De astazi descoperim Bucurestiul. Pornim din Centrul Centrului Istoric cu Gelu Ciocan.

De ce cu el? El are atelierul de fotografie situat chiar pe Lipscani. El a redeschis acest atelier cu expozitia Versus, expozitie de fotografie in care oameni importanti de arte si idei pozeaza in locuri paraginite, dementizate de mina nesimtita a romanului. Sa-i vedeti pe Rebengiuc, Plesu, Puric pozind prin tot soiul de ruine si locuri urite.

Cu maitre photograph Gelu Ciocan, cu un standard al normalitatii, cu un om care stie si respecta frumosul, pornim la drum. Vom parcurge Bucurestiul si va vom povesti orasul cum nimeni n-a facut-o!

Da, vom porni din CENTRUL CENTRULUI ISTORIC: Fotocabinetul si vom vedea intii Lipscaniul, centrul istoric. “Care-i treaba aici? Colaje, ciini vagabonzi, golani care vandalizeaza peretii”, dar si cladiri bine puse pe picioare.

Totusi, sintem in centrul istoric. Putina lume stie asta. Se crede ca e doar un loc de bere ieftina si de plimbat fetele. E, dezamagire. Nu-i asa. Sint secoli de cultura aici, nu vitrine de termopan. Cind intri in Centrul Istoric e normal sa fii constient de asta. Nu e nici o indicatie in acest sens.

Fara nici o indicatie insa, de ce nu am veni in acest Centru Istoric, e tot ce avem in acest sens, cu un gind dedicat?

Urmariti-ne comentariile si reportajul. Merita! Veti stii pe ce lume sinteti! Veti trai o aventura

Le-am gasit simplu: Bucuresti-Ruse-Plevna (popas de mincat cirnati si baut bere) – Bardarski Geran (Fintina lui Bardar). Un localnic ne-a dus direct la Maria Dauerbach. Seara am petrecut-o povestind incredibila ei poveste. La 19 ani, tatal ei este arestat. Venisera comunistii la putere. “Se ascunde” casatorindu-se cu un comunist. Din interes, mi-o spune fara ocol. Devine moasa in Sofia, la Spitalul Militar. Pensionata, se retrage nostalgica la Bardarski. Si-a numit ciinele chiar Timisoara. Acum are 82 de ani. Sotul, paralizat, 94.
Noaptea ne-o dormim la Vratza. Mincare? Vin bulgaresc. Mazaak. Eu sforaind temeinic pe o asemenea muzica:

Dupa ce umblam o dimineata prin Vratza, prin orasul vechi, ne intoarcem in Bardarski Geran. Aici, cu ceaiuri de plante nenumite, fermecate si o prajitura de pandispan, ne intimpina Franciska Girgolova (nascuta Welsch). Dintotdeauna a luat lucrurile asa cum erau. A muncit de-a rupt la Cooperativa. Apoi, tot din interes s-a casatorit cu un bulgar tractorist. Era om de treaba. Ii privesti, amindoi par de un leat. Fericiti si acum. Plini de putere. Au fost 2 ani plecati in Germania. s-au intors. N-aveau ce cauta acolo. bulgarul era de un farmec nebun. Cred ca a comunicat cu noi mai mult decit cele doua femei.
Femeile se lauda cu singura bucurie: copiii. Au reusit sa perpetueze singele svabesc.

Am dormit la Oriahovo. Dunarea ne scalda degetele. Mincare: peste proaspat pescuit din Dunare, vin de Tirgoviste (Bulgaria). Ne-am dorit peste afumat si vin de adus acasa, asa ca am umblat pe tot malul Dunarii, apoi bacul la Turnu Magurele pornea la sfintul asteapta. Am ajuns la Ruse. Si de la Kaufland ne-am luat pesti murati si pastrama de bivol. Vin.
Asta a fost pe scurt excursia. Nu pierdeti insa detaliile. Urmeaza: Maria Dauerbach vorbind impecabil engleza, o reteta de prajitura de la Franziska si multe altele despre gospodaria fiecareia. Minunatul Wc din curtea Franciskai, descoperit de Bumbut este vedeta viitoarele postari.

