Cauți o viață prietenia asta din “Craii de Curtea-Veche”, cartea lui Mateiu Caragiale din 1929. Este drog, umbli bezmetic. Dă damblaua în tine. În vârtejul boemiei, într-o lume strâmbă, patru bărbați se întâlnesc, se respectă, se sfârtecă. Doar unul îi ascultă pe toți ceilalți și-așa iese cartea.

Crai sunt în toate privințele: și desfrânați, și regi, și magi, și aventuroși, și seducători. Unul nu-i ca toți, toți sunt una. Pașadia-imginația, Pirgu-viermele, Pantazi-istoria, autorul-admirația. Noctambuli, când Bucureștiul se umple de demoni ei sunt uniți prin magie și viciu. Pașadia este Savantul, Pantazi este Sensibilul, Pirgu este Licheaua, Povestitorul este Creatorul.

Prietenia? Asta este. Prietenia este o scârbă, o curvă care te acceptă cum ești. Vezi bine, nu e dragoste de femeie. După ce bate miezul nopții, când oasele ți se înmoaie, te mușcă totodată și cheful de a te abțigui, de a uita de trup, nesocotința de a deşela o Rașelica - ca să n-ai istorie -, dar și fiorul milei pentru ce-i în jurul tău. Prietenia, nu iubirea - asta este să uiți ce ești, să n-ai nicio teamă de ce va fi și să nu te omoare nimeni că ești doar sentimente. De ce teamă? Pentru că o femeie are milă. Altceva e prietenia - să fii bine când eşti luat în balon, zdrobit şi iar rege în grupul-haită.

EU ȘI CRAII.

Ce-i cu "Craii", oare? O carte rară în literatura noastră. Când mi-a venit rândul să fac 18 ani, mi-a ieșit cartea în cale. N-am înțeles-o. Adică încifrările, istoriile, nu le-am priceput neam, dar gesturile ereziei mi s-au lipit de inimă.

Apoi am înţeles și felul de a fi al cărții.

Cartea lui Mateiu, așa cum este, se laudă singură. Avem o serie de tablouri - adică structuri fixe, precum cărţile de sfinţi sau de vieți romanțate. Aşa se coc vieţile "Crailor". Ceea ce face uneori de neînțeles textul este felul filosofic de a povesti, în niciun caz faptic.

Ceea ce face și Milan Kundera, pe jumătate. El îşi conduce textul, scurt și cuprinzător, într-o zonă concluzivă, după care pune explicativ întâmplările în succesiune. În anii '20 ai secolului trecut să fii scurt în roman era o blasfemie.

APOI, CUVINTELE.

De ce zic eu că aceşti "Crai" sunt un imn al cărţii însăşi? Al „cincelea crai” este stilul. Mateiu Caragiale a construit un stil propriu acestui roman. Sublim, gotic, heraldic, halucinant, patetic și ironic, ritualic. Priviţi fraza densă şi plină de cuvinte rare. Niciun cuvânt nu e banal, plat. Să nu uităm, Mateiu a lucrat 12 ani la cartea asta - şi heraldica, pasiunea sa, şi-a spus cuvântul în fiecare vorbă. Heraldica i-a dat şi o anume codificare a cuvintelor şi gesturilor crăieşti.

Nimic nu este la întâmplare în această carte. Acum îmi explic multe. Altădată, am spus, am aflat doar plăcerea de a o trăi. Din cartea asta am ieşit cam mizantrop şi un mare însingurat.

CÂTE PRIETENII N-AM RUINAT!

Câţi n-au râs de mine! Unul mi-a râs pentru că mi-am agăţat pantalonii de-un cric de maşină, altul îmi bârfea fetele, altul i-a furat jurnalul unei blonde, altul mi-a arătat penisul lui, pe altul îl bătea taică-su. Niciunul n-a scăpat. De toţi m-am răcit. Nu era unul ca-n "Craii". De câte ori am citit cartea, am întărit senzaţiile de la început.

Și atunci, și acum îmi vine să-l omor pe Pirgu: "Are să fie atât de frumos! Eu am să-ți duc căvălăriile pe pernă. Și, la șapte ani, la parastasul cel mare, când au să te dezgroape, rămășag pun că au să te găsească tot dichisit, tot scorțos, tot fercheș, fără un fir de păr alb, murat în argint-viu și în spirt ca un gogoșar în sare și în oțet".

Şi atunci, și acum, cred asta: “Șampania fără muieri, bombăni el, nu face două parale”.

Și atunci, şi acum, mi-e gândul la magiun: “La adică, de ce te-ai codi? stărui Pirgu, tot îți sună coliva. Parcă nu știe lumea că de mult, numai în miambal și-n magiun îți mai stă nădejdea? Te vezi pe drojdii, caută să mori încai fericit...”Atenţie: Magiunul ăsta e amestecătură de plante amăgitoare, opiu, mac, aloe.

Eu am Pena mea: “E Pena Corcodușa, răspunse fetița. S-a îmbătat iar. Când e trează e cumsecade, dar dacă se ciupește, face urât. Aflarăm că Pena trăia pe lângă Curtea-Veche, sta la biserică la pangar, făcea treabă prin piață. Îndeletnicirea ei de căpetenie era să scalde morții. Fusese și la balamuc mai demult”Atenţie: Pena mea există, este cea mai frumoasă femeie din Bucureşti şi este zănatică şi umblă pe la Unirii. I-am zâmbit, luni, în parc la Mitropolie.

