Astăzi, când nu se prea citește carte românească, eu zic că sunt cărți care rezistă și sunt de citit. Alese de mine. 101 cărți românești. Nu scriu aici din patriotism, ci din plăcerea de a redescoperi victoria insolită a unei culturi mici: 101 de cărți care spun de povești care ne bucură și ne înalță.

Aș fi chiar curios să-mi spuneți mai multe “de dulce” - de nu vă plac, sau ce impresii v-au făcut aceste ultime opt cărți recomandate.

Fac un popas. Săptămâna viitoare o voi lua de la capăt. E a doua recapitulare, cea pentru un nou prag: vacanța de vară, cu încă opt reamintiri din cele ce vor fi “101 cărți românești de citit într-o viață”. Prima recapitulare, primele opt cărți, ticluite până-n Paște, aici.

Acum:

CARTEA IX / Ion Stratan, Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Traian T. Coșovei: "Aer cu diamante" (1981)

Aer cu diamanteGreu de găsit inteligență, ironie și creație în același loc, între atâția poeți, în literatura noastră. Doar avangarda a mai avut această bucurie. Cartea asta, citiți-o, n-are nimic conjunctural.

Textul integral: Când turnătorii spionau poeți, iar frica înghețase.

Carte tălmăcită de Ana Maria Sandu, prozatoare: „În facultate, ca mai toți colegii mei, am citit «Aer cu diamante» de pe niște xeroxuri proaste. Anul trecut, când s-a reeditat, mi-am cumpărat-o și am recitit-o cap-coadă. Am regăsit un aer de familie și-o poezie care n-a pierdut nimic în cei 30 de ani câți au trecut de publicare. Am redescoperit o naturalețe debordantă, o ironie salvatoare, un livresc care subminează până la os o lume apăsătoare. Altfel spus, o poezie pe viață și pe moarte. Vitale și proaspete, poemele de aici, pe lângă expresivitatea și măiestria lor, vorbesc și despre altceva. Despre atitudine adevărată, fără de care e greu să scrii poezie adevărată în orice timp și orice epocă”.


CARTEA X / Lucian Boia - "Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 și 1950" (2011)

Boia - CapcaneleViziune asupra faptelor intelectualilor români din vremea lui Carol al II-lea până-n gaura neagră a comunismului. Documentat, necruțător, ironic este Lucian Boia. Penibil, entuziast, în eroare e intelectualul interbelico-comunist - cu prea puține excepții.

Textul integral: Când sunt proști intelectualii români?

Carte tălmăcită de Antonio Momoc, universitar: "«Capcanele istoriei» a lui Lucian Boia ne plasează în lumea românească interbelică a intelectualilor. Boia (mă) fascinează prin repunerea în discuție a opiniilor și orientărilor politice ale oamenilor de carte care s-au împărțit în anii '30 între democrați și naționaliști, între cei lucizi și cei prinși în capcana vremurilor.”

 


CARTEA XI / Ion Slavici - "Moara cu noroc " (1881)

slaviciTragedia lui "îți dorești mai mult decât poți duce", tragedia lui Ghiță, cârpaci de încălțări. Tehnic, femeia-mamă, personajul înțelept al lui Slavici, enunță proverbul și sentința. Nuvela devine o exemplificare.

Textul integral: Hexi Pharma de secol XIX. Tragedia lăcomiei.

Carte tălmăcită de Svetlana Cârstean, poet: "Nu știu alții cum sunt, dar eu când mă gândesc la «Moara cu noroc» văd un film hollywoodian în toată puterea cuvântului și cred că pe Lică Sămădău l-ar putea interpreta foarte bine Woody Harrelson. La restul casting-ului mai cuget. Timidul și blândul Slavici, căruia Eminescu îi recitea manuscrisele și i le trimitea apoi la revista «Convorbiri literare», a scris una dintre cele mai puternice și obsedante nuvele din literatura română. O citești și nu se poate să nu fii bântuit de personajele ei vii, verosimile până în măduva oaselor lor fictive. «Multe se zic despre mine și dintre multe, multe vor fi adevărate și multe scornite. (…) Voi fi făcut ce voi fi făcut, nu-i vorbă, dar am făcut așa, că orișicine poate să creadă ce-i place, însă nimeni nu știe nimic. (…) Eu voiesc să știu întotdeauna cine umblă pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice și cine ce face și voiesc ca nimeni afară de mine să nu știe. Cred că ne-am înțeles?», zice Lică, și eu îl cred. Uneori îl cred mai mult chiar decât pe Vitoria Lipan, deși și ea, dacă ar interpreta-o Anna Magnani…".


