Inaugurarea Gelato MIO. Show “Amor şi foc”. Veniţi. E gratis şi deliciu. AZI, ORA 20, pe Şelari 17.

M-am întors din Paşte cu o boală grea. Mă doare-n cot, mă doare încheietura, mă doare gîtul, mi se umflă nasul, mi se îngroaşă vena. Am febră. Pe scurt, umblu cu o căciulă în cap cît oala de sarmale şi mă vaiet prin cuşca casei. Ieri, am reuşit însă o mare performanţă. Boala asta plină de noroaie şi gunoaie sufleteşti mi-a dat aripi să recitesc poezii:

(more…)

Maşinile stăni de piatră
Om şi mecanism totuna
Copacii crocanţi zgîrie lacomi
Spre cerul plumb stau cu picioarele-n sus doi cîini
Gunoaiele stivă muşcă din etajul unu
O sticlă de coca-cola light e vie, iubită de crivăţ
De departe se aude biciul vîntului
Mahalaua e încremenită şi cocîrjată
Un ţipăt scurt de copil, rostogolit de departe, tace-n geamul meu

Degenerată, urîtă şi-ngheţată, Piaţa Universităţii mai face o victimă: Emil Boc şi Guvernul. Din nou, Băsescu e întîiul Reformator: şi-a omorît prietenul, copilul de suflet.  Boc, după ce şi-a pierdut tatăl, iată-l părăsit de Tătuc. A două cădere în gol. Un om tot mai golit de personalitate se scufundă în vid. O premieră mondială: un zero se scufundă în vidul său sufletesc. Experimentul zilei de astăzi.

Obsesia răului hibernal este una urbană. Sîntem rupţi de natură precum urechea tăiată de tîlharul prins cu japca de ai lui. Nici o pedeapsă nu e deajuns spre a nu suferi natura. Pentru că natura are logica ei, străină de micile noastre comodităţi. Poţi iubi iarna asta pentru că a venit pe nepusă masa, pentru că a venit blîndă, pentru că înseamnă că natura e ea însăşi. Putem urî iarna asta pentru restul, multele insatisfacţii. Că nu putem circula, că nu putem face bani. Iarna asta te îndrăceşte, te înebuneşte, te face neputincios şi palid. Stai mai mult la televizor ca în faţa şemineului.

Ieşi afară însă şi mergi prin zăpadă. Am făcut-o ieri, după prăpăstii auzite în jur. Sigur, va fi mai rău. Dar sigur zăpada de-afară nu te agresează, nu-ţi bagă în traistă şi minte mai mult decît ai. Zăpada de afară bucură. Straniu, nu? Te face să alegi esenţialul. Priveşte enervat dansul fulgului de nea. Departe de mine vreo poezie de Alecsandri, el ura hibernala. Dar Alba face bine la minte. Copleşeşte, nu chinuieşte. E mişto afară. Natura a venit la geamul nostru. Ne arată cît de mici sîntem, cît de nemilos şi nesfîrşit ne e destinul. Un destin de ăsta de vată de zahăr e bun, Nu?