Bilanţ al călătoriei mele în Tîrgu Mureş. Cea mai frumoasă poză făcută de mine e aici.

Am ajuns în Tîrgu Mureş la invitaţia Teatrului 74. Invitat la Conferinţele Cetăţii şi la o reprezentaţie a “Vieţaşilor de pe Rahova”, cartea mea apărută la Polirom. Merită şi teatrul şi piesa.

Drumul: Ieşirea din Bucureşti e aerisită de Pasajul de la Băneasa. Am rămas fără benzină, aşa că am luat-o pe la Cocoşatul. Cei doi mici tradiţionali, ritualici nu mi-au dat benzină, dar stomacul a început să funcţioneze, sarea şi piperul călătoriei. Am luat drumul Ploieşti-Braşov, DN1. Şi m-am înmormîntat la Sinaia. frecangii de volan, băieţii ce au bucuria să se plimbe din staţiune în staţiune au creat dop de o oră între Sinaia-Buşteni. Să vii la munte şi s-o arzi prin staţiuni e jocul favorit al unor tîmpiţi. Bravo lor!  Pînă-n Tîrgu Mureş pustiu şi bine pentru mine.

Oprire la Predeal, Rozmarin. Chelneriţa mi-a dat tochitură-n loc de pastramă. Vinul mi-a despărţit stomahul. O senzaţie de dihotomie de lipsă de armonie, de fără sens a mîncării în faţa furtunii vinului m-a enervat. Reparaţia a fost pe seară la “La Teo” în Tîrgu Mureş.

Somn? Hotel Tineretului. Prima seară? nuntă în creieri. O “stare civilă” cum spunea recepţia. Şi-o înmărmurire: “Mai staţi?” fiindcă cerusem un bec pentru cameră. Un bec. Şi de cîteori am ieşit din cameră, recepţia m-a întrebat simplu: “Mai staţi?”. Habar nu aveam de ce. Chiar de ce? Hotelul? Era cald înăuntru. Apă caldă. Nu poţi cere mai mult.

Ieşirea în Oraş. Am pozat tot ce mi-a ieşit în cale. Cea mai frumoasă vilă de pe Mihai Viteazu este a lui Frunda, senatorul. Am descoperit asta duminică după amiază. E aur casa, o observasem la dus, i-am văzut proprietarul la întors. Oraşul e un tîrg cu prestanţă. E o tihnă a lucrurilor, plăcută.

Dincolo de orice uichendire, bloggerii spun altceva. Locuitorii, de fapt. Am luat interviuri. Unui ziarist şi unui doctor.

Ziaristul povesteşte despre mafii locale şi o tihnă aparentă. Romanii si maghiarii se respecta, dar visează separat. Forfota aceasta n-o puteam simţi eu în cîteva ore petrecute, ore de uichend.

Doctorul vorbeşte despre fricile locuitorului de rînd.

Uichendul meu a fost unul al plimbării şi mîncării. Am trecut pe la fiecare dintre restaurantele povestite de către vizitatorii blogului uichendist. Şi mi-am dat seama că mîncarea e gustoasă peste tot. Spectacolul aparţine chelnerilor. Amabili. Incredibili. La Laci m-am luat după chelner şi n-am regretat. La La Teo chelneriţa recomandatoare şi ea, dar aeriană complet. Suplinită de şef şi piccolo. La Mitică, om al lui Dumnezeu, cu milă pentru banii tăi, recomanda ce putea: chestii de bodegă joasă. Palinca şi Vinul proaste, date dracului.

La Teo

Laci Csarda

La Mitică

Nici o masă fără 500.000/două persoane. DAR, repet! E peste orice servire în Bucureşti.

