Solomon-Marcus-mediuAșteptam acest articol. Când i-am luat interviu pentru proiectul despre Învățământ, acum o lună, Solomon Marcus mi-a vorbit de analiza sa ce va apărea în "România literară". Iată, acest articol apărut. Dacă Dana Papadima a explicat ieri motivele acestor de-naturări, astăzi Solomon Marcus realizează cea mai importantă analiză a efectelor negative ale manualelor.

Iată câteva idei principale, articolul însă merită citit în întregime.

Școala nu este un prieten al limbii române.

E cineva care monitorizează ansamblul programelor, manualelor, datoriilor la care trebuie să facă faţă un elev? Un tur de orizont al acestora arată clar că răspunsul e negativ şi un exemplu vă va arăta de ce proporţii este agresiunea care se comite la adresa adevăratei învăţări, la adresa limbii române şi la adresa sănătăţii psiho-somatice a elevilor.

Obezitatea unor manuale e o boală veche, la manuale se adaugă tot felul de culegeri, antologii etc., proliferarea concursurilor de tot felul, la care competiţia e tot mai frecventă în dauna educaţiei, sufocă viaţa şcolară. Prea mulţi profesori par a crede că disciplina lor e unica datorie a elevilor.

Mii de termeni noi şi de date de tot felul într-un manual de o sută de pagini

La pagina 23, luată la întâmplare, din Manualul de biologie de clasa a IX-a (Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2004, 112 pagini; autor Elena Huţanu) se află peste 30 de termeni şi date, după cum urmează: filumul Porifera, calcarea, desmospongia, hexactinellida, spicuiri de carbonat de calciu, ectomezenchim, mări tropicale, adâncimi de două mii de metri, sycon ciliatum, spongieri, siliciu, sinciţii, rhisopotterion crierosum, un spongier de numai 19 cm înălţime filtrează peste 20 de litri de apă pe zi, bureţi de baie, artropode cu tegument moale, celenterate, simetrie radială, didermice, dulcicol, octoderm, endoderm, mezoclee, celule mioepiteliate, cnidoblaste, celule flagelate, hydra viridis, hidra, cilii celulelor, planulă, polip, meduza hydrozoa, scyphozoa, anthozoa. Cele mai multe pagini oferă acelaşi spectacol. Lucrurile sunt prezentate pur descriptiv, uniform, nu se distinge niciun principiu de ordonare, nu se manifestă nicio milă faţă de capacitatea de memorie a elevului.

O triplă agresiune: la adresa biologiei, a limbii române şi a sănătăţii elevului

Numai la biologie? Nu! La mai toate disciplinele

O proliferare a detaliilor nesemnificative amestecate cu fapte care merită atenţie, dar care nu beneficiază de un comentariu care să le explice semnificaţia. Câteva exemple, între atâtea altele: iraţionalitatea rădăcinii pătrate a lui 2 este expediată în manualul de gimnaziu ca un fapt oarecare; la fel, infinitatea mulţimii numerelor prime, căreia Dan Barbilian îi închinase un adevărat poem. Dar descoperirea izomerismului chimic nu are o soartă similară în manualele de chimie? Şi aşa, prin marginalizarea limbajului, a istoriei, a semnificaţiilor, şcoala ratează cultura şi le răpeşte elevilor plăcerea adevăratei învăţări.

Marginalizarea limbii române în ştiinţele exacte

De ce în manualele de matematică, fizică, chimie, informatică se folosesc puţine cuvinte?
Explicaţia e simplă: atenţia este îndreptată cu precădere asupra aspectelor rutinare, de calcul, care se desfăşoară pe baza unor reguli explicite, clare, aplicate unor simboluri artificiale ; mintea este folosită exclusiv pentru controlul respectării unor reguli, dar în acest fel se sacrifică o latură substanţială a acestor discipline: înţelegerea modului în care apar problemele, ideile care le ghidează, motivarea lor culturală şi istorică, natura demonstraţiilor, conexiunile cu alte domenii.

Ce înseamnă a învăţa? Confuzie şi derută

A nu vedea paguba majoră pe termen lung

Cum e posibil ca un avantaj financiar imediat să ne orbească într-atât încât să nu vedem paguba educaţională imensă pe termen lung şi care este implicit şi o acţiune împotriva limbii române? A desfigura actul lecturii înseamnă a deteriora învăţarea chiar de la rădăcină.

