La Târgul Gaudeamus - "oborul cărturăresc, deopotrivă negustorie cu blazon, socializare până la isterizare, bovarizare, împletire de interese economice, educative, geografice" - i-am luat interviu. Pentru ziarul Târgului Gaudeamus. Reiau acest text, pentru că și Dan C. și-a reluat emisiunea. 

ISTODOR: Sînteți cel mai cunoscut și influent critic literar din Târgul lui 2015. Cum e?

DAN C. MIHĂILESCU: Sunt mândru că nu am ratat decât două ediţii ele tuturor târgurilor de carte Bookarest, Bookfest şi Gaudeamus din aceşti 25 de ani de libertate. (Şi asta numai fiindcă nu am fost în ţară). Invariabil, senzaţia mea a fost cea a delfinului care saltă frenetic (dar bine calculat) în siajul şalupei. Aici a fost şi este „oborul” cărturăresc, deopotrivă negustorie cu blazon, socializare până la isterizare, bovarizare, împletire de interese economice, educative, geografice (provincia şi mirajul centrului) dar şi parşiv-lucrative. Târgurile de carte sunt o dulce vampirizare reciprocă între cititori, scriitori, editori, librari. Toată lumea simpatizează şi concurează, simultan, cu toată lumea. Hora intereselor este ameţitoare şi este esenţial să-ţi uiţi agorafobia zilelor obişnuite. Zilele de târg sunt un drog fascinant şi eviscerant în egală măsură. Sunt întrebat frecvent dacă nu m-am plictisit de rutina asta, dacă şi acum - după 15 ani de prezentat carţi zilnic la tv – citesc cu aceeaşi plăcere şi aplicaţiune. Răspund brusc şi impetuos: da. Din cât este ameţeala mai amarnică, dintr-atât e mai avidă bulimia lecturii. Cât despre imaginea omnipotentă a criticului literar, ştiţi bine că aşa ceva nu mai este cu putinţă, odată cu sfârşitul oricărei idei de supremaţie inatacabilă, în decembrie '89. Nimeni nu-şi mai poate aroga statut de superlativ absolut, în niciun domeniu. Poţi fi, câteodată, cel mai influent, dar numai pe o felie anume: fie în mediul universitar, sau în gazetăria culturală, fie la radio, în blogosferă, la tv – şi nici măcar acolo în totalitate. Aşa că, la târgurile de carte, suntem cu toţii samsari literari.

La 1 februarie, Dan C. Mihăilescu și-a relansat online emisiunea scoasă de la PRO TV, "Omul care aduce cartea", sub numele "Cartea de la ora 5". Prima ediție, despre "Solenoid", de Mircea Cărtărescu.

ISTODOR: Rezumați, vă rog, programul dvs. zilnic în târg? Lansări, emisiuni radio, tv, presă scrisă, abordări. Cum reușește bietul om?

DAN C. MIHĂILESCU: În peisajul acesta de iarmaroc picant, prestatorul de servicii literare care sunt se cheltuieşte bezmetic, asudat de vanitate şi asaltat de cele mai variate segmente de public. De regulă, sâmbetele şi duminicile vorbesc în medie cam la zece lansări de carte, zilele de joi şi vineri fiind dedicate (auto)promovării. Mă-nnebunesc, mamiţo, de plăcere să fug în aceeaşi zi de la Radio România Actualităţi la Liana Stanciu (TVR 2), trăgând un ceas şi la Adevărul online, pentru ca seara să lansez „Regalitatea şi Marea”, de Doina Păuleanu, la Monitorul Oficial. Cel mai bine mă simt joia dimineaţa, singurul răgaz pentru vizitarea standurilor „în civil”, incognito, cum ar veni. (Cu toate că şi asta a devenit demult o iluzie...)

ISTODOR: Care a fost cea mai tare/stranie cerere/discuție adresată lui Dan C. Mihăilescu în tîrguri?

DAN C. MIHĂILESCU: Aaaa, greu de ales. Am zeci de întâmplări şi replici surprinzătoare, trăznite, obraznice, provocatoare. De la oferte pentru produse naturiste şi oferte să fiu Moş Crăciun la grădiniţe particulare, până la propuneri de a vorbi despre cărţi pe care nu le citisem, trecând prin întrebări precum: „Până când vom mai suporta numele de Napoca pe lângă Clujul istoric?”; „De ce-i căutaţi cu toţii în coarne lui Cărtărescu ăsta?”; „În fond, dvs. sunteţi de dreapta, sau de stânga?” - şi câte altele! Ar merita să le însumez cândva (fiindcă am notat totul în agendele anuale). Cel mai incredibil - şi greu digerabil - lucru e lipsa de milă a oamenilor. Chiar dacă ai rucsacul plin şi două plase-n mâini, ei îţi plasează nonşalant câte-o carte, un manuscris, o revistă, după care solicită şi un autograf, chit că numai cu dinţii ai mai putea ţine pixul. Însă, repet, face şi asta parte din riscurile meseriei, fişa postului şi beţia târgului.

ISTODOR: De ce nu lăsați simțurile intelectualilor în pace?

DAN C. MIHĂILESCU: Fiindcă sunt tocite. „Cartea simţurilor”, de la Humanitas, trebuie folosită ca o ascuţitoare pentru tocitele creioane din fiinţa noastră. Dacă adolescenţii încă nu sunt conştienţi de frumuseţea spiritualizantă a senzorialităţii, părinţii şi bunicii riscă să uite fervorile senzuale fie copleşiţi de mizeria realităţii cotidiene, fie captivaţi exclusiv de raţionalitate. Înţelepciunea ştie să ajungă la „simţirea minţii”, cum spun părinţii bisericii. Imposibil să vă rezum aici-acum varietatea şi intensitatea cu care fac alchimia simţurilor autorilor cuprinşi în acest volum. Destul e să spun că el este o pereche perfectă pentru „Casele vieţilor noastre”.