Verbul principal este a povesti. A povesti lumea în care trăiești, a putea să îți găsești un unghi de vedere diferit de al altora și de a scrie. Oricare din cărțile de aici sunt câte o lecție de creative writing. Tehnicile, jocul social, felurile de a pune cuvântul ales în ecuația adecvată - pot fi studiate fără abținere și învățate.

Clasic și ștampilat. Memorabil. Societatea spune "ciocoi" celor ajunși în fruntea ierarhiei sociale prin corupție. Lupta patimă-rațiune este "Ion", iar cea datorie-onoare e "Pădurea Spânzuraților". Dragostea cu năluci vine de la "Rusoaica" sau "Patul lui Procust". "Medgidia" și "Soldații" dau seama despre capete de lume: ruralul și mahalaua. Și tot așa.

 

Unknown1863
"Ciocoii vechi și noi - sau Ce naște din pisică șoareci mănâncă" de Nicolae Filimon

Primul roman românesc ne dă rețeta parvenitului.
Ești sărac vai de mama ta. Tu, Dinu Păturică, drept recunoștiință, muști mîinile care ți-au făcut un bine. Ai gloria ta! Schemă a imoralității bună pentru orice epocă.

Cartea îi place lui Cătălin Farcaș, producător tv:
„ O carte pe care cu siguranţă că ar trebui să o citească toţi "Miticii" care-l invocă într-una pe "eternul" Caragiale.”

1920
"Ion" de Liviu Rebreanu

Un om în contratimp. Tragedia iubirii, tragedia pământului.
Când ar trebui să se bucure de dragostea Floricăi, vrea pămîntul Anei. Cînd ar trebui să se bucure de Ana, de familia și pământul lui, pierde totul și tânjește după dragostea Floricăi. Sărac, Ion? Cum, dole, e bogat în dubii.

Citește romanul deciziei, revolta: „Răscoala” (1932).

Cartea îi place Simonei Rădoi, jurnalist:
„Printr-a șasea citeam ca proasta superficială, pe furiș, sub plapumă, la lumina lanternei, Amantul doamnei Chatterley, fară să știu că niște colegi de clasă făceau zilnic ture la o librărie din oraș, pentru a citi de nenumărate ori pasajul în care Ion o posedă pe Ana pe cuptor. Firește, m-am alăturat lor și, pînă la finalul anului școlar, i-am convins că trebuie să citim toată cartea”

padurea-spanzuratilor-clasici-ai-literaturii-romane-liviu-rebreanu1922
Pădurea Spînzuraților de Liviu Rebreanu

Omul „sfîrtecat” de conflictul dintre datorie și onoare.
Procesul de conștiință îl declară nevinovat. Curtea Marțială îl condamnă la moarte prin spînzurare. Este prins, judecat, spînzurat. Nu înainte de a cunoaște prietenia și dragostea.
A se vedea și filmul lui Liviu Ciulei, premiat cu Cannes pentru regie (1965).
Cartea îi place lui Cristian Teodorescu, scriitor și jurnalist:
„N-am dat în damblale protocroniste, dar Pădurea spînzuraţilor bate şi Adio, arme şi Nimic nou pe frontul de vest.”

1927
Concert din muzică de bach de Hortensia Papadat Bengescu
Boală curată. Roman horror.
. Cred că ar fi mai bine văzut ca o „Familia Adamms”. E horror. Nu-i acțiune aici. E un spionaj lent prin căsnicii. Transcrierea senzațiilor stîrnite de idei și bănuite în sentimente. Analiză crudă. Viscere sufletești. Pedanterie „feminină” a notațiilor. Dacă mai vrei o carte maladivă: Blecher - Întâmplări în irealitatea imediată (1936).
Cartea îi place lui Tudor Giurgiu, regizor:
„ Daca mă năşteam Visconti, probabil că ieşea deja un film din toată istoria asta.”

