Zdob și Zdub, coioși, vorba aia. ÎNTÂI, performanța fizică: forța de a antrena-dansa-cînta două ore la o amplitudine greu de găsit în muzica românească.

DOI, voluptatea cîntării lui Roman. A ținut în priză, fără fasoane, Arenele Romane și propria formație. Voce, frate! Nicio discordie, concert deplin, fără fire de păpușar. Muzică, umor, rocklăutari.

Mi-am amintit de infuzia moldovenească în România anilor '90, în care nu ne găseam vocile, pe piață aveam Andreele, Holografii, și așa stătea situația și-n celelalte arte.

Atunci au venit ca barbarii: Zdubii, Mitos și Planeta Moldova, Igor Cobileanski și filmele lui, Roman Tolici și Vasile Ernu.

Și au dat clasă.