Zilele-s în goană. Lasă o urmă în cutia neagră a zilei, acum pe blogul istodor.ro. Zi-i un cuvînt-două, răspunzînd la întrebări:

Ce zi ai avut azi?

Ce ţi-ai folosit, picioarele sau mintea?

Ce-ai mîncat?

Ce-ai avea poftă să mănînci?

Ce iubeşti azi?

Cum a fost traficul?

Care-i viaţa?

Cînd ai tăcut azi?

Seara, iubeşti ori urăşti?

• Nu exista nici o motivatie, nici o aparare. Este sigur insa ca am avut greseli de trascriere, de mincat de litera, de s-a, de le-au. Le-am corectat uneori dupa ce voi le-ati semnalat. Asta e! Cind esti cu somnul in creiere si vinul in ceafa, cind stomacul te trage spre placeri nu spre creatie o dai in bara. Scriind in mare masura contracronometru, sa vad si aia si aia, uite nu mai am timp de ailalta, mereu in timp real, inscrisurile mele m-au dat de gol. atita pot. Atita sint.
• O alta greseala. De neiertat.  a fost sexul leilor la gradina zoologica. Din Calarasi.
• O INTREBARE INSA VREAU SA VA PUN. AM INCERCAT SA FIU si un TRIP ADVISOR de buzunar si mi-a iesit ceva hibrid, un soi de reportaj despre TURISMUL ROMANESC, un reportaj despre cum arata ROMANIA TURISTICA. Voua cum va place? Unde am lungit-o inutil? Ce asteptari aveti de la uichendist.ro?
• MIINE, luni, PETRECEREA MEA DE AN NOU. UNDE? In Coltii Brezei, Breaza-Brasov.

Cine a fost în satul lui Santa Claus să spună şi uichendistului. Ori pe uichendist@gmail.com, ori direct pe site. Pina gasim in blogosfera noastra omul care a calatorit asa departe, sa auzim legendele ce ne dau de miine sarbatoarea: Nasterea lui Isus, Mos Craciun, Mos Gerila, Santa Claus.

Pentru ca noi astăzi să ne luăm maşinile şi să plecăm de Crăciun unde vrem, pentru ca noi să ne adunăm în jurul bradului şi să mîncăm tobele, fripturile, sîngereţii, omul-fără maşină la scară- trăitor de viaţă cu bune cu rele- omul-tradiţie şi-a creat mituri. Poveşti în care să creadă, poveşti care să-i dea puterea de a-şi trăi viaţa. Astăzi noi nu ne mai mişcăm în acel timp al gestului semnificativ.

Repetăm, însă, în stilul nostru, cum putem, înţelesul acestor mituri de început:

Aşa începe consemnarea în Sfinta Evanghelie dupa Matei:

“18. Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt.
19. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns.
20. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt.
21. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor.”

Această consemnare scurtă şi concisă este Naşterea Lui, cu aceste cuvinte începe Crăciunul nostru. Omul trăieşte azi o dublă sărbătoare: Naşterea Lui şi Sărbătoarea lui Moş Crăciun. Iar partea creştină se împleteşte cu cea păgînă, precum Ignatul, această poveste a lui Moş Crăciun, Pluguşorul.

Povestea lui Crăciun:

