12201017_10206525929700540_1335721120_n

Marc este astăzi student la Antropologie, Universitatea din București.
Răspunsurile lui despre învățământul liceal sunt greu de dus pentru un părinte ca mine. Copiii au trecut nu prin șcială, ci prin traumă:

- Am început să copiez și să mint de frică
- Metodele profesorilor:: Metoda "o să vă distrug viața și o să-mi facă mega-plăcere"
- Convocările "limbii de lemn" din Amfiteatru
- Când am auzit rostit cuvântul "căcat" în prezența unui profesor
- Ai colegi mișto (eu am avut din fericire și în clasă și în școală) și doi-trei profesori care sunt mai dezbubuiți
- Gogoșarul De Aur pentru cea mai ciudată și deplasată oră cu un profesor.
(Foto: Vlad Ciutacu)

1. Ești în mijlocul evenimentelor urbane. Inițiativă, creativitate. Cît de mult te-a format școala pentru toate acestea?

Destul de mult, dar indirect. Cam o dată la două luni eram trimiși în amfiteatrul liceului și cineva ne prezenta un proiect obscur. Problema era că indiferent de persoană sau de proiect, toți sunau la fel, de parcă au citit toți aceleași cărți despre public speaking și și-au înăbușit personalitățile în favoarea minunatelor self-help-uri. În a 11-a am început să nu mă mai prezint la aceste convocări, preferam să stau în curte până la următoarea oră. Asta dacă nu rezulta că vom primi absență. Mi-am dat seama că mai bine ții un discurs personal, decât să folosești un limbaj total de lemn, oricât de bine pus la punct ar fi el.
Pe de altă parte, am învățat că discursurile nonșalante trebuie păstrate pentru exteriorul învățământului românesc. Am pierdut unul dintre singurele proiecte (dacă nu chiar singurul, acum că mă gândesc mai bine) extracurriculare mișto ("Education a l'image") din cauza unei discuții mai libere cu Vanina Vignal, regizoarea filmului "Apres Le Silence". Cele două profesoare de limba franceză au fost foarte iritate de "lipsa de respect" din partea regizoarei. Ce-i drept și mie mi s-a părut extraordinar că realizatoarea a avut curajul să le vorbească profesoarelor cum ne vorbea nouă. Și cred că a fost prima și ultima oară când am auzit rostit cuvântul "căcat" în prezența unui profesor. În urma discuției, parteneriatul nostru cu proiectul s-a terminat instant, chiar dacă trebuia să mai vedem un film din cele din program în anul acela. Dar astea sunt riscurile când ai la clasă o profesoară bigotă, xenofobă, rasistă și homofobă (oh, da) și încă una foarte conservatoare (nu în modurile menționate mai sus, ceea ce e totuși mai ok).

