La 1847 știința de carte nu prea era prețuită la noi. Aveam câțiva rebeli, fii de boieri, care plecaseră în străinătățuri. La Paris îndeobște erau susținuți de părinți, dar, mai cu seamă, trăiau într-o boemă insurecțională care ținea de foame. Aceștia vor veni în țară cu utopia facerii și la noi a Revoluției franceze. Eșec, da, dar mișto eșec!

[Găsiți “Povestea vorbei" (1847), de Anton Pann, pe libhumanitas.ro - aici. Iar dacă folosiți codul de cupon LISTAISTODOR, plătiți cu 20% mai puțin la toate cărțile din listă (vezi lista integrală la finalul articolului - carte românească 100%)].

Tiparul, mai mult, era rar la noi pe-atunci, pe la 1847 - și, îndeobște, controlat de domnitor sau de biserică.

POVESTEA CĂRȚII

Ce-i cu cartea aceasta, "Povestea vorbei", atunci? Anton Pann - care-a pus prin 1842 pe muzică versurile "Un răsunet" ale lui Andrei Mureșan, azi imn național - scrie nevinovății ce trec de cenzuri. Face legătura, în istoria noastră, între literatura orală și cea tipărită. Culege folclor urban, îl trece prin sita biblică și îl scrie cu gândul de a vinde cartea astfel compusă prin târguri.

Anton Pann este un mod de a versifica, de a fi tipograf și de a fi intuit gustul publicului - este un mod de a trăi din comerțul cu cartea. Dar nu vă faceți iluzii, nu vindea doar cărți de astea, Doamne ferește!

CE-I CU CARTEA ASTA?

E decalogul în versuri, hazliu ilustrat cu povești de viață. Oricât o fi "cules" el, forța cea mare este să faci astfel de colaje colosale de înțelepciune și fapte de ocară. Despre cusururi și urâciuni, despre pedanți și copilăroși, despre vorbire, despre minciuni și flecării, despre năravuri rele, despre prostie iarăși, despre nerozie, despre leneși, despre beție, despre supus și slugă, despre amor și dragoste și ură, despre neunire și neînțelegere, despre mânie, despre micie, despre obrăznicie și călicie, despre timp și vârstă. Asta e "Povestea vorbei". Proverbul și păcatul. Pann sare din vorbă-n vorbă fără oprire. De neoprit torent de vorbe.

Vrei muzică de pe vremea lui Pann? Ascultă formația „Trei Parale”.

CINE-I ANTON PANN?

E Antonie Pantoleon-Petroveanu (probabil 1796 -1854). Omul ăsta este primul care a scos bani din piatră seacă, intelectuală. Rătăcit în Țara Românească de prin Balcani - s-a născut în Imperiul Otoman, în Sliven, care azi e-n Bulgaria - își câștigă existența făcând tot ce-l duce mintea: e cântăreț, profesor și compozitor de muzică religioasă, compozitor și culegător de cântece și poezii populare și de mahala, tipograf. Pribeag mai toată viața. Vremurile, lipsa de bani și inspirația îl fac să culeagă și tipărească tot ce aude, “tot ce zboară, se mănâncă”. Calendarele, întâmplările scrise ale vieții lui, "îndreptătorul bețivului", se vând în mahalale, bâlciuri și iarmaroace.

CARTEA ÎI PLACE LUI SORIN GHERGUȚ, POET:

„Figura mea favorită în «Povestea vorbei» e non sequitur. În seriile de zise și zicale de prin lume adunate și iarăși la lume date de Anton Pann sunt, din loc în loc, unele care seamănă, dar nu se adună. Fix ca-n viață: tertium (non) datur. Contigența-și țese - reiau: conjuncțiile consecutive atârnă-n păienjenișul contingenței. Conjuncțiile atârnă consecutive-n păienjenișul contingenței. Vorbim despre «Povestea vorbei»”.

 


#ListaluiIstodor e o campanie istodor.ro, continuarea proiectului editorial “101 cărți românești de citit într-o viață” (Polirom 2012; e-book-ul aici). Pe istodor.ro veți găsi, în fiecare săptămână, aventura mea cu una dintre cele 101 cărți. Argumentul pentru campanie, aici.

Librăriile Humanitas, care sprijină proiectul, i-au dedicat o pagină specială de unde puteți cumpăra, cu reducere de 20%, titlurile incluse în listă. Folosiți codul de cupon LISTAISTODOR la coșul de cumpărături. Reducerea e valabilă și pentru ebook-uri.


 

SERIA #LISTALUIISTODOR, PÂNĂ ACUM:

#0. Povestea vieții mele ca o istorie a literaturii române.

Argumentul campaniei mele vine din copilărie. Neculce, Eminescu, Creangă, Camil Petrescu, Bacovia - tortură. Și am luat doar linia valoroasă, de mijloc, a echipei de scriitori, cei față de care nu avem antipatie. Să vedem cum funcționează tortura, nu vreți? O carte pe săptămână.

#1. Călătorie într-un suflet de femeie deșteaptă foc. 

Jeni Acterian, "Jurnalul unei fete greu de mulțumit" (1990)

Asta-i fata care zilnic vorbea filosofie și omenesc cu Eliade, Cioran, Dragomir, Ionescu, Țuțea, Ciulei. Iubea, mânca savarine, ieșea în iarbă verde, traducea, trăda.

#2. Despre cum privim femeile.

