Neculce, Eminescu, Creangă, Camil Petrescu, Bacovia – tortură. Și am luat doar linia valoroasă, de mijloc, a echipei de scriitori, cei față de care nu avem antipatie. Să vedem cum funcționează tortura, nu vreți?

  1. În casă auzi rostite aceste nume. Ba vreun unchi încurcă pe Eminescu cu Vlahuță, ba vreo mamă sigur e înlemnită în prejudecăți: ce-o să te faci în viață, fără marii noștri scriitori? Asta-i familia!
  2. În școală, repetiție. Mitralieră de manuale și profesori șui. "Offf, Neculce!", "Fără Eminescu?", "Creangă are tradiție!", "Camil, ce calofil!", "Bacovia are-n obraji culoarea criptei!(?)".
  3. Pe net, acum, aceleași etichete pe conserve-borcane nedesfăcute, nevizitate. Ți se apleacă. Nu ai citit, dar te tot lupți pentru naționalismul lui Eminescu, universalitatea lui Creangă, veșnicia lui Caragiale. Să nu superi părinții, să-ți fie comod, să nu-ți trădezi școala - iese un screwdriver. Acrișor și dur, înecat în prejudecăți și limbă de lemn. E un Volkswagen, mașină nemțească care nu te înșală niciodată, nu-i așa?

CUM A FOST CU MINE? EU N-AM ȘTIUT SĂ SCRIU BINE PÂNĂ PE LA 14-15 ANI.

Maică-mea s-a chinuit să mă învețe abecedarul și scrisul până în clasa a patra. Și-mi amintesc cum, în orele de dinaintea cutremurului din 1977, eram supărat că taică-meu nu venea de la serviciu să-mi scrie temele la matematică și română. Scrisul mi-a dat târcoale în seara în care beam vin roșu, greu ca pămîntul, la masa tristă a îngropării bunicului meu. Atunci am știut că am ceva de spus și de scris: durerea că Paradisul se încheiase, singurătatea mea deplină fără Zeu.

DUPĂ ABULIE, TREZIRE. MODELE.

După îngropare a fost examen. Într-a opta am învățat comentarii literare pe dinafară, pe care le scriam ca să nu le uit. Dar, mai ales, eram tot mai treaz când taică-meu îmi scria compunerile. Cu lacrimă, cu cuvinte simple, cauză-efect. Odată, citindu-i compunerea cu voce tare în clasă, mi-am dat seama că pot fi trădat de scrierile astea. Colegii mei scriau naiv, imbecil.

AM INTRAT ULTIMUL PE LISTĂ LA LICEUL ZOIA, ȘCOALA CENTRALĂ.

Veronica Voineag mi-a fost Profesoară. Practic, m-a alfabetizat. Afirmație-citat, argument. Răspunsul? Îi răspundeam/recitam elucubrante excese de limbaj. Mă îndrăgostisem de cuvinte, de combinațiile lor, eram fascinat de recitativele mele. Fă-ți o idee: eu citeam o strofă, urcat pe un scaun, și mi se părea că-nțeleg o operă. Goga și-a întors privirea după mine de pe o copertă, dintr-o carte de “Poezii”. Excitație, fabulație - iar atingerea cuvintelor mă făcea să scot, precum dadaiștii, panglici de cuvinte pe care le așterneam pe hârtie. Profesoara mă lăsa să citesc, aveam momentul meu. “Bine, Eugen!” - atît. Eram cel mai fericit. Era de partea mea. 

Citând-o Voineag, eu m-am îndrăgostit de “Istoria” lui Călinescu. Ore-n șir, la Biblioteca “Sadoveanu”, o copiam cuvânt cu cuvânt. Eram în ultimele luni înainte de examenul de la facultate. Ce-mi trebuia? Îl aveam pe Călinescu, nu? A apărut ediția Piru. Taică-meu, din salariu, a strâns bani și mi-a cumpărat-o. Cât de mult l-am urât. Cu ură și regret am luat examenul la Litere.

ÎN FACULTATE:

Plictiseală, ca la compunerile de admitere în liceu. Noroc cu Paul Cornea, Nicolae Manolescu, Mircea Martin, Florin Manolescu, Victor Ciobanu, Mihai Marta, Nicolae Constantinescu, Mihai Zamfir, Dan Grigorescu. În fața lor eram studentul mediocru - îl știți: ăla care pricepe, dar nu se exprimă. Știți ce am "furat”? Reguli de lectură, ierarhii, să știu pe cine să citesc, pe cine să ignor.

Știam, haha, mai bine teorie literară, estetică, literatură latină sau americană decît “amărîta turturea”, literatura română.

Șocul a venit din afara sistemului: optzeciștii. Da, “Cenaclul de Luni”. Am stat cuminte, în banca mea tot comunismul, darminte în fața unui Nedelciu, Groșan, Iaru, T. Coșovei, Stratan, Marin, Cărtărescu. Când dădeam mâna zilnic, după Revoluție, cu Florin Iaru și Ioan Groșan, ei între ei recitau / debitau bucăți din poezie, proză. Mi-era rușine să-i întreb. Noroc că se contraziceau și-mi dădeam seama cam de unde vin textele: lipsa mea, literatura română. Când am citit-recitit "Levantul" lui Cărtărescu nu-mi venea să cred. Cărtărescu interpreta și versifica, construia o lume. Vreau și eu.

CE JOC E ĂSTA? CUM DE EU NU PARTICIP LA EL? DA, ASTA A FOST. CE JOC E ĂSTA ÎN CARE EU NU SUNT?

