Ce este “Patimă și desfătare”? O mașină a timpului cu numeroase arome și detalii. Nu-i muzeu: nu te poți abține, pui mâna. Mănânci la masa săracului, intri în sufrageaua bogatului, visezi ploaia cu cârnați. Suntem în secole trecute. Este vintage, este à la mode, cum se poartă cu ifose astăzi; practic, este lecția aceea de istorie care ți-a lipsit la școală și ai vrea s-o înveți mereu.


[“Patimă și desfătare. Despre lucrurile mărunte ale vieții cotidiene în societatea românească (1750-1860)”, de Constanța Vintilă-Ghițulescu, Editura Humanitas. Versiunea tipărită este aici iar ebook-ul aici; ai reducere de 20% la ambele dacă folosești codul de la finalul postării].

PENTRU CEI PASIONAȚI DE SENSUL ISTORIEI, DE IMAGINAȚIA DETALIULUI. După Revoluție, după Piața Universității, primul lucru la care m-am gândit a fost cum să dau viață istoriei. De unde? Știu că nu știam nimic despre Coposu, despre țărăniști și regalitate. Am rămas atunci vreo doi-trei ani fascinat de cărțile vechi.

În torentul rătăcirii mele, o bibliotecară de la Biblioteca Națională mi-a deslușit cum pe marginea cărților acestora erau notații ale cititorilor - multe înjurături, ca pe Facebook, la adresa celor care scriau, la adresa cărții, gânduri mai mult sau mai puțin tâmpite despre om și trecerea vremii.

Un lucru știu bine: mi-a dat seama că istoria, o carte, nu au sens dacă tu nu-I dai sens. Ce este pentru tine cutare întâmplare? Dar furculița din anticariat? Dar arhaismul furat cu pleoapa din cine știe ce postare pe Facebook? Dacă toate acestea nu sunt vizitate și nu le dai sens, nu le înjuri sau le gândești, trecutul este inutil, nu te-nvață nimic.

Constanța Vintilă-Ghițulescu stă departe de tumultul momentului și face viu detaliul istoriei. Este treaba lui Lucian Boia să pună la punct marile cusururi ale istoriei României; treaba Constanței Vintilă Ghițulescu este cu mult mai complicată. Se trezește zilnic, trăiește într-o bibliotecă - cea de la Academie, de obicei - și adună conștiincioasă detaliile unei lumi de care nimeni n-are habar, de care nimeni n-are nevoie.

FOI, CĂRȚI, DOSARE ÎNGĂLBENITE, PLINE DE PRAF. Îți trebuie tenacitate. Sigur, istoricul merge pe linia școlii sociale a franțuzilor de la Annales, cale pe care Vintilă-Ghițulescu a perseverat și mulți apoi au continuat.

CINE ESTE CONSTANȚA VINTILĂ-GHIȚULESCU? Cred că spune totul faptul că a câștigat anul acesta un concurs internațional pentru a face, împreună cu istorici de același caracter, tipul de istorie a detaliului și-n România. Are la îndemână instrumentele principale ale cercetării temeinice: istoria și sociologia ca facultăți și doctorate, are grupul GRiPs de la New Europe College (NEC) - împreună cu Silvia Marton - pentru dezbatere și ne-rătăcire. Astfel de cercetători, precum cei care vin la GRiPs, sunt invizibili pentru ochiul recent, stau departe de lumina reflectoarelor, dar nu este gest de astăzi pe care noi, contemporanii, să nu-l facem disperați, fără lege și tocmeală, fără ca ei să nu-i înțeleagă în sensul lui adânc. Ce-i mai bine când vehemența acoperă greșeala? Să înțelegi, nu?

[Un scurt bio de la Humanitas, aici].

Ca să fii astfel de istoric îți trebuie, printre altele, caracter. Singurătatea cercetătorului, comunitatea de studiu redusă. Poți să te faci de râs, dar și să disperi într-o secundă. Cărțile au meritul acesta al acribiei științifice, dar și al unui stil vital, aprig, fără popas, cum se vrea astăzi.

Pe mine mă binedispun astfel de întâmplări dedemult-dintotdeauna, de la diata* unui Gherasim călugăr în pustietate, la 1785, la diata spitalului Sfântul Spiridon din Iași, de la 1837, cu ciorbalâcuri și jimblă; de furtișagurile eforiei de pâine de la 1847 la banala listă de cumpărături a mamei Catincăi - o fi fost blondă? brună? - în care punea la loc de cinste marcurul, seul, smochinele sau alămâiul; cheltuielile pentru umblătoare ale lui Dumitrache Piersicescu; sau constipația care îi chinuia toată iarna pe străbuni noștri, căci trăiau cu spaima de “corent”; sau cum era întâmpinat mosafirul în Bucureștiul de secol al XVIII-lea. Câteva pagini din carte puteți gusta de-aici.

*diata = testament, prevedere testamentară; din greacă: diátaxis = orânduială; diathéke = testament.

I-AM LUAT TOAMNA TRECUTĂ Constanței Vintilă-Ghițulescu un interviu în care am întrebat-o de viața bărbatului sărac în societatea de la 1800 și despre viața femeii bogate, de șerbet și narghilea. Am întrebat-o, atunci, și dacă era posibilă iubirea dintre ei. Ce-a zis am publicat în Cațavencii, aici.

 

CARTEA ÎI PLACE ALINEI PAVELESCU, director adjunct la Arhivele Naționale:

O carte care te învață cât de mari sunt lucrurile mărunte: hrana pe săturate, cămașa curată, ciubotele noi la Paște, vinul crăiesc, «turta cu compot de poame ce să numește flan», amorul, spițerul și apa caldă”.

SĂPTĂMÂNA VIITOARE, PE #LISTALUIISTODOR, cădem în ironie-poezie. Topârceanu și poeziile lui. Cartea îi place Evei Stănescu, om de resurse umane.


#ListaluiIstodor e o campanie istodor.ro, continuarea proiectului editorial “101 cărți românești de citit într-o viață” (Polirom 2012; e-book-ul aici). Pe istodor.ro veți găsi, în fiecare săptămână, aventura mea cu una dintre cele 101 cărți. Argumentul pentru campanie, aici.

Librăriile Humanitas, care sprijină proiectul, i-au dedicat o pagină specială de unde puteți cumpăra, cu reducere de 20%, titlurile incluse în listă:

- reducerea este valabilă și pentru versiunile ebook

- discountul se aplică în coșul de cumpărături (cod cupon LISTAISTODOR)