Endorfine? 4. Mi-a fost bine, nu zic. Hotelul însă nu-i mare lucru. Natura nu se vede. Atmosfera de oraş cu case zîmbitoare tăiată de blocuri fel de fel şi construcţii prăpădelnice de comerţ nou.

Cuvîntul cheie al uichendului meu: os cu măduvă. Mare poftă am avut pentru Os şi pîine cu untură. Chelnerul atent la ceea ce am comandat mi-a spus că nu-i bine. Uite, îmi dă de la el o palinkă şi ceva grăsime pe pîine. Şi mi-a dat un pic dar bun. Osul? era plin de măduvă. Doar că, fără să-mi dau seama nu se îmbucau. Erau prea grăsoase luate împreună. nu-i bine să ai poftă fără limită şi fără raţiune. Aşa şi cu oraşul. Gîndeşte înainte. Poate, poate intri în esenţă, în mijlocul osului. Vezi însă de se potriveşte cu ce-ai făcut înainte. Eşti în centrul lumii, ai ajuns, bun. Dar nu ţi se va face lehamite de naivitatea ta de-a fi în centru şi a nu vedea în jurul tău?

• Am umblat prin hambarele oamenilor să găsim facere de urs. Ursul e vedeta Malancăi. Ţuca ne-a trimis la Ştefan, Ştefan ne-a arătat ursul lui şi ne-a dus la un vecin. Vecinul îi făcea fiului său urs.
• Şi în joaca aia a facerii, Elenei, iubita lui Gheorghe, viitorul urs, îi vine de şagă: “vreau în urs”. Din şagă uşor s-a făcut faptă. Bărbaţii făptuiesc. Şi dorinţa Elenei s-a-mplinit. A devenit urs.

Şi uite-o înger. Veselă fluturîndu-se. Ursul zguduindu-se.

Gata, de mîine intră Malanca pe porţile uichendistului. O zi întreagă de explicaţii ale ritualului. Filmul Malăncilor din curtea lui Tucu, cel mai bogat om din satul Crasna. Mască, ironie, muzică, dans.

Vineri seara, era frig, eram spre Hotel La Fleche D’Or. Mă pătrunsese rău frigul şi am pătruns şi eu lîngă Saint Lazare, lîngă gară, la o cîrciumă. Era un du-te-vino blînd în La Ville d’Argentan. 4, rue d’Amsterdam.

Mi-am luat Moules frites + Biere Kronenburg 13 euro. Apoi, am tras cu ochiul la un Grog cu Cognac 5,40 euro. Nimic din ceea ce mîncasem şi băusem nu avea să anunţe ceea ce mi se va întîmpla.

Întîlnirea cu Stăpînii lumii. Au intrat pe rînd: Iisus, Moş Crăciun, Turnul Eiffel şi Somnul de la Zara. Eu schimbam băuturile, ei au adăstat ore cu o bere-n faţă. Se aşteptau unul pe altul, sorbind, încet, încet, ignorînd berea, ignorînd frigul. Le era bine.

Iisus avea pălărie şi plin pe coate de cretă. Moş Crăciun avea o fierbinţeală, o nerăbdare, o nemulţumire-n buzunare, că tot îşi îndesa şi scotea mîinile. Turnul Eiffel înalt, bineînţeles, era cu surtucul înţepat şi luminat de un gînd ce nu-i al lui.  Somnul de la Zara? Era superb, bărbat de drum lung, mustăţi de muşchetar. Păreau aşa născuţi. Timpul era în halbele de bere în d’Argentan.

Eu mă luptam cu ultimele Moules, prost curăţate de bucătar. Sugeam lacom vulva fără păcat. La Villa d’Argentan. 4, rue d’Amsterdam.

Cred că Somnul de la Zara a deschis gura despre Rusia. Da, mama Rusie, puternică. Iisus a spus că Somnul se pişă pe el. Da, puternică a fost întotdeauna Rusia, dar Puterea nu-nseamnă corupţie, dezlănţuita gheară a îmbogăţirii întinsă peste Europa. Moş Crăciun nu avea de gînd să intre-n joc, iar Turnul Eiffel privea spre uşă. La d’Argentan.