Se spune ca Fecioara Maria, de mica, intrase la manastire. Aici a fost anuntata de arhanghelul Gavril ca-L va naste pe pruncul sfant. Cand sarcina incepea sa fie vizibila, nevinovata fecioara i-a spus staretii intreaga poveste, dar aceasta n-a crezut-o si a alungat-o de la manastire.
Rusinata, Fecioara s-a ascuns intr-o padure, dar aici o urmarea tartorul iadului, chinuind-o cu vedenii si cosmaruri.In ajunul nasterii el a aruncat o piatra in sanii fecioarei. Din ei a tasnit pe cer laptele sfant, astfel luand nastere Calea Laptelui (Calea Lactee).
Nemaiputand indura acest chin, Maria a plecat din padure si a ajuns la casa lui Craciun, un boier nemilos care-si tortura sotia si fetele. Acesta era plecat si sotia lui, o femeie miloasa, a gazduit-o pe Fecioara in staul, unde a nascut. In acel moment s-a aratat pentru prima data pe cer Luceafarul, pentru a vesti sosirea lui Iisus. Vazand steaua, Craciun crezu ca femeile au dat foc la casa si se grabi sa vada ce s-a intamplat.
Intre timp Craciuneasa avusese grija sa faca totul dupa datini, si drept rasplata Maica Domnului le vindeca pe cele trei fiice ale lui Craciun care fiecare avea cate ceva : una era schioapa, alta oloaga si ultima oarba.
Cand ajunse acasa, fiindca sotia nu i-a iesit in intampinare, i-a taiat mainile. Vazand aceasta, Fecioara i le puse la loc si, prin aceasta minune il facu si pe barbat sa-si dezghete inima si sa creada in Dumnezeu. Din acest motiv, ziua in care s-a nascut Mantuitorul, s-a numit Craciun. Drept multumire, Crăciun face un foc uriaş, cinta de bucurie şi cheamă oamenii, imparte, apoi, daruri tuturor. Cantecele lui de bucurie s-au transformat in colinde, iar obiceiul de a face daruri s-a pastrat din generatie in generatie.

Nu era decît un pas pentru omul de astăzi să-l inventeze pe Moş Crăciun în carne şi oase. Şi să creeze în timpul Crăciunului timpul cadoului. Bucuria de a dărui. Cadoul făcut din politeţe, cadoul făcut din tot sufletul. Cadoul zgîrcit, cadoul scump, cadoul care umileşte-cadoul care înobilează.

Românii îl ştiu şi pe Moş Crăciun şi pe Moş Gerilă şi pe Santa Claus. Niciunuia nu i-au lipsit: toiagul, barba, sacul plin de daruri, sania şi misterioasa coborîre pe horn. Doar Moş Gerilă era sărbătorit de Anul Nou.

Santa Claus se naşte în 1823 dintr-o poezie. Ea este scrisă de către Clement C. Moore într-un ziar local din Troy-New York. Succes. Avînd poezia ca inspiraţie, Thomas Nast între 1863 şi 1866 a desenat nenumărate chipuri ale Moşului. de aici şi pînă la Moşul Coca Cola sau siteul lui Moş Crăciun e chestie de tehnologie şi publicitate. Dar iată că ajungem, fără să vrem, tot la nişte gesturi de naştere. Omul e sortit să se nască din tradiţie şi unde nu e să şi-o creeze.

Şi acum colindele ce-mi plac mie:

Mon Dieu! metroul parizian este un personaj, este o persoană. Este. Nu-l poţi ignora, vrăji, lovi, atinge. Poţi să-l înjuri. Face parte esenţială din călătoria ta la Paris. Mon Dieu, e chiar Mon Dieu!

In metrou se cinta, se danseaza, metroul pute. Metroul e plin de negrii de fugi, de chinezoi mici, cu cap si coada, de pui mina la portofel. Tigani. Metroul e asaltat de zgomote, de agitatie. N-ai relash, nu poti sa tragi aer in piept. Te fugareste, te invirte, de baga in virtelnita zilei.

De la aeroport. Musai sa ai euro marunti. N-aveam. Coada era. Sa nu ai Maestro. Daca ai Card MasterCard te-ai scos. Dar nu de tot. Uita-te sa fie o masinarie de bilete cu nisa pentru card. Apoi, poţi să stai la coadă. Stai? Ajungi? Ok. E simplu, dai la butoane. Nu dai, rotunjeşti. E tip bilă, uriaşă. Plăcută, franţuzească mîngîiere.

