Astăzi arhitectul Frolu, cel care dă viață abandonurilor urbane, anunță pe FB că a încheiat punerea în practică a ideii Danei Cenușă. Ce vroia Dana?  Ea a avut ideea de a-i pune pe deținuți să reînvie tradiția caselor construite ecologic. Să pună în acord, nu? Natura cu șederea omului în regimul deschis al unei zone din care cu greu poți fugi, scăpa. Cu bani norvegieni, înțeleg, arhitectul Teodor Frolu a reușit să pună în practică o idee. Bravo lui!

Iată gândul meu cel bun pentru Dana acum, la aproape un an de la dispariția ei.


 

Prima oară când am ştiut unul de existenţa celuilalt a fost prin fax. Nu trimisesem bine faxul că a vrut să mă vadă. Imediat. Ea ţinea comunicarea Direcţiei Penitenciarelor. Aşa era ea.

TREBUIE SĂ NE ÎNȚELEGEM, suntem cu vreo cinşpe ani în urmă, când nu vedeai faţă de funcţionar public care să vorbească jurnaliştilor.

dana cenusaDANA CENUȘĂ a fost, în anii ’90, jurnalist la “Oltul” și la televiziunea locală “Novel”. În 2000 s-a mutat la București, unde a lucrat un pic la Ministerul Justiției, pe atunci condus de Rodica Stănoiu - și mai apoi, pentru tot restul vieții ei, la Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), de unde s-a pensionat în octombrie 2014. Câteva luni mai târziu, în aprilie 2015 - la 55 de ani - Dana a murit. Dacă îi cauți urmele pe net, găsești pe pagina de web a Administrației Penitenciarelor un mesaj oficial de condoleanțe cu formulări precum “cuvintele sunt mici, puţine şi se chircesc meschin în încercarea de a aminti o minte strălucită şi iscoditoare”. Și, pe aceeași pagină, găsești un anunț din noiembrie 2015 despre “Festivalul Dana Cenușă - Descătușare prin Cultură” - șase piese de teatru cu deținuți-actori puse în scenă în pareneriat cu Teatrul Nottara; un festival “unic în Europa”, zice ANP - un festival gândit, inițiat și susținut șapte ani de-a rândul de Dana.

ACUM, CÂND SCRIU, mi se înmoaie mâna pe care i-am întins-o prima oară, la Rosetti, într-un bar. Era înconjurată de obraze. Era în centrul lor, la o cafea, şi îi asculta şi li se adresa: „Măi, băiete!“

Când mi-a spus şi mie la fel, am îngheţat. A devenit duşmanul meu. Mi se părea că n-are ea ce căuta în proiectul meu, în calea întrebărilor mele, în viaţa mea, în cartea mea. Eu eram triumful însuşi, nu? Jurnalist, "Academia Caţavencu", interviuri uşchite.

Nu aveam nici o chemare să intru în pușcărie pentru a scrie această carte. Însa mi s-a pus pata să dau o lovitură. Voiam un subiect care să-mi îmbrace stările, să mă zguduie complet, care să mă îngroape în real pâna la dispariție. Vrăjitoarele? Expirat. Hoții? Nu. Pușcăriașii. Care? Am supralicitat. Ce-ar fi să fac cu ultimele scursori, criminalii? Am găsit povești care îmi plăceau. Cum furaseră, cum iubiseră, cum tâlhariseră, cum mă păcăleau: viețașii de pe Rahova - din mărturiile unor condamnați pe viață.

APOI, TREI-PATRU ANI MAI TÂRZIU, A VENIT "VIEȚAȘII DE PE RAHOVA". Tiraje epuizate, faimă, ediţii, emisiuni de televiziune care au copiat demersul meu şi au instigat la dialog aceleaşi personaje din cartea mea [Viețașii de pe Rahova. Din mărturiile unor condamnați pe viață, Editura Polirom, Colecția „Ego. Publicistică“, Iași, 2005, 406 p.]

