“Musafiri la mine-n casă / Fără să-i poftesc vreodată / Am un șoarec, doi păienjeni / Și, din când în când, o fată” - Care-i treaba cu poezia asta?, zici. Ce-i prostia asta? Uite cum e cu Topârceanu: A scăpărat din banalul cel mai banal o poezie de râzi ca prostul. Te prinde și te întrebi: Eu ce mă fac acum? Păi, te-ntreb, tu ce ești? Șoarecul, păianjenul sau fata? Ai priceput? Orice alegere ai face, ești prins, îți place.

["Strofe alese; Balade vesele și triste" de George Topîrceanu (1920). Versiunea tipărită a cărții o poți cumpăra de aici. Sau, dacă preferi versiunea audio, o găsești la Humanitas sub titlul "El major și ea minoră", lectură: Andrei Pleșu. Dacă folosești codul de la finalul postării, ai reducere de 20% atât la versiunea tipărită cât și la cea audio.]

PENTRU CEI PASIONAȚI DE SARCASME DE DOLHASCA - SARCASME LIRICE DE ORAȘ MIC.

Am zis de mic: ce-i cu ăsta? Nu l-am regăsit pe nicio listă. Nici a prietenilor, nici a părinților. Profesorii nu mi l-au predat. Este poet între zdrahoni ai avangardismului românesc. Și doar ironia îl salvează să nu se scufunde în uitare - este epoca lui Urmuz, Blaga, Arghezi. Gândiți-vă la asta.

CINE-I GEORGE TOPÎRCEANU? Băiat de oraș. Născut la Bucureşti în 1886. Învăţătură primară prin Bucureşti şi Şuici şi abandonuri de facultăţi de Drept, Litere şi Filosofie. Topîrceanu şi-a găsit de la început locul în literatură şi n-a avut nici un motiv să-l abandoneze. Puține daruri i s-au dat, atâtea a folosit. Parodic.

Ironia lui Topîrceanu este o formă de viață a poeziei. Și are, astfel, un mecanism. Stai să ți-l arăt.

MECANISMUL DE SCRIS AL LUI TOPÎRCEANU ESTE FĂRĂ CUSUR.

Ia un detaliu mofluz şi-l desface tandru în piese caraghioase. Autorul îşi joacă personajele pe mână, dar mai maliţioasă decât toate e joaca cu tine, cititorul.

Poezia lui pare tâmpită, dar îl răpește pe cititor cu ușurința ritmului, rimei, stării lirice. Odată sedus, cititorul zâmbește de cât de terne sunt lucrurile descoperite, doar că brusc, printr-o toană, o tristeţe „iremediabilă”, cititorul este înjunghiat și se trezește fără ajutor. Lumea aceea ternă e a lui. Unde să se prăbuşească de necaz, unde? „De cine am râs? De mine am râs”.

„Cad grăbite pe aleea

Parcului cu flori albastre

Frunze moarte, vorba ceea,

Ca iluziile noastre.

Prin lumina estompată

De mătasa unui nor,

Visătoare trece-o fată

C-un plutonier-major...

Şi-ntr-o fină discordanţă

Cu priveliştea sonoră,

Merg aşa, cam la distanţă,

El major şi ea minoră...”

(Toamna în parc)

Toate mecanismele sunt uzate: versificaţia, cuvântul, situaţia, imaginaţia, cititorul. Dar ce, nu-ţi vine să zâmbești? Ce, nu te-a păcălit?

SCRIE ANDREI PLEȘU:

“Topîrceanu a fost una din voluptăţile literare ale adolescenţei mele. Un perfect dozaj de meșteşug, emotivitate şi ironie, rezumat graţios al unei Românii belle-epoque, aşa cum îmi place să mi-o imaginez: cu răgazuri civilizate, îndrăzneli citadine şi candori rurale. Se spune, mereu, că poezia lui Topîrceanu este minoră. Se poate. Dar există un minorat sfâşietor al fiecărui fragment de viaţă, dacă îl privim pe fundalul monumental al celor două-trei evenimente majore de care nu scapă nimeni. Majoră cu adevărat e, în fond, numai moartea. Restul e zbaterea minoră a cotidianului, materia trecătoare a unei trecătoare umanităţi. Cu alte cuvinte, restul e Topîrceanu…”.

CARTEA ÎI PLACE EVEI STĂNESCU, SPECIALIST HR:

"Scriu: «Baladele» sunt vesele și triste precum zilele vieții mele. Citindu-le, am sentimentul că trăiesc în epoca bunicilor mei, când nu era... atâta grabă!!! Viața era «degustată», la fel ca dulceața de cireșe amare, întotdeauna, nu mai mult de două lingurițe și, totdeauna, însoțită de un pahar cu apă foarte rece, provenită de la cișmeaua din curte, servite, amândouă, în gradinița casei bătrânești, în zilele toride de vară, la amurgul zilei. La fel ca viața, «curg» și «Baladele», mai «sprințare» sau cu «tristeți provinciale», cu «blesteme» sau greieri ce «ridic-un picioruș». Este gingășie, este milă, este umor, este cleveteală, este...viață normală, demult apusă. Citindu-le și știind că nu se va mai întoarce o astfel de epocă, mă cuprinde, încet, «o tristețe iremediabilă»!”.

SĂPTĂMÂNA VIITOARE, PE #LISTALUIISTODOR, "Aer cu diamante" de Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Ion Stratan, Traian T. Coșovei. O carte scoasă de cei patru în 1980, "în regie proprie" - pe care ne-o va desluși pe istodor.ro, ca cititor, prozatoarea Ana Maria Sandu.


#ListaluiIstodor e o campanie istodor.ro, continuarea proiectului editorial “101 cărți românești de citit într-o viață” (Polirom 2012; e-book-ul aici). Pe istodor.ro veți găsi, în fiecare săptămână, aventura mea cu una dintre cele 101 cărți. Argumentul pentru campanie, aici.

Librăriile Humanitas, care sprijină proiectul, i-au dedicat o pagină specială de unde puteți cumpăra, cu reducere de 20%, titlurile incluse în listă:

- reducerea este valabilă și pentru versiunile ebook

- discountul se aplică în coșul de cumpărături (cod cupon LISTAISTODOR)