1930
Ultima noapte de dragoste întîia noapte de război de Camil Petrescu

Cartea dublei gelozii între îndrăgostiți, între popoare.
Prima duce la divorț, cealaltă la război. Două universuri ale „fierbințelii” și disoluției idealiste corespunzînd celor două părți ale cărții. Iubire ideală și război eroic „ca-n filme” nu există.
Cartea îi place Corei Moțoc, consilier politic:
„În inventarul vieții amoroase a oricărei femei care se respectă trebuie să existe băiatul rău, artistul damnat și/sau loserul. Dacă Ștefan Gheorghidiu ar fi prin preajmă probabil că aș fi îndrăgostită de el. Păi, cum să nu îți placă un războinic cultivat, inadaptat, bîntuit, care vede idei, te iubește pînă la nevroză, e curajos ca un cruciat și îți mai lasă și o tonă de bani la sfîrșit?”

1930
Baltagul de Mihail Sadoveanu

Legea nescrisă. Chemarea lăuntrică, ancestrală. Continuarea baladei „Miorița”. Primul policier. Primul roman feminist. Roman inițiatic. Roman de dragoste. Scris în transă. 17 zile. Realism poetic.

Cartea îi place lui Tiberiu Cazacioc, project manager:
„ Presiunea poveștii este atât de puternică, încât citim pe nerăsuflate faptele în rostogolirea lor. Și ne îndreptăm avizi spre ultima pagina, ultimele scene, ca să fim siguri că făptașul s-a predat. Ce naiba, îl știam cu toții, încă de la început. De citit.”

1933
Patul lui Procust de Camil Petrescu

De dragoste: sufletele pereche nu pot fi împreună.
Cine nu are în viața lui o Doamnă T, mă rog, un Domn T., nu există. Enigmă, soartă, iubire. Vrei mai mult, nu? Mai mult de Doamna T, mă rog, Domnul T. nu există.

Cartea îi place Claudiei Buzoianu, psihoterapeut:
„ N-am recitit-o de vreo 10 ani cel putin si am redescoperit-o cu o incantare maxima, un deliciu.”

1933
Rusoaica, bordeiul de pe nistru al locotenentului Ragaiac de Gib Mihăescu

Don Quijote în amor.
Cartea asta și iubirea dintrînsa joacă ca undele de apă sînt cînd profunde, cînd ieftine. Mi s-a părut ieftină povestea unui vameș hrănit cu mofturi rusești. Dar cînd mi-am văzut Ragaiacul păcălit, am adăugat: nefericită soartă de bărbat!
Cartea îi place lui Alexandru Bălășescu, antropolog:
„"Rusoaica" mi s-a parut caracterizata de un tip de cruzime realista care releva relatii de putere si dominatie care ne traverseaza si care provoaca contradictii greu de reconciliat.”

1938

Enigma Otiliei de George Călinescu

Stai și te gîndești: nu există nici o enigmă.
Balzacian descris destinul ei, Otilia alege ce este mai bine pentru ea. Iubirea este difuză, alegerea dă putere. Avem analiza unei familii „rupte”, ba de înrudiri îndepărtate, ba de nebunie și manie. Personaje tipice, previzibile. Acțiunea dezvoltată fără surprize. Dar, asta o afli la sfîrșit. Nasol, nu?
Cartea îi place Anei Sișu, PR manager:
„De Otilia mi se leaga nostalgia unei intrebari care m-a chinuit in nopti in care ma culcam visand la Felix, pe la vreo 14 ani. De ce zicea ca moare la 30 de ani, ca nu vrea sa fie o mumie?”

1973, 1977, 1980, 1983, 1985, 1989

Supraviețuiri de Radu Cosașu
Fraza cea mai monstruoasă din literatura noastră. „Monstrul literar” cel mai jucăuș din literatura română!
Cosașul face stilul face cosașul. Detaliul de început este banal, începutul e semnificativ, fraza se umflă brusc în pene cu alte detalii, surprinzătoare, palpitante, captivante, de te zăpăcește și te fascinează.
Cartea îi place Anei Maria Onisei, jurnalist:
„Le-am întâlnit pentru prima dată într-un anticariat din centrul Iașului și le-am citit într-o cameră de cămin din Tudor, cu mochetă verde și mobilier vișiniu. Era în ele unul dintre cei mai frumoși bărbați pe care i-am cunoscut vreodată

1977
Bunavestire de Nicolae Breban

Mediocritatea hîdă.
Un mediocru se-ntîlnește în spirit cu un alt mediocru. Golul unui suflet se împlinește c-o întîlnire miraculoasă, bine spoită cu lucruri prost asimilate.
Cartea îi place lui Eugen Ciocan, regizor și maitre photograph:
„Aceasta este bucuria lecturii romanului Bunavestire. În plin comunism, se vădea posibila viață privată, digresiunea turpitudinilor personale.”