2. Cum e la școală? Vin profesorii? Ce metode au în predarea orelor?

La școală e cum spune toată lumea că e. Eu eram de obicei undeva între letargic, enervat și amuzat din orice. Dacă ai colegi mișto (eu am avut din fericire și în clasă și în școală) și doi-trei profesori care sunt mai dezbubuiți, treci prin primii doi ani ușor. Din al treilea an, lucrurile nu mai merg chiar așa. Sunt foarte puține faze care reușesc să-ți facă ziua mai bună instantaneu. Dacă te gândești la ele când ajungi acasă, te bucuri mai tare de moment.
Profesorii veneau la ore de obicei. Dar veneau și ne povesteau cioace de la alte clase, sau dispute comice cu alți profesori. Unii își lăsau lucrurile în clasă, plecau, se întorceau în ultimele 10 minute și dictau 2 pagini. Alții ne certau că nu suntem precum elevii pe care îi au / i-au avut la alte licee. O profesoară (d-na Bigotă de mai sus) ne-a povestit în detaliu și în lacrimi cum i-a murit copilul în Franța. Experiența asta primește Gogoșarul De Aur pentru cea mai ciudată și deplasată oră cu un profesor. Bref, dacă ar fi să dau un procentaj aproximativ al orelor în care chiar s-a făcut școală din cei 4 ani de liceu, ar fi undeva pe la 65%. Am și chiulit destul de mult, cam 10%.
12179972_10206525929660539_1859702375_nMetodele profesorilor sunt cam așa:
a). Metoda "lasă-mă să nu te las": faci proiecte, iei o notă între 7 și 10, teste nu prea se dau, în timpul orelor poți să asculți muzică, să mănânci și de obicei să și pleci.
b). Metoda "am intenții bune, dar nu sunt suficient de pregătit cât să mă iei în serios" sau "am intenții bune, dar sunt o persoană de căcat până la urmă": nu dezvolt aici pentru că se înțelege ideea, doar menționez faptul că asta e metoda cea mai întâlnită.
c). Metoda "merge": predare constantă și detaliată, proiecte, ascultări, teste, nimic ieșit din tipar, dar măcar rămâi cu ceva în cap.
d). Metoda "așa da": în cadrul orelor se pot simți dragostea profesorului pentru materie, faptul că are o cultură generală masivă și frustrarea că-l ascultă mai puțin de jumătate de clasă.
e). Metoda "ora de religie": un deliciu pentru orice om.
f). Metoda "o să vă distrug viața și o să-mi facă mega-plăcere": aici o să povestesc despre profesoara mea de română, doamna R. În clasa a 9-a m-am bucurat destul de tare când a început să ne recite bibliografia. Pentru fiecare roman, nuvelă sau poezie aveam stabilit un număr minim de pagini pentru rezumatul sau comentariul textului. Eram foarte convins că genul ăsta de rigoare o să mă ajute să iau o notă foarte bună la bac. În primul an mi-am făcut temele, am citit cărțile, am scris rezumatele și comentariile. În mare parte. În al doilea an, n-am mai fost în stare să fac față. Cărțile erau oribile. Plus că sunt sigur că aș fi dat mai mult randament dacă nu dubla bibliografia obligatorie cu Buzura, Breban, un Sadoveanu obscur (în fiecare an) și alți scriitori mediocri care nu erau în programă.
Am început să copiez și să mint de frică, pentru că dacă nu aveai rezumatul / comentariul / caracterizarea pe care o ceruse în ziua X luai nota 4. Dacă se prindea că l-ai copiat de pe net, sau că l-ai copiat de la cineva din clasă și nu știai fragmentul ĂLA din carte, luai nota 3, sau în cel mai rău caz (asta depindea de starea ei și de cât de tare te agrea) nota 2.
În clasa a 11-a, m-am prezentat fără rezumatul la "Ion" (minim 10 pagini). Am luat 2 de 4 în urma acestui eveniment. Cred că prima oară am chiulit de la oră și mi s-a pus nota în absență. A doua oară, m-am prezentat, m-am scuzat și mi-a pus iar 4 și m-a obligat să-mi chem părinții la școală. A trebuit să o urmăresc cum îmi hiperbolizează fiecare acțiune în fața alor mei. M-a umilit și m-a înjosit cu mult peste acțiunile mele. A plâns mama, tata s-a enervat până peste poate, dar am înțeles că n-aveam cum să am credibilitate în momentul ăla. În a 11-a am chiulit mult, am avut cea mai mică medie din toți anii de liceu (8 și ceva), etc. Mi s-a spus că "n-ai cum să te faci scenarist dacă nu l-ai citit pe Rebreanu", am lăsat capul jos și mi-am făcut rezumatul. M-am așezat la birou și timp de trei zile am copiat și am reformulat pasaje din carte și două caiete luate de la colegi. M-am prezentat cu rezumatul de 18 pagini și cu caracterizarea de 4 pagini la școală și am luat nota 9. A fost una dintre cele două note de 9 pe care le-am luat eu la română în cei 4 ani de liceu (n-am luat 10 niciodată). Am ieșit în pauză după oră și după ce i-am spus primului prieten pe care l-am întâlnit că am luat 9, am lăcrimat. Nu pot să-mi explic de ce nici până în ziua de azi. Pot să descriu sentimentul ca fiind o fericire sinistră.
În a 12-a, abia mă sinchiseam să mai copiez. La începutul anului, doamna R. ne-a comunicat că până pe 1 octombrie trebuie să avem rezumatele la 5 romane pe care nu le studiasem cu un an înainte. Am chiulit până când atelierele de creative writing și de actorie pe care le făceam eu cu persoana mea în curtea liceului în timpul orelor au început să dea roade. M-am dus la doamna R. și i-am rostit și i-am jucat un text care suna cam așa: "Doamna R. Știu că v-am dezamăgit pe dumneavoastră, pe părinții mei și mai ales pe mine, dar o să vă rog să mă mai păsuiți cu rezumatele… " M-a crezut, m-a așteptat cu rezumatele și până la urmă am prezentat doar două rezumate. Doar că acum trebuia să mă acopăr și în fața părinților, pentru că strânsesem multe absențe. Am mai chiulit de la două ore de română și mi-am construit o poveste perfectă despre cum m-am îndrăgostit de o fată de clasa a 10-a din liceu și cum a trebuit să chiulesc pentru DRAGOSTE!, deoarece nu avem aceeași prieteni și ea are alt program decât al meu la liceu, bullshit bullshit. După ce-am gândit-o am spus-o la câțiva prieteni din curte ca să văd dacă are "plotholes". Am ajuns acasă, i-am zis-o mamei, m-a crezut și eu m-am dus în casă, extrem de uimit de cum te determină literatura slabă să gândești o idee de literatură credibilă.
Dar na, asta e doar o bucățică din experiența mea personală cu ea. Aș putea să continui, dar oricum m-am lungit. Vreau doar să mai zic că pe lângă personalitatea oribilă, reușește cu brio să fie și un profesor slab. Sigur că știe povestea/ versurile operei pe care o analizează, dar explicațiile ei sunt cele mai ilogice pe care le-am auzit eu vreodată de la un profesor de română. Nu cred că înțelege ideile a cel puțin jumătate din operele pe care le-a predat. Ea prezintă "Cel mai iubit dintre pământeni" de Marin Preda ca fiind un roman postmodern.
Și totuși e cel mai puternic profesor din tot liceul. A dat profesori afară din liceu pentru că așa a vrut ea. Spune că nu vrea să devină directoare pentru că iubește copiii și iubește să vină la clasă. Am auzit asta de cel puțin 100 de ori în cei 4 ani de liceu. Nu e adevărat.

3. Copy/paste de pe net, meditațiile. Sunt modă/must?

Un must la modă! Asta dacă ți se cam rupe de liceu -cazul meu. Astea au fost tehnicile mele de supraviețuire până la urmă. Eu fără meditații nu cred că luam note așa mari la bac. Și am avut noroc pentru că, de exemplu, la română am avut o meditatoare care reușea să-l facă și pe Ion Pillat interesant.

 

FOTO: Ciutacu