“Gîturi de curcan. Se vînd: un gît subțire, unul gros”

Mi-a fost dat să ajung la piața de la BIG Berceni. Și-ntr-o vitrină ce-mi văd ochii? Scria: “Gîturi curcan. Gîturile se vînd: unul subțire, unul gros”. Am stat vorba aia, ca țața în mijlocul pieții. Prima reacție: se rîde de mine? Apoi, încet încet mi-am dat seama că nu-I de joacă. Afișul ascundea: practică, proceduri, sistem, pragmatică. Am privit minute în șir gîturile. De două-trei ori vînzătoarea mi-a și zis: doriți ceva? Cu ce vă servesc. Rămîneam singur în fața cîntarului. Și nu-i ceream nimic. Cum să-i explic că mă fascinaseră “gîturile”? E clar, curcanii au gîturi diferite. Vînzătoarea a observant că i se cereau ”mai groase”. Motivul: “din gros” poți să te alegi cu mai multă carne. O, și sper că știți cît de gustoasă e carnea de pe gît? Savuroasă! Tocmai că te lupți cu seria de oscioare de pe gît. Deci, la preț mic, 5-6 lei, se cerea “mai gros”, asta însemna că dacă luai o jumătate de kilogram de “mai groase” puteai, fără doar și poate, să saturi doi flămînzi. Ce se-ntîmplă cu gîturile? E ca la peștele cu oase. Mai ales dacă ți-e foame! Nu, nu văd cum ți-ar fi poftă de gîturi de curcan. Dar pot fi semeni cu poftă de gîturi de curcan. Uite, mie mi-e poftă de pește-crap. Ți-e foame spun și te apuci de gîturi. Poate fi gît cu cartofi prăjiți, poate fi o ciorbă de legume cu gîturi, chiar și o incredibilă mîncare de castraveți murați cu gîturi, sau, poftim, mîncare de gutui cu gîturi. Și cum te apuci să mănînci, că ți-e foame, exact procedura de a da te lupta cu gîturile (alegerea fîșiei de carne de pe schelet) transformă pofta de lup într-o manipulare. Fiziologia “se strînge” într-o simplăprocedură. Dacă dai cu multă pîine un gît gros astîmpără foamea pe-o zi. În cazul unui gît subțire s-ar putea să ai o cheltuială neprevăzută cu pîinea.