Nu, nu asta vorbeau ei de obicei. Iisus ceru cîteva firfirici. De-o bere viitoare. Şi dispreţul Somnului de la Zara îl făcu să uite repede de cuvînt. Nu se făcea. Nu era cu putinţă. Iisus să se gîndească la viitor? Ce-i asta? La d’Argentan.

Atunci Moş Crăciun aduse vorba cadou. Despre FeMeia care mînca în FIEcare zi. Şi-ntradevăr, în D’Argentan a intrat o femeie. Curată, înaltă, trecută. Nu, nu era dintre ei, nu stătea la bar să flecărească. O porni spre fundul crîşmei şi ceru bere. La d’Argentan.

Şi Iisus spuse că Femeia care mănîncă în fiecare zi se va aşeza picior peste picior ca să-ţi ştranguleze burta. Şi previziunea era adevărată. Această previziune îi animă pe toţi. Cred că, iar după o sorbitură, fără zgomot, la unison, automat, chiar, cu toţii s-au aruncat în a vorbi despre Femeia ca fiind Puterea, Puterea, Rusia? La d’Argentan.

Acum, carnal, au vorbit despre Adevăr, Dreptate. Auzeam disparat că-mi luasem grog şi-l sorbisem fierbinte. Aşa că am aflat doar de minciună. “minciuna este mama adevărului”. Murim şi nu ştim ce-i adevărul, dar murim. Certitudinea? trăim în minciună.

Uită-te Iisus la tine? Moş Crăciun, te prăbuşeşti, la ce-ţi foloseşte să mănînci?”  Turn Eiffel, stai în ploaie ca să vinzi Turn Eiffel. Şi Somnul? Să stăpîneşti, asta-i viaţa. altfel nu contează. Da, ca Rusia? Nu, ca Rusia. avem şi noi metode. Şi spuse Somnul: Reclama, bă, reclamă sîntem cu toţii, nimic altceva. Urlăm, trăim, da. Dar Iisus era bun: Uite, uite Femeia care mănîncă în fiecare zi. Ea chiar dacă-şi strînge stomacul, să nu ceară cît vrea ea să ducă, cît vrea, mănîncă, stăpîneşte. Face amor? Somnul tăie maioneza: Se iubeşte pe ea. atît. Altfel n-ar mînca.  Noi doar bem. Mîncăm rar, fără chef.

E, coborînd spre burta femeii, Stăpînii Lumii s-au lansat într-o discuţie neruşinată despre cum ar avea vulva. Piramidă, drac, tandră. Aici nu s-au înţeles deloc. şi nu glumeau. Fiecare-şi dorea închipuirea sa, umblatul lui, lumea lui. Niciunul n-ar fi cedat celuilalt favoarea Femeii care mănîncă în fiecare zi. Dar discuţia despre ce nu se vedea, era prea de tot. La d’Argentan.

Aici mi-am terminat grogul. La d’Argentan.

Şi peste noi toţi, eu, uichendistul, Iisus, desenatorul cu cretă al lui iisus din faţă de la LaFayette, Moş Crăciun, cerşetorul cu scufie de Moş, Turnul Eiffel, ambulantul cu chiciuri Turn Eiffel pe lanţ şi Somnul de la Zara, cloşarul ce dormea în faţă la Zara, s-a aşternut tăcerea. Un cîntec de acordeon se strecura din gară tăcut. Suna cam “Mon Amant de Saint Jean”

A, bine moules mele erau înecate într-un sos de vin, dar prost spălate, dădeau ceva de spălătură de vase. Cartofii prăjiţi erau scăldaţi nesimţit în apa aia cu vin cică. Grogul era fără gust. Dar n-avea nici cea mai mică împortanţă. eram deplin La d’Argentan. de ce? Femeiacaremincainfiecarezi comandase si moules. La d’Argentan.