01ad159Doresc un concert Dan Andrei Aldea. Și acum vreo două săptămâni am văzut un afiș, undeva, pus discret. Cu timiditate. Mi-am spus, da, e stulul lui Dan Andrei Aldea. De fapt, era stilul firmei care a organizat concertul și care a și omorât concertul. Om bun-om rău, dilema lui Dan Andrei Aldea.

 

L-am rugat insistent pe Ioan Big, omul care știe cu adevărat cum se fac și cu ce se mânăncă astfel de eforturi.

Totuşi, care e fondul problemei?
Banii obţinuţi fără efort... hazardarea aiuritoare a unor organizatori cu intenţii discutabile într-o investiţie cu caracter pur speculativ (vând multe bilete la Aldea bine, obţin sponsorizări pentru Aldea bine, n-am nici una nici alta... nu pierd nimic) pe spinarea şi imaginea protagonistului principal (Aldea) şi a publicului. Căci este evident (şi foarte trist) că după această experienţă eşuată, este puţin probabil ca cele două părţi afectate să se mai întâlnească în Bucureşti în formula unui concert live cu bilete (poate unul cu circuit închis, filmat şi lansat pe DVD sau Blu-Ray ar putea fi o soluţie). Să fiu mai clar: dacă ne raportăm la standardele profesionale a organizatorilor de spectacole (cele corecte), ce ar putea fi mai primitiv decât a gândi că un simplu nume (desuet pentru cei de până în 30 de ani care şi-ar plăti biletul... observaţie ce nu conţine nicio intenţie ofensatoare faţă de valoarea muzicianului Dan Andrei Aldea) poate umple sala TNB la un preţ mediu de 50 de euro, fără niciun efort sistematic de promovare şi PR sau de încercare de a obţine vreun sponsorship din partea unui/unor nostalgic(i) ajunşi în funcţii înalte corporatiste, în condiţiile în care piaţa continuă să fie infestată de diverse happeninguri mult mai “trendy, cool & stylish”? Ce poate fi mai inept şi incompetent decât să negi orice initiaţivă de a prezenta un concert drept un eveniment cu toate argumentele pe care ţi le oferă pe tavă însuşi muzicienii şi a te cantona într-o blegeală redusă la nişte postări şi câteva afişe anoste? Care poate fi rezultanta unei polemici de grădiniţă susţinută de forumurile virtuale? Sper ca răspunsurile la aceste întrebari şi le vor da singuri acei câţiva cititori care vor rezista să parcurgă până la final acest text. Să îl “ucizi” public (ca rezultat final, a fost o “execuţie”) pe Dan Andrei Aldea în Bucureşti... sincer, şi este exclusiv părerea mea, mi se pare impardonabil şi ireparabil... este ca şi cum tăiem întregul codru de pe colină şi ne mirăm apoi ca boii că vine viitura şi ne ia casa sau alunecă pământul sub noi.

Tot interviul va fi în Cațavencii