Privesc poveastea aceasta a mea. A fost învăț, dezvăț și învăț. Am învățat, în primul rând, cu inima. Doar acolo unde era o aventură mă băgam. Numai acolo unde aveam oameni de partea mea îmi acceptam limitele, înaintam, mă deșteptam. Este clar că așa a mers moara asta a mea cu noroc. Și așa merg și celelalte mori ale învățăturii. Când am devenit "un nume", să spun că mult timp prietenii, dar mai ales Dan Stanciu, poet, grafician, optzecist, discret și tobă de carte și aventuri livrești, mi-a corectat greșelile? Să spun. Sigur, de la el învăț și acum gramatica, scrierea corectă. Este simplu, privesc pagina plină de corecturi a vreunui text de-al meu scris în grabă.

După 1989, fiind profesor de limba română la o școală generală, apoi cochetând de multe ori cu zona universitară, de la catedră la doctorat, mi-am dat seama cum arată

“puștiul” din bancă, contul de tumblr verificând,

tânărul de pe stradă pe mobil în lumea largă căutăndu-se,

fiica din urbe, în acțiune, întrebându-se într-o poză pe Instagram.

Și, cumva, mi-am dorit să le spun povestea mea. Să-i opresc din drumul lor și să le spun că și alții au pățit-o.

ȘI ASTA ESTE "101 CĂRȚI" DE-ACUM. O INTERSECȚIE VIRTUALĂ.

Nu este aici doar literatură, este întâmplarea unuia care și-a trăit viața ficționărind, nu-i așa? Ficțiunea este prima mea lume virtuală. Cum să mă înțeleagă?

Am lecturat de unul singur, vreo doi-trei ani, zeci de mii de pagini citite / răsfoite.

Mi-ar răspunde: asta nu contează decât pentru tine și pentru cei ca tine.

Istorie, tradiție, moștenire? Ce? Avem istoriile noastre, tradiția noastră noi ne-o prefacem. Și astea sunt milioanele de experiențe noi, noile zone de exploatat - pe net sau în imaginație.

Dar, precum în “Tinerețe fără bătrânețe”, sau în “1001 de nopți”, în “Furtuna” lui Shakespeare sau, de ce nu, în “Alchimistul” lui Coehlo, oricât navighezi, o dată tot te lovește amintirea lui Acasă, dai un search pe google despre Acasă.

UITE, DE ASTA M-AM APUCAT SĂ-MI RESCRIU AVENTURA MEA, "101 CĂRȚI DE CITIT ÎNTR-O VIAȚĂ".

Ca să fiu acolo, pe net, la vedere, la mare nevoie. Cu știință de carte și infinită tandrețe, nu cu verdicte și etichete profetice.

Ți-e clar! Literatura română o voi povesti ca pe o experiență, una adevărată pentru mine, care să fie una printre altele - virală, nu? - pentru cei de departe; puștiul, tînărul, fiica.

Lista mea de cărți valoroase nu mai spune mare lucru. Parte din manualele școlare nici nu mai pomenesc de cărți-autori pe care eu i-am crezut prieteni de-o fantezie.

De aceea, voi da fiecăruia povestea care să nu-i dea liniște. Să se gândească: “Am trăit și eu ca-n carte, vreau să scriu și eu o carte, uite ce-a pățit eroul, uite cum a scris autorul”.

Pe net, privesc naționalisme furibunde, nevoia unor valori la care să te referi - cu mândrie, cu dezgust. Și văd cum se rostogolesc prejudecăți și prefabricate de limbă. De fapt, engleza rețelelor de socializare ne-a adus comunicare, valori, modele. OMG sună cu mult mai bine decât în română, recunosc. Dar fuga după “dincolo” este dimpreună cu prejudecăți, cu așchii ale unei limbi de lemn. Așa m-am gândit că exercițiul meu: măcar ne bagă la idei, nu neapărat ne schimbă.

În orice limbă se scrie aventura, citind povestea celor “101 cărți românești de citit într-o viață”, mintea începe să pună la îndoială orice conspirație, etichetare, naționalism, extremism.

Pe scurt, începând de mâine, 1 martie, încep să-mi povestesc aventura mea: cum am ales “101 cărți românești de citit într-o viață”.

PARTENERI ÎN CAMPANIA MEA PENTRU LECTURA CĂRȚILOR ROMÂNEȘTI:

Librăriile Humanitas. Care vă dau o reducere de preț de 20% la toate cărțile incluse în #ListaluiIstodor, cele despre care voi scrie în fiecare săptămână. Mulțumesc lui Bogdan Baciu.

Editura Polirom. Care mi-a publicat, în 2012, versiunea dintâi a cărții mele "101 cărți de citit într-o viață", pe care o găsiți aici în formă tipărită și aici în versiune electronică. Din ea s-a inspirat campania mea de-acum. Mulțumesc, Silviu Lupescu și Claudia Fitcoschi.

Bookaholic. Care vă va da, din când în când, câte-un semn că sunt sănătos și scriu încă despre cărțile românești. Mulțumesc, Cristina Foarfă.

#ListaluiIstodor e o campanie istodor.ro, continuarea proiectului editorial “101 cărți românești de citit într-o viață” (Polirom 2012; e-book-ul aici). Pe istodor.ro veți găsi, în fiecare săptămână, aventura mea cu una dintre cele 101 cărți.  

Librăriile Humanitas, care sprijină proiectul, i-au dedicat o pagină specială de unde puteți cumpăra, cu reducere de 20%, titlurile incluse în listă:

- reducerea este valabilă și pentru versiunile ebook 

- discountul se aplică în coșul de cumpărături (cod cupon LISTAISTODOR)