A reţine, în dauna lui a explica

În manualele de şcoală de la Bucureşti, un imperativ frecvent este: reţineţi! Deci este clar că învăţarea e înţeleasă în primul rând ca un act care vizează capacitatea noastră de a memora. Numai că, de cele mai multe ori, nu memoria trebuie folosită, ci înţelegerea, sunt lucruri care trebuie explicate, nu reţinute.

Folosirea cratimei – între memorie şi explicaţie

În manualul de clasa a III-a Limba şi literatura română, autori Tudora Piţilă, Cleopatra Mihăilescu, Ed. Aramis, 2005, se propune pentru fiecare caz particular de folosire a cratimei, o regulă specială, care trebuie reţinută. Scriem la, dacă se indică un loc, o direcţie, altfel scriem l-a. Scriem neam dacă este vorba de rudă sau de popor, altfel scriem ne-am şi se continuă în acest fel cu ia/i-a, sau/s-au etc. Dar nu cumva există un numitor comun al acestor situaţii? Răspunsul afirmativ nu îi preocupă pe autorii manualului.

O triplă suferinţă: logică, matematică şi lingvistică

În manualul de Matematică, clasa a IV-a, autori Gheorghe Mandizu Cătruna şi Liliana Cătruna (Ed. Didactică şi Pedagogică, 2013) se scrie, la pagina 5: „Reţineţi ! Orice număr natural format din cel puţin două cifre nu poate avea prima cifră 0”. Aici sunt comise pe spaţiul unei singure propoziţii, trei infracţiuni. Prima, de logică, ceea ce se întâmplă nu e de reţinut, ci de explicat. Prin reducere la absurd, se constată că dacă-l introduc pe 0 pe prima poziţie, valoarea numărului astfel obţinut este neschimbată, deci cifra 0 se dovedeşte a fi inutilă. A doua infracţiune este de natură matematică: În enunţul considerat, condiţia ca numărul să fie alcătuit din cel puţin două cifre poate fi abandonată (în afară de cazul trivial în care numărul considerat este chiar zero). A treia infracţiune este de natură lingvistică: Formularea care evită cele trei infracţiuni este: Niciun număr natural diferit de zero nu începe cu zero.

Logica şi gramatica ar trebui învăţate împreună

Situaţia semnalată în secţiunea anterioară ne atrage atenţia asupra unui fapt neglijat: corectitudinea logică şi cea gramaticală sunt într-o strânsă legătură şi ar trebui învăţate împreună, în conformitate cu o veche tradiţie a artelor liberale. Infracţiunile de limbă română sunt corelate în mare măsură cu cele de logică, fiind simptomatice pentru posibila dezordine din mintea noastră. Încă de pe vremea lui Goethe, s-a emis ipoteza relativismului lingvistic: limbajul nu este doar expresia unei gândiri în prealabil constituite, ci participă esenţial la elaborarea gândirii.

Limba română şi universul macroscopic

Limba română se dovedeşte a fi foarte ospitalieră cu operaţiile logice, o relaţie armonioasă (dar nu fără surprize) se stabileşte între folosirea conjuncţiilor sau şi şi, pe de o parte, şi operaţiile de disjuncţie şi conjuncţie logică, pe de altă parte. Geometria euclidiană, fizica galileo-newtoniană, logica aristotelică, întreaga percepţie senzorial-intuitivă a lumii găsesc în limbajul natural, care pentru noi este, în primul rând, limba română, ospitalitatea necesară. De o sută de ani ştim că această potrivire e urmare a faptului că toate cele menţionate au loc în universul macroscopic şi acest fapt ar fi trebuit să se afle în atenţia programelor de liceu şi de universitate.

Educaţia gândirii logice: un eşec

În programa şcolară există anumite elemente de logică în manualele de matematică, există un manual de Logică şi argumentare în cadrul Filosofiei, dar ambiţia lor de a se constitui în discipline pe cont propriu, nu la interfaţă cu celelalte discipline şcolare şi în directă legătură cu ele, duce la eşecul lor.