Zile de vizită. Dacă nu ştii ce vrei, ai murit. Multe staţii mici, sau mari, la ore pustii, n-au om în staţie. N-ai cu cine vorbi. Ceea ce pe mine mă deprimă. Veţi spune: e un speaker oriunde, poţi vorbi cu un şef de staţie. Da, dar e un speaker, nu e om.
Deci, nu eşti orientat, nu ştii încotro s-o iei.
Cu banii e nasol iar. Mărunţişul, tinicheaua contează. E posibil să dai de maşinării fără nişă de bancnote. E posibil să fie şef de staţie şi el să dea din umeri: n-are mărunt, nu e treaba lui. La Havre eram, la Gara St. Lazare eram, le-am păţit pe toate.
În ultima zi, pur şi simplu, o oră m-am rătăcit prin metrou. Nu nimeream pe unde să intru spre Louvre.
Şi tot în ultima zi, tocmai să pierd avionul, nu ştiam cum să ies din subteranul metroului. Nu ştiam, nimeream doar pe Sortie de urgenţă. Asta înseamnă în zile bune că e intrare.
AH! Să nu uit, să nu vă rătăciţi biletele de intrare! Ţi se cer la ieşire. Maşina nu te lasă să ieşi. eşti bănuit ca fiind hoţ, neplătitor de bilete, cum fac destui: sar peste barele de la intrare, unde se poate, că, de obicei sînt uşi ucigaş de grele şi mari.

Despre metrou pot povesti infinit. E stăpînul dedesubturilor Parisului şi al subconştientului tău derutat.

Vineri la ora 1 eram treaz. Nu-mi terminasem interviurile pentru Caţavencu şi nu-mi rezervasem cameră la Paris. Cameră la Paris, da. Am lăsat acest amănunt special deoparte. Am vrut să văd dacă mă pot descurca la faţa locului. Am dormit vreo două ore.

La 5 jumătate eram treaz. Am luat un Cobălcescu taxi pînă la Otopeni. 350.000 de lei. Mers lejer, fără vreo întîrziere, fără trafic. Cu un talkshow obosit reluat în aparatul radio. Check-inul nu prea mergea. Se tot uita AirFransa la mine, eu la ea. Eu nu păream eu. A durat un timp să-mi spună că, practic, restartează computerul, că se re-ordonează locurile. Am trecut şi de al doilea mecanism al dimineţii, primul fiind taxi-ul.

Vama, mecanismul al treilea al dimineţii, m-a trezit de tot. Vama. Descălţarea, vărzuirea rucsacului. Nimic mai umilitor. Oricît de mari reguli de siguranţă se invocă.

Ajung la avion. A patra uzină ce mă înghite. Mîncarea de tablă. Un mezel, o bucată de chiflă. Stiuardese trecute, ridate de atîta zîmbet.

Cobor la Paris. Incredibilă arhitectură a aeroportului Charles de Gaulle, spaţii largi, luminate natural.

Merg la Point turistic. Spun ce vreau: cazare de trei stele cam la 60+70 de euro pe noapte. Nu, că nu ătie, că are două stele la astfel de preţuri. Caut wireless. Nu, că nu merge. Uzina era defectă. Nu, uzina internetului mă costa. WiFi nu era la ieăire, era doar un computer unde bagi banul sau cardul şi iei drum pe net. Dau hotel in paris si de pe Booking.com servesc primul hotel ce mi se pare acceptabil ca preţ. 70 de euro-noapte, Fleche dOr, în zona gării St.Lazare. Plec sageata spre hotel. Cu metroul.

Atentie! Cardul Maestro nu-i bun de nimic. Aveam Maestro. Pe celălalt uitasem să-l alimentez.

O pornesc spre metrou. Acolo niste cozi infernale si automate timpe care nu mergeau decit cu fise. Caut. gasesc si unul cu bancnote. Ma servesc cu bilete. Si Parisul e la picioarele mele.