lucian_boiaDin cărțile lui Lucian Boia eu am învățat istoria. Și interpretarea semnelor istorice. Astfel, în proiectul meu privind "dezvățul în învățământul românesc", Lucian Boia este Curiozitatea. "Cum a funcționat el?" sub dictatură, cum a învățat, cum a ajuns profesor universitar, cum acum spune: abia am așteptat să scap de hățurile birocratice ale profesoratului pentru a-mi vedea de proiecte." Și ritmul despăducherii istoriei și minții naționale este de o carte de an. Ultima, cum altfel, despre mitul Eminescu. Cîteva idei principale. Apoi, citiți interviul în integralitate.

 

 

Dacă nu era istoria… eram un ratat absolut.

Am învățat destul de puțin din școală, nu simt că aș fi fost format de școală

Istoria pe care eu o scriu nu are legătură cu școala, poate e puțin scandalos ceea ce spun

În '962 am ajuns la Istorie când ținerii ajungeau ingineri

Căderea comunismului mi-a dat o incredibilă șansă de a scrie, de a fi un om liber.

Ar fi culmea să avem un sistem performant într-o tară care nu e performantă în niciun domeniu.

Patriot să nu-ți faci de râs nația, nu poți să mai scrii istoria cu daci, rădăcinile noastre… nimeni nu te ia în seamă cu un asemenea discurs.

 


Am avut șansa-neșansa de a parcurge regimul communist în întregime.

Am prins toată perioadă comunistă. În 1951 eram în clasă întîi. Între '58-'62 am fost la Bălcescu (Liceulde băieti 1, Sf Sava). '62-'67 facultatea de istorie. Nu știu cât de mult voi fi agreat pentru ceeace spun, cred, sincer, am învățat destul de puțin din școală, nu simt că aș fi fost format de școală. Șansă/neșansă, greu de explicat. M-am născut într-o familie de intelectuali, cu o bibliotecă plină de cărti vechi, importante. De mic răsfoiam un Larrosse. Mi-am făcut cultură autodictat. Asta e cultură mea autentică. Bineînțeles, ceva am învățat la școală, dar trăgînd linia, nu am învățat prea mult. Istoria pe care eu o scriu nu are legătură cu școala, poate e puțin scandalos ceea ce spun.

Eu era să nu fac scoală niciodată.

Ai mei așteptau să vină americanii. Când în '50 trebuia să merg, ai mei spuneau să-i așteptăm pe americani, se aștepta să vină americanii. Atunci mi-a tot fost amînată intrarea în școală. Am intrat cu întârziere. Nu m-a impresionat invătătoarea, școala, nu, nu aveam   un dispreț față de școală, dar știam de acasă să scriu- să citesc. Nu am detestat școala, dar nici nu am iubit-o. Aici ține de firea mea, firea mea rebelă.

De ce istoria în comunism?
Era istoria mea, nu a lor, atenție. În '53-'54 vroiam să mă înscriu la un cerc de istorie la Palatul Copiilor. Mama când a auzit mi-a spus să mă retrag imediat. Eu m-am hotărăt asupra istoriei, după ce am avut revelatii privind marinăria, influențat de lecturile mele din mansarda bunicului. Era în mine această istorie, citită în biblioteca bunicului meu, din Cîmpulung, plină de ziare, cărți din perioadă interbelică. A avut o reacție chimică. De la bun început am vrut istoria și nu m-a deranjat că se făcea istoria lui Roller. Nici acum nu-mi pasă mie de istoria Academiei. Am istoria mea.

Examenele?
Doamne, eram capabil să învăț. Reproduceam istoriile lor, eram șef de promoție, am rămas la facultate. știam să dau examene, bun. Nu mă puteam pune invers, mă dădeau afară din facultate! Mi-au mai plăcut geografia, literatura…  am cunoștințe, dar nu ca să ajung un specialist. În '962 am ajuns la Istorie când ținerii ajungeau ingineri. Cînd diverse rude au aflat că merg la istorie mi-au spus: "ce, ești idiot că să mergi la istorie?" Eu sunt nul la matematică, mai mult de calculi curente pt matematică ce-mi folosesc istorie nu-s bun la nimic. Dacă nu era istoria… eram un ratat absolut.

Poziția mea a rămas mediocră în facultate.

Am rămas preparator pînă în '67, am rămas 6 ani preparator, asta însemna că ieșeam din sistem, așa ceva nu exista, trei ani era obligatoriu. Mi-am luat doctoratul, dar degeaba. Lector am rămas în comunism. După 1989 am ajuns professor. Dacă în România nu ar fi fost comunism, mi-ar fi fost cu mult mai bine.

De asta sunt sigur: am stat în facultate în ciudă comunismului.

