0. Practic, sîntem puțini. Orașeni, cu studii, vorba sociologiei. Într-o arenă publică redusă, ne cunoaștem și ne dăm replici acide, dure, terminatoare. O facem din a doua clipă a Revoluției.

 
1. Primii vînători, primul discurs învingător a fost al celor din presă. Presa a făcut ordine, a făcut regula. Și ce victime nevinovate și ce manipulări și ce ură și răzbunare a fost!

 
2. Al doilea discurs, spun eu, s-a consolidat după victoria a doua a lui Ion Iliescu, anul 2000. Politicienii i-au redus la tăcere pe jurnaliști și i-au pus să-și înghiță limba pe cîrtitori. Să ne amintim autoritarismul premierului Adrian Năstase. Pe vremea aceea Cațavencu era printre singurele voci care se auzeau contra. Politica de acest fel a impus imoralitatea, business man-ul de partid și de stat. Cartea gesturilor, a lui Radu Paraschivescu, este elocventă în acest sens. Becali, cei anchetați astăzi de DNA sînt eroii. Dan Diaconescu, iarăși, ca instrument al politicii fără cap.

3. S-a băgat, în sfîrșit, internet pentru tot românul urban. Cultivat cu sudalma, deținător al anonimatului și trivialului bine învățate din epocile anterioare, mi se pare absolut normal să fi lovit fatal. Cine sînt barbarii? ne-am întrebat.

Modele: politicianul, presarul. Discursuri publice autoritare, modele de comportament, nu?
Traian Băsescu a continuat politica aceasta, democrat la început, impunîndu-și autoritar punctul de vedere. Intelectualul care putea aduce echilibru s-a subordonat acestui discurs, de excludere a celuilalt. Nu a fost timp nici atunci de echilibru, de argument.

4. Situația acum. Se impune glasul civic, tînărul de ONG, cu reticență față de presă, dar cu un limbaj de tag-uri, de cuvinte pe care, dacă nu i le reproduci, îl rătăcești. Political corectness curat. Este tînărul care a avut drept modele după '89 exact presa, politicianul, omul de afaceri de partid.

Peste 25 de ani. Niciun echilibru. Doar fierbințeala vînat-vînător. Niciun argument, doar etichete.

L-am lăsat pe Celălalt singur de multe ori, pe cel implicat civic sau chiar politic, abia am așteptat să-și rupă gîtul. Dacă s-a reinventat, bine, dacă nu, i-am mai tras un dos de palmă îngropat.

De aceea, m-am adresat ieri prietenilor mei de pe FB. O platformă de acțiune comună de a impune un model adecvat de discurs și comportament public. Nu salubrizare, nu vînătoare. Argumentul.

Într-o fabrică de narcisism și întors permanent de spate, o postare cu argumente poate impune un model. Un sacrificiu, cred eu, minim. Un bine pentru o societate hărțuită.