Adriana Babeți, "Amazoanele. O poveste" (2013)

Nu-i așa că-n diminețile de duminică, în care intră soarele-n tine și te pulverizează, îți vine să te urci pe un cal și să te tot duci? Să te rupă câinii, să te prindă ghimpii, să te huiduie mahalaua - dar tu, parte feminină a oricărui om, să nu te oprești? Asta-i cartea Adrianei Babeți.

#3. Coehlo de Moldova și Creanga lui de aur - cartea iubită a prim-ministrului Cioloș.

Mihail Sadoveanu, "Creanga de aur" (1933)

Coelho s-a născut mai întâi în Moldova. Se numea Sadoveanu. Ca în "Alchimistul", Breb din "Creanga de Aur" se ia după umbre și urme și colindă pustiile lumii pentru a o înțelege.

#4. Basmele care-au legănat generații. Căutarea însăși.

Petre Ispirescu, "Basmele și legendele românilor adunate din gura poporului" (1882)

Tinerețea mea fără bătrânețe - și a tuturor celor ca mine - asta înseamnă: creație și imaginație. O fantă de timp și spațiu, precum cea de pe peronul 9¾ din Harry Potter; precum smârcurile din "Călăuza" lui Tarkovski.

#5. Prietenia pe care o cauți de-o viață.

Mateiu Caragiale, "Craii de Curtea-Veche" (1929)

Carte-drog. Umbli bezmetic. Dă damblaua în tine. În vârtejul boemiei, într-o lume strâmbă, patru bărbați se întâlnesc, se respectă, se sfârtecă. Doar unul îi ascultă pe toți ceilalți și-așa iese cartea.

#6. Cum economia a făcut franjuri România.

Bogdan Murgescu, "România şi Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010)" (2010)

Cartea lui Bogdan Murgescu este epică, nu se rătăceşte în multe cifre, dar nu le ignoră, nu pierde din aerul sobru al economiei, dar nici nu pierde hăţurile în populisme. Este echilibrul deplin pentru declinul vizibil al României.

#7. Lecția de istorie care ți-a lipsit la școală.

Constanța Vintilă-Ghițulescu - “Patimă și desfătare. Despre lucrurile mărunte ale vieții cotidiene în societatea românească (1750-1860)” (2013)

O mașină a timpului cu numeroase arome și detalii. Mănânci la masa săracului, intri în sufrageaua bogatului, visezi ploaia cu cârnați. Suntem în secole trecute. Este vintage, este à la mode, este istoria noastră.

#8. Ce-i prostia asta?, îți zici. Râzi. Și-apoi vezi că ai râs de tine.

George Topîrceanu - "Strofe alese; Balade vesele și triste" (1920)

Topîrceanu ia un detaliu mofluz şi-l desface tandru în piese caraghioase. Autorul îşi joacă personajele pe mână, dar mai maliţioasă decât toate e joaca cu tine, cititorul. Poezia lui pare tâmpită, dar îl răpește pe cititor [...], care-i înjunghiat și se trezește fără ajutor.

#9. Când turnătorii spionau poeți, iar frica înghețase.

Mircea Cărtărescu, Traian T. Coșovei, Florin Iaru, Ion Stratan - "Aer cu diamante" (1981)

Eram în lumea noastră înghețată de acum 30 de ani. [...] Turnătorii veneau la Cenaclu, beau cu poeții, îi trăgeau de limbă - jocul periculos era inclus în creație poate. Greu de găsit inteligență, ironie și creație în același loc, între atâția poeți, în literatura noastră. Doar avangarda a mai avut această bucurie.

#10. Când sunt proști intelectualii români?

Lucian Boia - "Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 și 1950" (2011)

Viziune asupra faptelor intelectualilor români din vremea lui Carol al II-lea până în gaura neagră a comunismului. Documentat, necruțător, ironic este Lucian Boia. Penibil, entuziast, în eroare e intelectualul interbelico-comunist - cu prea puține excepții.

#11. Hexi Pharma de secol XIX. Tragedia lăcomiei.

Ion Slavici - "Moara cu noroc " (1881)

Ghiță și familia lui se mută la cârciuma „Moara cu Noroc”, unde speră ca banii să-l scoată din cenușiul existenței sale: bărbat cu nevastă, doi copii, soacră, viață fără primejdii. Incapabil să stăpânească forța sălbatică a duhurilor locului, Ghiță pierde tot.

#12. Șederea cu sinele la masă. Demnitatea regăsită a mâncatului.

Radu Anton Roman - "Bucate, vinuri și obiceiuri românești" (1998)

Întâi, înainte de 1989, a fost prosteala mâncării. Și-apoi a apărut, parcă din sine, Radu Anton Roman cu cartea sa - și-apoi cu emisiunea sa. Era uriaș ca om, cu vocea lui voluptuoasă. Nu a făcut mare lucru, dar a făcut un gest esențial: a dat demnitate mâncatului.

#13. Este capățâna ta, bre, biet om. Gândirea nu-i o chestie așa, numai pentru intelectuali.

Sorin Vieru & Robert Vieru - "Riscul gândirii" (1990)

Dacă era citită în 1990, cartea asta ar fi schimbat istoria intelectualității noastre, aia câtă este, dar și pe a clasei politice. Literatură de sertar. Una dintre puținele cărți scrise pe vremea înghețată a gândirii comuniste, fără vreo speranță de publicare.

#14. Marea speranță a romanului politic românesc.

Marin Preda, "Moromeții I" (1955)

Până la Moromete ne lipsea țăranul inteligent în literatură. Scrierile lui Marin Preda - „Delirul”, „Cel mai iubit dintre pământeni” - tipărite în tiraje uriașe, circulând clandestin, au hrănit iluzia libertății de exprimare în vremuri înghețate.