avatars-000005860379-85a167-t500x500

Dinu Guțu, doctor în Sociologie despre Dezvățul în învățământul românesc:

Colectiv între creștinul pravoslavnic și o clasă de mijloc care a enclavizat fizic si moral mai toate grupurile care nu seamana cu ea

Nu văd mai nicăieri în țară ca identitatea de student să fie una puternică.

Profesoratul=relații clientelare

Astfel, datorită mirajului posdrughez rolul universității și al profesorului universitar este deturnat. Trebuie să cerem salarii rezonabile pentru academici, și să nu plecăm capul la pomenile posdru.

Mă mai deranjează afilierea la diverse servicii a multor cadre universitare

 

1. Poți să termini o facultate românească și să crezi că sataniștii au ars în Colectiv? Unde-s dezbaterea, argumentul?
Nu cred că ține de facultăți treaba cu toleranța și aceptarea celuilalt. După incidentul de la Colectiv apar două discursuri de acest fel. Unul de care pomeneai tu mai sus, care vine dintr-o zona exotic-retrogradă, conservatoare și tradiționalistă, care nu acceptă și înțelege orice nu seamănă cu mine, creștinul pravoslavnic.
De cealaltă parte, avem o clasă de mijloc, tot mai feroce și mai prezentă public, care a acaparat protestele de anul acesta. Și paradoxal, deși se vor europeni și civilizatori, acesti oameni frumoși, acești ”români care muncesc", au enclavizat fizic si moral mai toate grupurile care nu seamana cu ei, vezi săracii, șomerii sau ultrașii mei.
2. Amintește-mi ce  păcate sînt cultivate studentului.
În general nu cred că se îndeamnă la păcat în universitățile noastre. Asta cred că-i și problema. Nu văd mai nicăieri în țară ca identitatea de student să fie una puternică. Fiecare-și vede de treabă, unii pentru a termina o facultate, alții pentru o carieră oarecare. Dar vreau să văd universități care fierb în România. Care au ligi puternice, sindicalizate și care răspund și gândesc problemele unei societăți.

La Madrid am văzut anul trecut Universitatea Complutense, cu loc de cinste în topurile de specialitate. E incredibilă puterea pe care o au studenții acolo (sau pe care se simulează că o au).

Graffitiuri în interiorul facultăților variază de la: ”ACAB”, ”Revolutie!”, ”Capitalismul e haos, vrem ordine fără autoritate”, ”Educație publica gratuită” până la ”Palestina liberă”). La noi foarte mulți pereți de universități au albul acela pur, morbid, de policlinică. La nivel de profesori universitatea spaniolă și universitățile bune din România pot fi comparate, problemele vin din subsolurile universităților noastre, de la felul în care sunt administrate, promovate, și de la felul în care funcționează ele ca și instituții – subiect la care nu ne-am descurcat cultural niciodată prea bine.
3. Pe ce criterii intri profesor? Cum arată gașca universitară? Cum se apără/se mănîncă profesorii între ei?
Ca mai orice grup care încearcă să supraviețuiască tranziției, prin relații clientelare la cei de sus, și rețele de supraviețuire pentru cei de jos, doctoranzii. Așa apar ”clanurile academice”, ciudat mutant al vremurilor noastre. Dar spre deosebire de clanurile huliganilor, posibilitățile de defulări, refulări și alte tipuri de individuații, sunt mult mai limitate, de aici multe tensiuni latente nerezolvate. În mod curios, și la grupul de ultrași pe care-i etnografiam și la universitatea la care scriam etnografia existau două rețele rivale. Ultrașii si-au rezolvat mai repede problemele: cu câțiva pumni au trecut peste disensiuni, la academici nu știu cum se vor rezolva, nu am expertiză.
Totodată, din păcate în plină piață liberă universitățile de la noi se adaptează caraghios, devenind un soi de srl-uri de servicii publice, multe fără nicio legătură cu învățământul superior.

Astfel, datorită mirajului posdrughez rolul universității și al profesorului universitar este deturnat. Trebuie să cerem salarii rezonabile pentru academici, și să nu plecăm capul la pomenile posdru.
O altă perspectivă, pe care o surprinzi și tu subtil în întrebare este cea a moralității care de foarte multe ori este și invers proporțional gradului academic ori pregătirii. Evident există și excepții, și profesori umani și mișto, dar ei nu sunt neapărat o constantă.
Altfel, mă mai deranjează afilierea la diverse servicii a multor cadre universitare. Eu cred că-i o problemă mare aici, mai ales la facultățile cu profil social și umanist, căci oamenii establishmentului nu pot privi critic establismentul, așa cum nu-l pot reforma sau regîndi.
Universitățile ar trebui să fie zone libere unde totul trebuie chestionat, un soi de spații heterotopice, ca la Foucault, adică locuri unde ”rutina zilnică, relațiile afective pot funcționa fără să fie dominate de acumularea de capital, relațiile de piață și puterea statală”.