1981
În curte la Dionis de Mircea Eliade
Mitul dansînd pe ritmul fantasticului. Jocul acesta fascinează în basmele modernizate ale lui Eliade.
Cartea îi place lui Matei Martin, jurnalist:
„De Ţigănci m-am îndrăgostit pe loc. De cum am pus ochii pe ele mi-am dat seama că nu voi scăpa aşa uşor de vrajă.”

1997
Viața și faptele lui Ilie Cazane de Răzvan Rădulescu

Uite, domle, Neobișnuitul trece la anchetă.
Cazane Senior face roșii mari. Anchetatorul lui îl torturează „pînă-l înțelege”, este detronat și se apucă de spiritism. Viitorul? Cazane junior inventează obiecte fabuloase. Pune pe urmele acestor eroi un sistem de anchetă tîmp, fără imaginație și obții comicul. Rîzi și intri în jocul narativ, în care cuvîntul are precizie de glilotină a detaliilor, comentează sarcastic și este motor al unei acțiuni mereu interpretabile.
Cartea îi place Oanei Boca Stănescu, PR manager:
„„În livada bunicilor lui Ilie era adunată multă lume. Georgeta ducea în mînă un fund de lemn cu păhăruțe pline. […] Ilie țopăia în jurul mașinii lui de făcut fulgere și dădea din mîini. Lumea chefuia, rîdea, dar pe Colina Ulmului nu se auzea nici un sunet.” Cam de asta am ales romanul de debut al lui Răzvan Rădulescu. Mi-ar plăcea să aflu ce mai face prozatorul Răzvan Rădulescu.”

1999
Mesi@ de Andrei Codrescu

Fantasy. Milenarismul, Apocalipsa și erotica.
Țesătură imagistică adunînd împreună mijloace, farafastîcuri & teorii de ultimă generație cu voluptăți livrești dintotdeauna. Modern, alert, palpitant. Femeile, detectiva Felicity, erotica Andrea și Fecioara din New Orleans și iubirea lor revelează omenirea. Bărbații mari și adevărați Ovidiu, Dante, Confucius, Edgar Poe, Mark Twain, Tesla, doritori fiecare să se joace de-a „Divină Comedie” sînt ceea ce au fost întotdeauna: vehicole și înțelepți ai unui timp ce se face harcea-parcea. „Te iubesc?” „Mă iubești ca pe tine însăți?”. - asta descoperă puțina lume atentă și îngrozită de sfîrșitul ce i se pregătește și i se tot amînă.
Cartea îi place Ioanei Avădani, director CJI:
„Mesi@ este o carte care te convertește. O citești și începi să crezi. Să crezi în frumusețea și fragilitatea omului, să crezi în rapacitatea și ticăloșia lui, în inegalabila elasticitate a minții lui în care toate încap cu asupra de măsură. Să crezi, mai presus de toate, în frumusețea lumii așa cum este, în firele (Sorții?) care se înnoadă pe sub ceea ce ochii nostri sînt învățați să vadă. O carte care te convertește la magicul vieții. Biblie pagina, frate!”

