Mult timp nu-nțelegeam cărțile, dar sigur este că le mângâiam.

Nu există alegere a mea fără o întreagă experiență tactilă. Din punctul ăsta de vedere mama nu pleca niciodată cu cărțile de acasă și le înstrăina rar. Așa că, oridecâteori vroiam o carte, o aveam la îndemână. Exercițiu de narcisism.

Cărțile mamei mele erau de dragoste. Cărți de femeie. "Romanul de dragoste", "Biblioteca pentru toți". Cotoare rupte de citire în toate pozițiile trupului ei. Așa se face, nu-i așa, că întâi le mângâiam. Rupte, credeam că le oblojesc rănile. De fapt, era gestul analfabetului sau orbului care mângâie pentru a descoperi sculptura literelor Braille.

Am în minte titluri stranii. Pentru că prima oară coperta dispărea sub buricele degetelor. Ba nu, mint, întâi mă înfierbînta titlul, ideea că aș citi o carte anume, și mă aruncam asupra ei. Recunoșteam semne, dar nu o înțelegeam. Mă depășea ficțiunea, mă dez-amăgeam. Astfel, adulam titlul, ca și cum aș fi citit-o.

Cartea începea să nu mai existe în realitate. Mi-o imaginam. De aceea și acum, văd filme de la jumătate și-mi închipui începutul, conexiunile. De cele mai multe ori nu se potrivește acțiunea absentă din mintea mea cu realitatea, dar ce-mi pasă?

Pentru a alege o carte primul pas este să mi-o imaginez. Așa mi s-a întâmplat în cazul tuturor celor "101 cărți de citit într-o viață". Așa vi se întîmplă și vouă. Nu neapărată mângîiere, ci obligatorie căutare, care este tot o patinare în căutarea unui sens, nu?

Căutarea unor răspunsuri, nevoi, suflete pereche, rețete de viață sau de bucate. Așa se întâmplă. Rostogoliri de toate felurile. Cartea întâi ți-o imaginezi. Apoi, ți-o cauți. Și, mare lucru, uneori o și uiți. Ți se pare că nu-ți trebuie, o uiți. Și iarăși, o știi asta, nici măcar răspunsul nu-l afli dintr-o carte. Dar cartea este deschisă. Umblă cu tine. Nu-ți vine să crezi: o carte o cere pe alta. Un sens vrea să se întregească.

Norocul meu a fost că biblioteca mea, mama mea, nu plecau niciunde. Mă așteptau pe mine, mă iluzionez eu. Erau vremuri de frig, unde să se ducă? Frigul era același dejurîmprejur. Iar primele opțiuni, oricât aș spune eu, au fost ale altora. Mama, biblioteca, școala, bunicii. Nu plecau nicăieri. Toate mi-au dat cărți - adică, nu-i așa, coperți, titluri pe care le imaginam. Analfabet și defect, aveam nevoie de lucruri fixe, nu? De un infern al tandreții.

Astfel, știu că-n facultate și mult după aceea, când îmi pomenea cineva un titlu, o denumire, un autor, spuneam că, da, știu.

Frigul acela, nu-i așa, comunismul, care nu-mi muta din loc biblioteca și mama, îmi dăduse un soi de știință, nu? Sigur era un fel de oportunism, să vorbesc despre cărți pe care nu le citisem, dar la fel de bine, iată, după atâta timp, dansul ăla pe sârmă, dansul cărților necitite a fost de bun augur, se obrăznicea.

Așa am ajuns să citesc. Trecând prin tandrețe, printr-o stranie închipuire, apoi printr-o duplicitate socială. Da, acum sunt deplin. Dar, prin ce-am trecut! De aceea, "101 cărți" de acum au în deschidere mereu interludiul acesta: cum mi-am imaginat cartea. Vorbesc despre analfabetismul meu. Și salvarea prin imaginație. Vezi, ieri, Jurnalul lui Jeni Acterian.

Și am în cap multe, stranii versiuni asupra cărților. Reductiv, una imaginată, una reală. Care-mi place? Vouă care v-ar plăcea mai mult?

----------------------------

#ListaluiIstodor e o campanie istodor.ro, continuarea proiectului editorial “101 cărți românești de citit într-o viață” (Polirom 2012; e-book-ul aici). Pe istodor.ro veți găsi, în fiecare săptămână, aventura mea cu una dintre cele 101 cărți. Argumentul pentru campanie, aici

Librăriile Humanitas, care sprijină proiectul, i-au dedicat o pagină specială de unde puteți cumpăra, cu reducere de 20%, titlurile incluse în listă:

- reducerea este valabilă și pentru versiunile ebook 

- discountul se aplică în coșul de cumpărături (cod cupon LISTAISTODOR)