, recomanda ce putea: chestii de bodegă joasă. Palinca şi Vinul proaste, date dracului.

La Teo

Laci Csarda

La Mitică

Nici o masă fără 500.000/două persoane. DAR, repet! E peste orice servire în Bucureşti.

Endorfine? 4. Mi-a fost bine, nu zic. Hotelul însă nu-i mare lucru. Natura nu se vede. Atmosfera de oraş cu case zîmbitoare tăiată de blocuri fel de fel şi construcţii prăpădelnice de comerţ nou.

Cuvîntul cheie al uichendului meu: os cu măduvă. Mare poftă am avut pentru Os şi pîine cu untură. Chelnerul atent la ceea ce am comandat mi-a spus că nu-i bine. Uite, îmi dă de la el o palinkă şi ceva grăsime pe pîine. Şi mi-a dat un pic dar bun. Osul? era plin de măduvă. Doar că, fără să-mi dau seama nu se îmbucau. Erau prea grăsoase luate împreună. nu-i bine să ai poftă fără limită şi fără raţiune. Aşa şi cu oraşul. Gîndeşte înainte. Poate, poate intri în esenţă, în mijlocul osului. Vezi însă de se potriveşte cu ce-ai făcut înainte. Eşti în centrul lumii, ai ajuns, bun. Dar nu ţi se va face lehamite de naivitatea ta de-a fi în centru şi a nu vedea în jurul tău?