Comisia de Istoriografie a pornit după Congresul de istoriografie ținut în Romănia, am lansat ideea, ideea a prins, un francez a fost entuziasmat. Am avut șansa de a se ține congresul aici și Istoriografia a fost pretextul meu de a ieși din țară, mă sufocam cultural aici, fusesem doar la Praga. Știți, românii nu mi-au oferit nicio bursă în viața mea. Nu e timpul pierdut. La Praga am studiat pentru teză mea de doctorat, despre Eugen Brote. După 1980, am reușit să ies din țară, prin  istoriografie, dar cu mari dificultăți.

În comunism, erau două condiții: să fii un comunist de nădejde și...

Eu nu eram nici rău, dar nici bine văzut. Nu eram fiu de muncitor, nu erau motive nici de promovare, dar nici de dat afară.
Cealaltă soluție: pile. Eu nu am avut niciodată pile. Sunt la fel de nul la relații ca și la matematică. Asta se reflectă în publicații. Mulți se intreabă cum nu am publicat nimic înainte. Cred ei că nu am publicat, dar cu greu și doar în zonă universitară. Practic, nu am avut acces la edituri.

Boia - Decan

După Revoluție, mi s-a propus să fiu decan al la Istorie, a fost un moment de dictatură studențească, era un maniheism evident, toți studenții au murit la revoluție, toți profesorii sunt comuniști. Mi s –a propus să fiu decan. Am spus "Nu". Am spus: cariera mea s-a terminat. Și, efectiv, s-a terminiat. Nu mi-am dorit să fiu decan, rector, președinte al României. Am refuzat și a două oră decanatul. Nu am avut nicio funcție. Nu mi-e frică de ierarhie. Căderea comunismului mi-a dat o incredibilă șansă de a scrie, de a fi un om liber. Nu mă pricep la toate, singurul meu talent e să scriu. Să fiu lăsat în pace să-mi scriu cărțile.

Legea Funeriu
De mult vroiam să ies la pensie. A fost ultimul pas spre libertatea deplină. Funeriu cu legea asta m-a ajutat. A fost o despărtire în termeni succinți. O doamnă de la secretariat mi-a spus: din acest moment contractul cu universitatea București s-a terminat. Bine, doamnă! A sunat scurtul ceremonial. După aceea, s-a revenit, ca-n România, dar nu m-a mai interesat să revin în niciun fel. Sunt un om deplin liber, care scrie.

Să nu se înțeleagă altceva: nu preconizez desființarea învățământului.

Impresia mea, vreau să fiu sincer, sistemul românesc nu m-a ajutat prea mult. Dar eu cred că o societate nu poate fi performantă fără un sistem performant de învățământ de care eu, cel puțin, nu am beneficiat.

La noi?

Ar fi culmea să avem un sistem performant într-o tară care nu e performantă în niciun domeniu. Sunt urmările comunismului plus insuficiențe mai vechi. E o mare anarhie a valorilor, aproape nu contează dacă ești excelent sau execrabil. Sunt și oameni f buni, dar sunt și oameni care nu au ce căuta. Toți ocupă poziții similare. Priviți la Drept, doctoratul lui Ponta, nu e la Caracal, ci la București.

Politicul
E lipsă de interes a multora, de fapt. Pe cei mai mulți îi interesează să câștige, să urce în ierarhie, în rest, și-au sabotat propria lor poziție lăsand să inflorească sistemul imposturii. Priviți anuarul Academiei din anii '30, numai nume de dicționar. Astăzi, sunt câteva nume de acest tip, dar în rest, nu au ce căuta. Cel mai greu de prevăzut e cum se alege grâul de neghină. Reforma lui Spiru Haret a durat juma de secol, acum avem reforme de un an, maxim. Suntem o societate Atomizată, anarhizată.

Lipsă de sistem se reflectă în reflexele, scandalurile naționaliste.

Răman, dar deja au început să apară și părerile celelalte, deschise, occidentale, echilibrate. De fapt, asta nu se înțelege în sistemul nostru analfabet și anarhic, problema nu mai este ce se întâmplă cu România, problema e cum va arăta Europa peste 20 de ani.

Patriot să nu-ți faci de râs nația, nu poți să mai scrii istoria cu daci, rădăcinile noastre… nimeni nu te ia în seamă cu un asemenea discurs.

Noi între noi ne mai luăm în seamă. Istoriografia noastră nu interesează pe nimeni. ți se pare că ești un mare patriot, cu un asemenea discurs, pentru cine? Cei care fac circul din Parlament, primministrul Ponta cu mîndria lui de a fi român... nu cred că sunt patrioți. Patriot = să faci acum ceva important pentru comunitatea ta, adaptându-te la ziua de azi.