Arnoteniul meu era la cinemaurile de pe bulevard, de la Casa Armatei în jos.

“Se ținu de capul nostru să mergem cu el.

- Haideți domnilor, ne îmbie, haideți, nu vă duc eu la rău. Îl întrebarăm unde.

- La Arnoteni, ne răspunse, adevărații Arnoteni.

Nu pentru întâia oară stăruia Pirgu să ne ducă acolo. Ca să ne scăpăm de el, îi făgăduirăm să-l însoțim oricând altă dată, oriunde, numai în acea seară nu”.

Ca autorul din Craii îmi place să ascult! De la autor, m-am învăţat. Uite ce-i un gură cască:

"Dar încântarea începuse: omul vorbea... Povestirea unduia agale, împletind în bogata-i ghirlandă nobile flori culese din literatura tutulor popoarelor. Stăpân pe meșteșugul de a zugrăvi cu vorba, el găsea cu ușurință mijlocul de a însemna, și încă într-un grai a cărui deprindere o pierduse, până și cele mai alunecoase și mai nehotărâte înfățișări ale firii, ale vremii, ale depărtării, așa că amăgirea era întotdeauna deplină. Ca în puterea unei vrăji, cu dânsul am făcut în închipuire lungi călătorii, călătorii cum nu-mi fusese dat nici să visez... omul vorbea. Înaintea ochilor mei, aievea, se desfășura fermecătoare trâmba de vedenii.”

Ah, şi când beau cu Craii mei, în Lipscani, ca şi Pirgu, Pașadia, Pantazi… mă loveşte amocul când îmi recit, mereu ciupit, uite așa:

“Eram sub impresia acestui vis când, intrând odată la cafenea, după noutăți, aflam că Pașadia murise. Sfârșitul lui avu răsunet, dar nu prin el însuși, ci pentru felul cum se petrecuse. În timpul din urmă, Pașadia, care nu se mai vedea nicăieri, trăia cu Rașelica Nachmansohn. Era îndeobște cunoscută frenezia crudă cu care aceasta se deda la o anume voluptate și care îndreptățea porecla de «lipitoare» ce-i dase Gorică. Înverșunându-se asupra prăzii voluntare, mult nu-i trebuise ca s-o dea gata; cu cel din urmă strop de vlagă bărbătească țâșnise și sângele și inima încetase să mai bată. Vrednică de marea sa străbună Iudita, Rașelica nu-și pierduse firea, își desprinsese părul din mâinile calde încă ale mortului, se îmbrăcase cu îngrijire și netulburată se dusese la comisarul de poliție să ceară să ia măsuri pentru ridicarea leșului”.

Trăiesc cartea, ce putere are Mateiu! Ce bine că a scris-o!

MATEIU I. CARAGIALE (1885-1936) este fiul lui Ion Luca Caragiale. A crescut într-o ură faţă de taică-su. Pasiuni fantastice: heraldică, genealogie. Urâcios, fără prieteni, mizantrop. Străbătut de grave crize morale. Se crede trăgându-se din familii vechi şi nobile. Retras la moşia soţiei sale, conacul din Sion-Fundulea, înalţă la steagul casei sale coup vert sur jaune. Îşi alege drept emblemă : cave, age, tace („fereşte‑te, lucrează, taci”), pe care o introduce pe stema armelor sale. 

CARTEA ÎI PLACE MĂDĂLINEI BUBU DE LA "ALB",  care spune că „cea mai frumoasă carte a literaturii române este a prieteniei”.

ASCULTAȚI-L PE MATEIU ÎN LECTURA LUI PLEȘU.

Craii CDUn audiobook Humanitas Multimedia în lectura lui Andrei Pleșu, care spune că "textul lui Mateiu Caragiale e scris pentru acele momente din viaţa fiecărui om, în care trecutul e mai important decât actualitatea, voluptatea mai importantă decât adevărul, miresmele închipuite sau visate – mai importante decât realul. E o apoteoză a plăcerii, cu extazele şi abisurile ei pline de primejdii. Am citit acest text pentru a mă bucura, crepuscular, de farmecul irezistibil al lucrurilor care nu există".

Puteți comanda CD-ul aici.

 

Săptămâna viitoare ne întâlnim cu "România şi Europa" lui Bogdan Murgescu, o carte pe care ne-o va tălmăci, ca cititor, Claudiu Crăciun.

#ListaluiIstodor e o campanie istodor.ro, continuarea proiectului editorial “101 cărți românești de citit într-o viață” (Polirom 2012; e-book-ul aici). Pe istodor.ro veți găsi, în fiecare săptămână, aventura mea cu una dintre cele 101 cărți. Argumentul pentru campanie, aici

Librăriile Humanitas, care sprijină proiectul, i-au dedicat o pagină specială de unde puteți cumpăra, cu reducere de 20%, titlurile incluse în listă:

- reducerea este valabilă și pentru versiunile ebook 

- discountul se aplică în coșul de cumpărături (cod cupon LISTAISTODOR)