circulnostruvaprezinta-2002
Circul nostru vă prezintă de Lucian Dan Teodorovici
Niciodată sinuciderea nu fu mai haioasă.
Niște cretini ai vieții trăiesc în acolada neagră că-s Dumnezeul vieții lor. Și nu e zi în care să nu împingă la extrem lucrurile. Ăsta e felul lor de a fi. E un bîlci al deșertăciunilor și al muribunzilor. Lași sau curajoși, cum s-or numi, au o idee fixă, o fantezie de a ș-o pune în operă, o sectă a lor și numai a lor și această carte, cu o morală simplă: „MARE ATRACȚIE! CIRCUL NOSTRU VĂ PREZINTĂ UN CAZ UNIC : OMUL-PASĂRE ! O ZI ZBOARĂ, O ZI NU ZBOARĂ. AZI NU ZBOARĂ !”
Cartea îi place lui Vasile Ernu:
“Lucian Dan Teodorovici este poate cel mai consistent prozator al generaţiei sale. Iar dacă ar fi să începem de undeva explorarea acestui autor atunci cred că ar trebui să începem cu Circul nostru vă prezintă. Aici avem un roman în care ne este pusă în scienă viaţa noastră ca un circ povestită cu multă sobrietate, tîlc şi un umor trist aşezat. Un circ al absurdului în care absurdul ne prezentat cu o naturaleţe atît de familiară încît reuşte să ne fure şi să ne scoată şi pe noi în arena sa. Eroii acestui circ însă nu vor să facă minunile şi trucurile magice spre a ne cuceri şi fascina. Eroii acestu circ vor să facă un ultim salt mortal sinugigaş. Ei sînt eroii sinugicaşi care chiar dacă par deseori nişte rataţi. Cel care îi mai poate însă salva nu este autorul ci ultimul magigian. Iar acest ultim magician este cititorul. Încearcă cutia magică Circul nostru vă prezintă. Abia aşteaptă să te provoace.”

degetemici-editia2011--41852005
Degete mici de Filip Florian

Ce-i grav se îngroapă adînc prin datul cu părerea.
Doi descreerați: nimicul și nimeniul. Diavolul narațiunii lui se ascunde în detaliile „Degetelor mici”. Se sapă într-un șantier arheologic și se descoperă o groapă comună plină de oseminte. Un nebun aruncă un bolovan într-o baltă și zeci de cercetători se aruncă după el să-l scoată, să-l cerceteze. Presă, varii anchetatori, antropologi, popi, băgători de seamă, lume de gîndire „mică” și interesată, cu toții își dau cu părerea, vin la „investigația” de pe urmă a propriei inutilități. „O groapă comună” de inși în viață ne este „excavată” cu această ocazie. „Începe indecis” și „se termină nehotărît” - cum spune Ziua domnului în vîrstă. Domle, rămîne ca autoritățile să dea o rezolvare. Autoritățile ficțiunii spun: cartea te prinde.
Cartea îi place lui Răzvan Popovici, supranumit SONORO:
" M-a captivat încă de la prima pagină, fiind o carte pe care fiecare trebuie să o rescrie citind-o, înainte de a-i elucida misterul. Este de fapt un mozaic fascinant din fragmente, povesti, persoane și personaje - o adevărată colecție de "Albumblätter".
Filip Florian a reușit să creeze un basm despre o lume pe care o simt aproape și pe care o recomand cu tot entuziasmul, povestită chiar de pe "veranda umbroasă în care lenevesc balansoarele".