CARTEA XII / Radu Anton Roman - "Bucate, vinuri și obiceiuri românești" (1998)

radu anton romanOperă gustoasă și de vastă compilație. Radu Anton Roman reînvie nu doar cărți uitate, dar pune laolaltă sărbătorile și tradițiile românești, mâncărurile și băuturile ce se cuvin și ce există, cu tainele și facerile lor, pe tărâmul României profunde. Festinurile stomahului și ale minții: alivenci, alviță, azimă, balmoș, băbușoare, borș de leurdă, boți, bujeniță, bulz, bundărete, chisăliță, chilcă, chișcă, ciuci, întoarse de ștevie, scrob, lapte de bou, lapți pane, lișițe, măcinici, papară, peltea, pogăci, posmagi, puțișoare, rotocoale de berbec. Scordolea, sângerete, sfârâială, taci și-nghite, toci, zabic.

Textul integral: Șederea cu sinele la masă. Demnitatea regăsită a mâncatului.

Carte tălmăcită de Nicolle Birta, bistromargot.ro: "Pe RAR nu-l citești - îl savurezi. RAR nu te învață în «Bucatele…» sale despre mămăligă, despre vinurile mioritice sau brânzeturile carpatine - el este mămăliga, vinul mioritic și plaiurile carpatine! Despre (capod)opera lui RAR nu vorbești ca despre o moștenire culturală, el însuși este moștenire culturală, identitate românească, patrimoniu. Și poate nu întâmplător numele său este abreviat așa. Pentru că trecerea sa prin peisajul românesc a fost ceva, hm, cum sa-i spun…? Ceva RAR. La «Bucatele... » lui Radu Anton Roman nu poți să te raportezi altfel decât ca la un ritual".


CARTEA XIII / Sorin Vieru & Robert Vieru - "Riscul gândirii" (1990)

sorin vieruNu-ți vine să crezi ce-ai pierdut necitind această carte! "Riscul gândirii", dacă era citită în 1990, ar fi schimbat istoria intelectualității noastre, aia câtă este, dar și pe a clasei politice, cum a ajuns.

Textul integral: Este capățâna ta, bre, biet om. Gândirea nu-i o chestie așa, numai pentru intelectuali.

Carte tălmăcită de Alex Păun, specialist PR: "Cum gândește un om foarte învățat? Cum vede lucrurile cineva care știe mai multe limbi moderne (engleză, franceză, germană, rusă) și care poate citi în greacă și latină? Cum arată universul și societatea, dacă cel care le privește a trecut prin filozofie (ca traducător de Platon, între altele), prin istoria logicii (ca cercetător și profesor universitar), prin literatură (ca poet)? Cum își croiește discursul un om a cărui minte poate urmări un auster raționament de matematică superioară, dar care știe să se desfete și cu înaripările artei (film și muzică, în primul rând)? Personal, am căpătat un posibil răspuns la aceste întrebări citind, cândva, «Riscul gândirii», lucrarea filozofică publicată de Sorin Vieru în anul 1990. Scrisă împreună cu Terente Robert, prieten și colaborator de lungă durată al lui Vieru, cartea tratează o gamă foarte variată de teme și amintește, prin forma sa colocvială, de dialogurile lui Platon. Douăzeci de ani mai târziu, cei doi autori au livrat și un fel de continuare a lucrării, în volumul «Noile riscuri ale gândirii politice»“.


CARTEA XIV / Marin Preda, "Moromeții I" (1955)

morometiiEste un lucru evident: un țăran ca cel al lui Marin Preda este o creație, o ficțiune. Cartea este scrisă, mai mult, într-un moment istoric rău pentru idealizarea de orice fel a țăranului. În 1955 mulți dintre deținătorii de pământ erau băgați la pușcărie politică - unii pentru că nu voiau să se bage la "colectiv", alții pentru că aveau prea mult pământ. Cartea a dat filmul lui Stere Gulea, cu Victor Rebengiuc în rol principal. Oricât mi s-ar spune, cartea îi rămâne superioară.

Textul integral: Marea speranță a romanului politic românesc.

