Ca Roubini să prevadă criza, a fost nevoie de concluziile istoricilor pe crize şi ascensiuni economice. Noi n-avem Roubini - avem Dăianu păcălit de Cristian Sima, numai şi numai pentru că acceptăm vidul. "Lasă că ştiu eu, frate, cum să-mi sparg banul". Cartea lui Bogdan Murgescu, "România şi Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010)", este despre cum economia a făcut franjuri România, din zorii competiţiei până astăzi. O muncă titanică, pe înţelesul fraierului român.


[Bogdan Murgescu, "România şi Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010)", Editura Polirom, 2010. Versiunea electronică, aici].

EU ŞI “ROMÂNIA ŞI EUROPA”

Am crescut tarat. Într-o lume în care nu era treaba ta nici economia, nici banii din buzunar. Avea grijă sistemul. Cui îi trecea prin cap să fie parazit? O lume îngheţată nu te învaţă nimic. Tone de cunoştinţe de economie politică fără vreo noimă.

După 1989, am investit la Caritas. Am împrumutat 100 de dolari şi am pus-o la Caritas. Am văzut-o înmulţită? Nu. Abia apoi am început să mă interesez de economie. Vroiam să iau suta de dolari înapoi şi-mi doream să dau lovitura. N-a fost să fie, dar creşteam odată cu economia. Astfel încât am fost lovit de decalajul economic.

Suntem înapoiaţi cu 50 de ani - nu ajungem noi nici mâine, nici poimâine din urmă Occidentul. Uite-aşa am trăit. Doar că nu înţelegeam de ce sunt tarat ca om, înapoiat ca ţară. Când s-a întâmplat totul?

PENTRU CEI PASIONAȚI DE ROMÂNIA

Se dau Ţările Române. Studiu de caz. Care a fost principala activitate în aceste țări? Agricultura-comerţul, până-n interbelic. Industria, firavă, concurată de agricultură. Performanţele sunt comparate apoi cu cele ale țărilor nordice, Serbiei şi Islandei. Şi este un joc economic palpitant: când urcă unul, când îl apucă invidia pe celălalt.

Cartea lui Bogdan Murgescu este epică, nu se rătăceşte în multe cifre, dar nu le ignoră, nu pierde din aerul sobru al economiei, dar nici nu pierde hăţurile în populisme. Este echilibrul deplin pentru declinul vizibil al României.

De câte ori România a luat startul la marea cursă economică, tot de atâtea ori şi-a pierdut suflul. De aici, decalaje vizibile, adică starturi ratate. Ce-nseamnă asta? Reforme târzii, lipsa de aplicare a legilor şi reformelor, sămânţă proastă, recolte dezastru, lipsă de transport pentru o recoltă bună, preţ prost pe piaţa europeană.

Uneori lipsă de informaţie, alteori lipsă de inspiraţie sau de pricepere. Este vizibil felul în care sute de ani s-a repetat modelul moşierului atoateştiutor. Nu, nu este vorba, culmea, de acelaşi.

Moşierii tineri nu fac greşelile părinţilor, ci greşelile momentului lor. Adică suntem eroi ai erorilor timpului nostru. Este palpitant, mai ales când vezi comparaţia. Sunt diferenţe, vorba aia, de o sămânţă, de o clipă, de o lipsă de minte.

E ca grâul: când e prost nu ţi-l ia nimeni, când e bun, e belşug peste tot şi e ieftin. Când unii fac porumb, tu faci în continuu doar rapiţă. Citeşte-l pe Bogdan Murgescu. Aşa odisee, cu banii pe masă, te dezvaţă de conspiraţii mondiale contra României.

CINE ESTE BOGDAN MURGESCU?

Nimic spectaculos într-o viață de universitar. Studiu, conferințe, întrebări, idei. Deducții, piste false. Nici nu și-a dat poalele peste cap și nici nu și-a proclamat naționalismul feroce. Știe careva că omul ăsta și-a luat doctoratul? Plictiseala și voluptatea de a deține titluri universitare dobândite pe bune. Din toate aceste puncte de vedere, Bogdan Murgescu este invizibil. Pentru pasionați, și așa se scrie istoria.


I-am luat un interviu lui Bogdan Murgescu în 2011. De ce sunt oamenii loviți de lene?, l-am întrebat. Ce mi-a răspuns am publicat în "Cațavencii", aici.


CARTEA ÎI PLACE LUI CLAUDIU CRĂCIUN, lector universitar:

“Volumul lui Bogdan Murgescu este o istorie puţin exersată în spaţiul academic şi public românesc. Este o istorie lungă, din perspectiva convergenţei teritoriilor care au devenit ulterior statul naţiune România, cu un continent aflat într-o dinamică pe care nu a reuşit niciodată să o preia complet. România este nu comparată cu ţările sau imperiile la care s-a raportat ca model - Imperiul Austo-Ungar, Franţa, Germania - ci cu ţări semi-periferice precum Danemarca, Irlanda şi Serbia, cu care România a avut elemente în comun. Tipul acesta de istorie este rar pentru că este complicat. Trebuie ordonate şi conectate date din epoci şi contexte diverse, mereu schimbătoare şi rezistente la simplificările analitice. Deşi este în primul rând o istorie economică, este nevoie de un istoric dedicat pentru stăpâni volumul de date şi de un sociolog antrenat să le dea sens. Bogdan Murgescu reuşeşte în toate ipostazele şi ne lansează provocarea de a completa o istorie în lipsa căreia întreg universul nostru politic actual s-ar dărâma din lipsă de coordonate.

Volumul este o lectură indispensabilă. Iar acest lucru devine evident când analizăm discursul public românesc, care abundă în referinţe politice culturale, economice şi politice la Europa. Subdezvoltarea economică, inadaptarea politică şi fragilitatea instituţională sunt temeri profunde care nasc reacţii politice puternice, de la cele modernizator-autoritare la cele neo-liberale şi moderat-reformiste. După comunism, recuperarea decalajelor faţă de Europa a devenit imperativ politic. Transformarea a fost dureroasă, iar Europa rămâne la fel de departe. Ne-am apropiat de ea cu ajutorul milioanelor de cetăţeni care au emigrat. Aceştia construiesc o punte între o Europă care pare că a obosit să se mai integreze şi o Românie care pare că a obosit să mai încerce să o prindă din urmă“.

Săptămâna viitoare, pe #LISTALUIISTODOR, "Patimă și desfătare. Despre lucrurile mărunte ale vieții cotidiene în societatea românească (1750–1860)", de Constanța Vintilă-Ghițulescu. O carte pe care ne-o va tălmăci Alina pavelescu, director adjunct la Arhivele Naționale.


#ListaluiIstodor e o campanie istodor.ro, continuarea proiectului editorial “101 cărți românești de citit într-o viață” (Polirom 2012; e-book-ul aici). Pe istodor.ro veți găsi, în fiecare săptămână, aventura mea cu una dintre cele 101 cărți. Argumentul pentru campanie, aici.

Librăriile Humanitas, care sprijină proiectul, i-au dedicat o pagină specială de unde puteți cumpăra, cu reducere de 20%, titlurile incluse în listă:

- reducerea este valabilă și pentru versiunile ebook

- discountul se aplică în coșul de cumpărături (cod cupon LISTAISTODOR)