2005 - Eugen Istodor - Vietasii de pe Rahova (Polirom)Scriam în 2005, în prefața cărții: "M-am ales călăuza noastră. Pot fi sincer. Vă las să vedeţi cu cine aveţi de-a face. Mihaela Bonaţiu, comandantul educativ al secţiei ocnaşilor, mi-a făcut şi mie, ca şi puşcăriaşilor ei, un test. Vi-l pot arăta. Aveţi dreptul să-l citiţi:

«EUL SOCIAL ȘI PROFESIONAL: Ambiţios, supraestimare, probabil complexe de inferioritate. Exaltare imaginativă. Conflicte afective (recente sau vechi). Dificultăţi de adaptare. Ezitare sau teamă de a se fixa. Nivel reactiv disproporţionat faţă de situaţia actuală, tulburări ale memoriei de semnificaţie. Ataşat de trecut, represiunea sentimentelor, închidere în sine, reţinere. Angoasă în faţa vieţii reale, reverie. Fragilitate, vulnerabilitate, dificultăţi de relaţionare.

EUL INTIM: Agăţare de trecut, teamă de contacte, închidere în sine. Regresie, anxietate. Nevoie de apreciere, centrare pe sine. Căutare şi proiectare spre viitor, imaginaţie, lipsa simţului realului, cenzurare, superficialitate.

ASPIRAȚII, NEVOI, DORINȚE: Nivel reactiv disproporţionat, tendinţe de deformare a realităţii, tulburări ale memoriei de semnificaţie, angoasă în faţa realităţii, exaltare. Predominarea principiului plăcerii, naiv. Slabă facultate de obiectivare, inhibiţii, agitaţie. Nevoia de schimbare, confuzie. Preocupări sexuale (lipsă de încredere în sine, centrare pe sine). Dificultăţi de relaţionare. Lipsă de identificare cu tatăl, dificultăţi de autopercepţie. Nevoie de apreciere şi sprijin. Lipsă de implicare afectivă, regresie afectivă, indiferenţă faţă de relaţiile afective resimţite neplăcut. Rezistenţe».

Eu vă sunt călăuza. Cât sunteţi în carte, eu pun întrebările, eu le dau puşcăriaşilor daruri spre a povesti. Aveţi dreptul să-i citiţi ca şi cum i-aţi împuşca. Aveţi dreptul să evadaţi. Drepturi, iluzii. Aveţi memoria scurtă: criminalilor nu le pasă".

DANA, DE FAPT, M-A ÎNVĂȚAT cum să intru în pielea unei lumi insuportabile, în puşcăria Rahova, şi să-mi cunosc intervievaţii. Tot ea punea întrebări. Modelul meu a fost ea, în interiorul penitenciarului. Şi, de câte ori - vreo trei-patru - am fost dat afară din penitenciar pentru comportamente sau suspiciuni de tot felul, tot ea a negociat şi am fost reprimit. Au trecut vreo trei miniştri de justiţie, vreo tot atâţia şefi de direcţie. Ea a rămas acolo şi, odată cu ea, eu mi-am dus damblaua la final.
DANA. Cred că este „tranzacţia“ profesională care a stat la baza întregii mele cariere. Să pui întrebări la mişto e simplu. Să pui întrebări unuia care a ucis de două-trei ori la viaţa lui, să pui întrebări şi să deschizi suflete băgate după gratii.
ȘI, MAI ALES, EA MI-A SPUS O CHESTIE care a-ntors cartea sute de mii de grade. "Să ai încredere în ei, altfel nu vei face cartea asta - dar nu şi în poveştile lor privind crimele". Aia meserie. Şi ea o făcea fără greutate. Şi pentru asta cred că iar mi-a fost duşman. Ca apoi să-mi fie prieten de arme, toţi anii care-au urmat.
Am construit cu ea zeci de proiecte, din ceşti de ceai, dintr-o părere.
„Măi, băiatule...“.
COMERȚUL CU SUFLETE CURATE a luat de lângă mine o tipă tare de tot, vă spun eu.
[O primă versiune a acestui articol a apărut la 23 aprilie 2015 în Dilema Veche, aici].