Portret_DAna_PapadimaDezbatere pe Facebook. Răspunsurile Danei Papadima:

Manualele alternative

Pluritatea de instrumente didactice racordate la o programă unică NU dăunează grav sănătății

O încercare de explicație ar merge pe două paliere, care, în decursul anilor s-au mai și intersectat atât cât să compromită aproape cu totul ideea și afacerea manualelor ”alternative”

a. Cuvântul ”alternativ” a fost o soluție nefericită, dă prost în mentalul colectiv, sună a ceva ”alăturea cu cele normale, cu calea dreaptă„. Mai departe, pornind de la cei care ar fi trebuit să călăuzească omenirea, profesori, elevi părinți, lideri de opinie spre a înțelege că pluritatea de instrumente didactice racordate la o programă unică NU dăunează grav sănătății, ci reprezintă normalitatea într-o democrație, a existat o respingere vehementă a fenomenului. La decenii de la reforma manualelor în românia, conceptul este în continuare demonizat și pus în discuție, inclusiv în emisiuni TV sau declarații politicianiste.

 

Diriguitorii s-au comportat precum lupii la stână și au lăsat cale liberă jafului

b. Cel de-al doilea aspect ține de afacerea însăși, de editarea, producerea și comercializarea manualelor. Am participat la zeci de licitații, am câștigat multe manuale, am pierdut și mai multe. Câtă vreme procesul de reformare a manualelor a fost monitorizat și susținut de proiectul Băncii Mondiale, lucrurile s-au petrecut într-o oarecare normalitate. Din păcate, după anul 2000, când Banca și-a încheiat proiectul, fără ca reforma să se definitiveze și când Ministerul de resort împreună cu un așa-zis organism de evaluare au preluat pârghiile organizatorice, am trăit pe față licitații trucate, edituri agreate de Minister și altele socotite dușmănoase, prețuri de un dumping nerușinat. Pe scurt, diriguitorii s-au comportat precum lupii la stână și au lăsat cale liberă jafului. Ca de altfel peste tot.

Două reforme stângace compromise de chiar subordonații, funționarii, inspectorii din sistem

 Care reformă? Care repetată?

Au fost două încercări firave sub ministeriatul lui Marga și, la ceva vreme distanță, sub Funeriu. Neprofesionist pregătite, necomunicate la firul ierbii, fără pregătirea atentă a profesorilor. Două reforme stângace compromise de chiar subordonații, funționarii, inspectorii din sistem. Mai departe, da, fiecare ministru din salba care s-a perindat cu frenezie în ultimii 20 de ani și-a dovedit vocația ”adamică”, considerând că lumea/ reforma începe cu propria persoană. Nicio viziune globală asupra educației, niciun plan de țară, niciun contract transpartinic care să dovedească preocuparea pentru profilul elevului pe care ni-l dorim la capătul a 12 ani de educație preuniversitară. Incoerență, incoerență, inconștiență, incontinență.

Ceea ce ar trebui să fi provocat de 25 de ani subiectul unei strategii de țară este acum o jucărie stricată, în răspăr cu provocările secolului 21. Învățământul românesc se iluzionează, precum fata bătrână, că i s-au consevat nurii. Clamează fără sațiu, se împăunează cu victoriile - personale și ale unor profesori prestigioși - unor olimpici, când se știe, medaliile olimpicilor nu se datorează sistemului. Învățământul românesc public este un ghiveci proletar de gomă academică desuetă, de vorbărie deșănțată în care nu mai crede nimeni. E greu de alăturat altor sisteme. E pură anomie.