Psihologie, românitate, adio/confirmați Drăghicescu și Ciorani. Șoc. Este Profesor la Babeș Bolyai-Cluj, Daniel David. Avem una dintre cele mai riscante cercetări românești posibile.

  • Dialog la distanță cu Drăghicescu, Rădulescu-Motru și naționalismul anilor '30.
  • Astfel, Psihologia lui David merge împotriva vîntului inflamat, nejustificat al naționalismului de Facebook și de colțul străzii.
  • DATE, CERCETARE, nu eseistică și dat cu părerea.

Explicații privind riscurile asumate în interviu. Parte din el publicat în Cațavencii. Aici, întregul interviu:

Românii între inteligență și neîncredere

Poporul ăsta are o psihologie?

Aşa cum un zimbru este mare raportat la un câine, dar mic raportat la un elefant, un atribut psihologic nu este mare sau mic în sine, ci prin raportare la o referinţă. Aşadar, nu există o psihologie a românilor formată din atribute psihologice esenţialiste (intrinsec specifice nouă). Există însă o psihologie a românilor înţeleasă ca un ansamblu de atribute psihologice, stabilite comparativ cu alte ţări/culturi, reunite într-un profil psihologic al naţiunii. Eu m-am raportat mai ales la spaţiul vestic, deoarece acolo am aderat, iar miza noastră naţională este acum să ne integrăm acolo, pentru a beneficia de această aderare. În spaţiul scurt aflat la dispoziţie, aş spune că dominantele (prin raportare la spaţiul vestic) sunt potenţialul de inteligenţă şi creativitate comparabil cu popoarele/naţiunile occidentale, ambiţia/competitivitatea foarte ridicată, dar şi neîncrederea în oameni, tendinţa de a exagera atât pozitivul (îl ridicăm la înălţimi aiuritoare), cât şi negativul (cinism/scepticism) şi cooperarea ineficientă.

Performanţele educaţionale şi innovative sunt mult mai scăzute

pozaSigur că toate acestea sunt legate între ele. Faptul că avem o doză uriaşă de neîncredere şi gândim adesea prin generalizări excesive ne face să nu cooperăm eficient, ceea ce duce la neutilizarea potenţialului intelectual şi de creativitate şi la irosirea competitivităţii. Spre exemplu, deşi avem potential intelectual similar cu popoarele vestice, performanţele educaţionale şi innovative sunt mult mai scăzute. De ce? Deoarece nu reuşim să generăm, prin încredere şi gândire raţională, cooperare care să ducă la instituţii socio-culturale moderne (ex. educaţie-curriculum) prin care să utilizăm acest potential.

 

O nelinişte/nemulţumire

Mi se pare că la români există o nelinişte/nemulţumire derivată din contradicţiile: (1) ce ştim că am fi putut să fim şi ce am fost forţaţi să fim ca urmare a constrângerilor istorice şi (2) ce ştim că am fi putut să fim (potential) şi ce suntem (realizare). Avem impresia că alţii au ceva, pe merit sau nu, ce meritam şi noi! De aici ambiţia/competitivitatea pentru emancipare.

 

Rădulescu-Motru a făcut ipoteze despre caracterul gregar şi indisciplina la români. Noi le-am confirmat cu date

Ce-ai găsit în plus-minus față de Rădulescu-Motru sau Drăghicescu?
Ar fi multe de spus. Spre exemplu, Rădulescu-Motru a făcut ipoteze despre caracterul gregar şi indisciplina la români. Noi le-am confirmat cu date. Drăghicescu a făcut ipoteze despre cinismul şi emoţionalitate românilor. Din nou, noi le-am confirmat cu date. Ambii au făcut ipoteze despre ospitalitatea românilor şi inteligenţă.

Ospitalitatea-reflex de apărare

Le-am nuanţat cu date, arătând că inteligenţa există ca potenţial, dar din păcate nerealizat maximal, iar ospitalitatea (primirea bună) nu derivă din încredere/deschidere/cooperare, ci probabil din alte mecanisme (ex. de apărare/de a îmbuna/de a apărea într-o lumină bună). În fine, Rădulescu-Motru considera că perseverenţa în activităţi a românilor are un substrat genetic, dar a fost pervertită de instituţiile socio-culturale din secolul XIX. Am respins ipoteza genetică, angajând o explicaţie psihologică, legată de emancipare: românii sunt perseverenţi în activităţile care îi ajută să se emancipeze. Dacă în ţară este prost plătit, funcţionează după regula « las’ că merge şi aşa » ; dar acelaşi român ajuns într-o slujbă bine plătită în afară, care îl ajută în procesul de emancipare, devine model de perseverenţă.

Un american, cu încredere mare în oameni, tratează din start un străin ca un potenţial colaborator

Cum s-au format toate aceste contradicții?
Răspunsul complet ar fi complex şi lung. Am să dau însă un exemplu. Uite, probabil că lipsa de încredere în străini s-a format istoric. De obicei, străinii nu veneau la noi să ne dea ceva, ci să ia ceva. Aşadar, această lipsă de neîncredere ne-a ajutat probabil să ne protejăm şi să supravieţuim ca popor. Dar ne ajută astăzi, într-o lume, cel puţin aparent, mai sigură? Un american, cu încredere mare în oameni, tratează din start un străin ca un potenţial colaborator, cu care poate coopera pentru beneficii comune. Dacă s-a înşelat, îl exclude ulterior din spatiul personal. Este un model format probabil tot istoric, pe o experienţă de imigranţi care, pentru a supravieţui, trebuiau să coopereze. Un român, cu neîncredere mare, tratează un străin ca un potenţial pericol; acesta trebuie să treacă nişte teste de încredere până este acceptat în spatial personal. Dar în timpul acestor teste de încredere putem pierdem oportunităţi importante!

 

Mergeți mîine la un Cărturești și stați acolo și citiți cartea. Mâine partea a doua a interviului. psihologia_poporului_Daniel_David_650