Carte tălmăcită de Cristian Preda, profesor de politologie: „Primul volum din Moromeții a fost citit la apariție ca un tratat de sociologie rurală: toată lumea a înțeles că e vorba despre destinul unei familii de țărani îndatorați si cu copii proveniți din căsătorii diverse. Volumul al II-lea a fost citit, sub Ceaușescu, ca un manifest politic: activiștili comuniști ajung la sate și schimbă nu doar economia, ci și moravurile. Azi, romanul lui Preda poate fi văzut altfel: primul volum - ca un manifest politic anti-liberal, al doilea ca sociologie a satului românesc lovit de comunism. Marin Preda s-a vrut un scriitor politic - și a reușit să fie.”


CARTEA XV / Anton Pann, “Povestea vorbei" (1847)

anton pannOricât o fi cules el, forța cea mare este să faci astfel de colaje colosale de înțelepciune și fapte de ocară. Despre cusururi și urîciuni, despre pedanți și copilăroși, despre vorbire, despre minciuni și flecării.

Textul integral: Decalogul în versuri, hazliu ilustrat cu povești de viață.

Carte tălmăcită de Sorin Gherguț, poet: „Figura mea favorită în Povestea vorbei e non sequitur. În seriile de zise și zicale de prin lume adunate și iarăși la lume date de Anton Pann sunt, din loc în loc, unele care seamănă, dar nu se adună. Fix ca-n viață: tertium (non) datur. Contigența-și țese – reiau: conjuncțiile consecutive atîrnă-n păienjenișul contingenței. Conjuncțiile atîrnă consecutive-n păienjenișul contingenței. Vorbim despre Povestea vorbei.”


CARTEA XVI / Andrei Oișteanu, "Narcotice în cultura română. Istorie, religie și literatură, Polirom" (2010)

narcotice_in_cultura_romana_-_andrei_oisteanu_2Avem o practică dintotdeauna. Omenească, de a trăi clipe de ieșire din sine. Magică, dacă acesta este un exercițiu social, terapeutic. Este o istorie de scriitori și de feluri prin care aceștia își sucesc mințile creativ. De a o lua razna, de a găsi fericirea sau sursa ei. Oișteanu seduce prin incursiunea în mentalitățile veacurilor, prin legăturile pe care le face cu gândirea magică, mereu un reper.

Textul integral: Scriitorii din manuale și drogurile lor: Cantemir, Odobescu, Caragiale, Eliade, Cioran, Cărtărescu. Ieșirea din sine.

Carte tălmăcită de Cristina Foarfă, bookaholic.ro: "Într-o vreme când agenții ale statului, nu spun care, vorbesc nediferențiat despre drogurile care dau dependență (toate!) sau ucid și fac campanii fie ridicole, fie jignitoare și discriminatorii față de cei care au încercat, punând totul în aceeași oală halucinogenă, cartea lui Andrei Oișteanu e un semn de normalitate. Da, se consumă stupefiante. Da, le-au consumat de-a lungul istoriei și “statuile” de pe soclurile înalte și cam prăfuite (nu din vina lor!) ale culturii române. Multe dintre chestiile alea pe care le învățăm la școală au fost scrise sau făcute, oroare, pe diverse narcotice. Cartea lui Andrei Oișteanu este fascinantă. Andrei Oișteanu nu judecă, își păstrează neutralitatea, nu condamnă, nu încurajează și nu generalizează. E un uriaș exercițiu de documentare, de punere în context și analiză riguroasă, astfel încât îți dai seama cum fiecare epocă a avut narcoticele ei preferate sau cum unele texte literare, de exemplu, sunt rod al creativității potențate de droguri. Și uite cum mai avem încă o cheie de lectură, alta decât cea de manual, pentru Ion Barbu, Mircea Eliade, Alexandru Macedonski, Ion Vinea sau Alexandru Odobescu, ca să enumăr doar câțiva".


#ListaluiIstodor e o campanie istodor.ro, continuarea proiectului editorial “101 cărți românești de citit într-o viață” (Polirom 2012; e-book-ul aici). Pe istodor.ro veți găsi, în fiecare săptămână, aventura mea cu una dintre cele 101 cărți. Argumentul pentru campanie, aici.

Librăriile Humanitas, care sprijină proiectul, i-au dedicat o pagină specială de unde puteți cumpăra, cu reducere de 20%, titlurile incluse în listă. Folosiți codul de cupon LISTAISTODOR la coșul de cumpărături. Reducerea e valabilă și pentru ebook-uri.