Păşind greşit în clasa I

În manualul de clasa I Comunicare în limba română (de ce nu mai simplu, fără primele două cuvinte, care oricum sunt abandonate după clasa a II-a ?), autori Mirela Mihăescu, Ştefan Pacearcă, Aniţa Dulman, Crenguţa Alexe, Otilia Brebenel, Ed. Intuitext, Bucureşti, 2015, cei doi eroi nu se numesc Ana şi Ion, ci... Maia şi Aris; nu au vârsta de clasa I, ci una mai mare, 8 ani; ea se recomandă rac iar el gemeni, ca prim pas în tainele horoscopului şi astrologiei, dar asta nu-i împiedică să-şi dorească să devină... cercetători şi ce importanţă are faptul că ştiinţa s-a despărţit de mult de astrologie, care de vreo patru secole nu mai are nicio legitimitate şi a devenit de multe ori o escrocherie? Maia şi Aris consideră că au...simţul umorului. Obiceiul de a pune în gura unor copii cuvinte pe care ei nu le înţeleg a căpătat amploare şi, după cum vom vedea, face parte dintr-o practică şcolară permanentă. Prin gura lor, mereu o voce străină vorbeşte şi cu această voce care nu-i a lor se trece şi bacalaureatul.

Inadecvare, preţiozitate şi snobism la clasa a II-a

În manualul de clasa a II-a de Comunicare în limba română, 2014(aceiaşi autori şi aceeaşi editură ca la cel anterior, de clasa I) atrage atenţia prezenţa unor termeni ca ingrediente şi text narativ, cam nepotrivite cu vârsta adresantului. Pentru ingredient, nici nu se mai obosesc să încerce o definiţie.Pentru text narativ se propune una: „text în care se prezintă întâmplări aşezate într-o anumită ordine”. Ce exemplu mai potrivit s-ar putea găsi aici decât relatarea lui Gheorghe Lazăr despre întâmplările sinusului în călătoria sa de-a lungul celor patru cadrane ale cercului trigonometric! Dar mă tem că nu asta au avut în vedere autorii. Şi ce simplu era să spună poveste. Dar prea era pe înţelesul oricui. Definiţiile joacă mereu feste autorilor de manuale, dar nu avem timp să ne ocupăm de ele aici.

Diferenţa dintre ştiinţă şi literatură, explicată copiilor

Şcoala se află sub obsesia definiţiilor şi clasificărilor, pe ele se bazează în mare măsură chestiunile propuse la examene şi sistemul de evaluare (baremurile). În această ordine de idei, se propune, în manualul de clasa a II-a la care tocmai m-am referit un mod de a înţelege deosebirea dintre ştiinţă şi literatură. Faptul că pentru un copil de 7 sau 8 ani această problemă nu se pune, că el nici nu o înţelege, nu-i deranjează pe autori şi ne trezim la pagina 25 din respectivul manual cu punerea în contrast a enunţului „Luna este singurul satelit natural al Pământului” cu textul Pe Lună de Marin Sorescu, după care urmează explicaţia: „Primul text conţine informaţii ştiinţifice, al doilea prezintă întâmplări. Textul Pe Lună de Marin Sorescu prezintă întâmplări imaginare şi de aceea este un text literar. Dintr-o astfel de prezentare ies păgubite şi ştiinţa, şi literatura. Copiii se lasă uşor înşelaţi acolo unde discernământul lor nu funcţionează. Dar falsul le rămâne în memorie şi îl vor repeta mecanic la diverse ocazii.

Jongleria definiţiilor la filosofie, clasa a XII-a

Citim în Manualul de filosofie de clasa a XII-a, autori Nicolae Stan – Paul Marinescu, Ed. Economica – Preuniversitaria 2002, p.3: „Prin ştiinţele exacte ne aflăm în domeniul răspunsurilor provenite din cercetarea naturii, a exteriorităţii [...]. Prin filosofie, dimpotrivă, ne aflăm în domeniul interogaţiei, în care gândirea revine asupră-şi, cercetează principiile care o guvernează sau temeiurile a tot ce există. [...] Filosofia este gândirea asupra esenţelor, principiilor ultime ale lumii şi omului, însă nefinalizată într-un răspuns ultim, ci într-un exerciţiu continuu al problematizării”. Ce naivitate! Ni se sugerează o întrecere între disciplinele şcolare, care pe care; unele rămân la exterior, altele merg la esenţe, la principiile ultime. Nu era de preferat să se evite un teren atât de alunecos? «Exerciţiul continuu al problematizării » nu este doar al filosofiei, ci al întregii cunoaşteri umane, iar portretul făcut ştiinţei este rămas în urmă cu vreo 200 de ani.

A bate câmpii.

Proliferarea abrevierilor şi siglelor.

Întregul articol merită parcurs AICI.