2009
Leagănul respirației de Herta Muller
O crimă „îngropată” a României anului 1945.
Cartea aceasta a văzut lumina lumii în același timp cu acordarea Premiului Nobel pentru literatură 2009 Hertei Muller pentru întreaga sa activitate literară. Coincidență sau nu, din toate cărțile româncei adoptate de Germania, „Leagănul respirației” este cea mai coaptă. Minoritatea germană este livrată sovieticilor pentru a le reface țara distrusă după război. Tipul de răzbunare dementă: voi ne-ați distrus, noi vă distrugem. Doar că sașii aceștia trecuți la munca dejos au atîta legătură cu fascismul german cît are ața cu viața. Leo Auberg este trimis în lagărele de muncă din Uniunea Sovietică. E atît de tînăr că plecarea în lagărul de muncă i se pare o „pedeapsă” tocmai bună venită după mici destrăbălări ale trupului. „Leagănul respirației” este despre supraviețuirea cărnii. E intens, direct la țintă, liric. Cartea este inspirată de supraviețuirea poetului Oskar Pastior (1927-2006) acestei detenții.
Cartea îi place Mihaelei Călinoiu, jurnalist:
„Nu e nimic demodat în a fi un autor personal, nimic desuet în rândurile scrise, agonie şi retrăire, de un scriitor care-şi rămâne fidel, pentru care trecutul este mult mai mult decât sursă de inspiraţie. Asta face valoros romanul „Leagănul respiraţiei” al Hertei Muller, tratarea personală a dramelor deportării în URSS a germanilor din România pentru reconstruirea Uniunii Sovietice. „Port cu mine un bagaj tăcut. Atât de profund şi de îndelung m-am împachetat în tăcere, că nu mă pot nicicum despacheta în cuvinte. Tot ce fac când vorbesc este doar să mă împachetez într-alt fel”. Despachetaţi de cuvinte romanul ăsta şi înveliţi-l în trăiri. Nu o veţi face pentru Herta sau pentru Oskar Pastior, poetul cu care scriitoarea a lucrat la acest proiect. O veţi face pentru voi.”
Cartea îi place și Violetei Neamțu, jurnalist:
„Cred că dacă am avea abilitatea să citim cuvintele exact aşa cum se pronunţă în toate limbile nu ne-ar mai interesa ce ne spun. De aceea atunci cînd mi-am dat seama că „Leagănul respiraţiei” este o carte puțin incoerentă și cu argumentaţii inexacte, n-a mai contat. „Leagănul respiraţiei” îmi şoptea într-un anumit ritm si cu o anumită armonie. Picura, adia, iar conţinutul concret a căzut în plan secundar. Probabil a fost vorba despre muzica interioară a textului. De felul în care curgeau propoziţiile, de modul în care se îmbrăţişeau cuvintele şi, mai ales, de ceea ce m-a făcut să devin în timp ce am citit cartea. Îmi plac cărţile care dansează sub ochii mei, îmi plac cărţile şchioape, pe care le salvează o singură propoziţie, cărţile extremiste care au o singură idee inventată şi reinventată până la saturaţie, în o mie de feluri. Şi de aceea cred că indiferent de ceea ce spun, cărţile au acumulat undeva în subcoştient instrumente muzicale care cântă perfect fiecare în câte o gamă, iar datoria scriitorului se reduce la a doza armonios această muzica. Herta Muller a gasit combinaţia de note câştigătoare în „Leagănul respiraţiei”.

medgidia-orasuldeapoi-47772009
Medgidia, orașul de apoi de Cristian Teodorescu
Oameni și povești văzute de la cîrciuma din gară.
Genul acela leșinat de monografie de localitate? luat în balon. Singurul fel de a scrie o monografie cînd sînt orgolii așa mici într-un loc de mărunțișuri de oameni.
Cristian Teodorescu poveștește ce-a pățit Ștefan Theodorescu în viața lui de cîrciumar al gării Medgidia. Urcarea în lumea bună și decăderea în comunism a cîrciumarului. Uite un fragment. „În certificatul ei de naștere scria Ioana. Numele ei, la Chelu în deal, era Yvonne. În oraș i se spunea Neli. Era înaltă, ochi verzi, roșcovană și avea un fund de vedetă de cinema.” Și curva noastră își urmează destinul fundului ei pînă la Hollywood. Tandru, hîtru, vivace, cinstit. Ineditul generează cartea. Povestire tonică. Plăcere a lecturii. Puterea Poveștii de a fascina. Minimalism narativ plin de măduvă.
Cartea îi place lui Hanno Hoefer, regizor:
„Pentru formula inedită, pentru capitolele care ar putea fi filme de scurt metraj de sine stătătoare, pentru Dobrogea, pentru minoritățile de toate felurile, pentru că un personaj moare din prea mulți ardei iuți mîncați.”

soldatii-54862014
Soldații. Poveste din Ferentari de Adrian Șchiop

Cartea mahalalei, sufletul scursorilor.

Cartea îi place lui Dinu Guțu

Soldații are forță pentru că vine dintr-o zonă mizerabilist-grunge, și poate fi privit atât ca o poveste de dragoste, (altfel decât este obișnuit tradiționalul roman românesc burghez), dar și ca pe o fotografie a tranziției și a Bucureștiului dintr-un unghi antropologic.
Romanul lui Schiop este și unul despre invizibilitate. A celor deposedați, a cartierului rău fămat sau a diferențelor de clasă care cresc într-un București ahtiat de parvenire.
Schiop face și muncă de traducere, oferând cititorului middle-class o imagine crudă, spectaculoasă dar fără falsă morală asupra marginalității.

Cărțile le puteți găsi în Librăriile Humanitas.